Tribuna
Cronici pentru o istorie a literaturii sibiene, semnate de mihai posada
Andra MARINESCU
2493 vizualizari
Cronici pentru o istorie a literaturii sibiene, semnate de mihai posada
Scriitorul și jurnalistul mihai posada și-a „botezat” cel mai nou volum, vineri, la Galeria UAP din Piața Mare, în prezența prietenilor și iubitorilor de cultură. Alături de el, au fost conf. univ. dr. Anca Sîrghie, prof. Silviu Guga și prof. univ. dr. Ion Dur, care au subliniat importanța „Cărții întâmpinărilor – o istorie literară alcătuită din cronici”, vol. II, asupra climatului literar sibian.


 

Volumul publicat de Editura Inspirescu este o culegere de recenzii ale cărților sibienilor, redactate de mihai posada de-a lungul timpului. În pagini, se regăsesc și capitole dedicate jurnaliștilor și poeților TRIBUNEI, precum N. I. Dobra, Viorel Andriescu și Ioan Vidrighin.

Acestor nume li se adaugă, printre altele, și: Laurențiu Oprea, Manuel Valeriu, Walter Johrend, Dan Dănilă, Cristina Scarlat, Gabiel Hasmațuchi și Dumitru Cristănuș.

Anca Sîrghie: „Fiecare nouă apariție editorială este un eveniment spiritual pentru autor”

Într-o atmosferă caldă, evenimentul de vineri care a durat circa două ore a fost moderat de publicistul Valentin Leahu, iar în deschiderea întâlnirii a vorbit conf. univ. dr. Anca Sîrghie. Aceasta a prezentat o analiză amănunțită a volumului lui mihai posada, remarcându-i stilul inconfundabil de scris. „Dintre toate îndeletnicirile pe care le are, cred că cea mai durabilă este cea de redactor la ziarul Tribuna unde, în timp, m-a surprins cu respectul absolut pentru scris. Nu o spun nici întâmplător, nici protocolar. L-am citit apoi, ca poet, ca autor de interviuri, în volume convingătoare. Am asistat la doctoratul finalizat cu teza , publicată în 2006, cu traducerea în franceză a rezumatului, semnată de Mircea Ivănescu. Fiecare nouă apariție editorială este un eveniment spiritual pentru autor. Am simțit-o de fiecare dată. În ceea ce scrie, mihai posada alege teme esențiale, inedite și personalități reprezentative. Volumul acesta completează o plajă ambițioasă ca perspectivă a criticii literare. Poate că recentului volum i s-ar putea adăuga un epitet cu funcție identitară și onorantă pentru noi toți, aceea de istorie literară - eu aș zice - sibiană. Cartea e focalizată pe literatura Sibiului”, a spus Anca Sîrghie.

Silviu Guga: „Cu asemenea cronici poți să realizezi și o istorie a literaturii sibiene”

Despre volum a fost invitat să vorbească și prof. Silviu Guga. Acesta a mărturisit, înainte de toate, că scriitorul mihai posada nu este un poet tocmai ușor de citit, dar ca autor de critică literară este mai ușor de parcurs.

Ca poet, îl citeam de două ori ca să îl înțeleg perfect și să îi prind șpilul felului în care poetizează. Critica pe care o abordează mi se pare mult mai pe înțelesul meu. mihai posada face o critică într-adevăr de întâmpinare și, bineînțeles, cu asemenea cronici poți să realizezi și o istorie a literaturii sibiene”, a spus prof. Silviu Guga.

Acesta este de părere că mihai posada face o bucurie și cititorului. “E un bun mijlocitor între autor și cititor. De fapt, o carte are doi autori: unul e cel care scrie cartea, iar celălalt cel care o citește. Are o intuiție tipică și paragrafe critice care va trebui să fie luate în seamă de cei care vor să studieze un anumit scriitor la care face referire și mihai posada”, a conchis scriitorul Guga.

Amintiri din studenție. Alături de dascăl

Vizibil emoționat, autorul a explicat că un rol important în orientarea lui către cercetarea critică a textelor i se datorează profesorului Ion Dur. “I-am fost student după '90, un student întârziat de... tardiv. Dânsul m-a împins să îl studiez pe Mircea Eliade. Acum aștept cărți de la colegii mei pe care să îi masacrez în următorul volum”, a adăugat scriitorul mihai posada, mulțumindu-le tuturor celor care i-au răspuns invitației de a-i fi alături în această zi de sărbătoare.

La finalul evenimentului, prof. Ion Dur a relatat despre perioada în care mihai posada i-a fost student: “Momentul când a fost studentul meu a fost un moment din viața mea destul de romantic, pentru că erau promoțiile de început care au fost efectiv niște promoții studioase. În momentul în care mihai posada scrie despre cineva, se referă nu doar la identitatea lui culturală, ci și la cea națională. Mi s-a părut că întotdeauna a fost și rămâne un iubitor nu de țară - pentru că avem mai multe țări unde putem sta - ci un iubitor de patrie. Mă bucur că Mihai are această simțire pură, netrucată, fără să facă paradă de patriotism, de simțirea lui patriotică, ci o face în modul cel mai lin”, a încheiat prof. Ion Dur.

 







comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Targul de Cariere

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Magazin
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA