Tribuna
Consilierii din Mediaş pregătesc şedinţa lunii octombrie
Vasile ANTIPA
1019 vizualizari

Consilierii locali din Mediaş se reunesc la începutul săptămânii viitoare în cadrul şedinţei ordinare aferente lunii octombrie. Pe ordi­nea de zi se află un număr de 29 de proiecte de hotărâre. printre cele mai importante fiind proiectul de hotărâre privind rectificarea buge­tului local pe anul 2014, proiectul de hotărâre privind execuţia bugetului local al municipiului Mediaş pe trimestrul III al anului 2014 şi Propunerea de aprobare a transmiterii sectoarelor de drum naţional DN14 km 50+675 - 51+000 şi km 57+500 - 57+900 precum şi DN 14A km 2+850 -4+180, situate în intravilanul mu­nicipiului Mediaş, aflate în domeniul public al statului , din administarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promo­varea Exporturilor în administrarea Consiliului Local al municipiului Mediaş. Tot la şedinţa din această lună vor fi luate în discuţie proiectul de hotărâre privind desemnarea membrilor Consiliului Local Mediaş în cadrul unor comisii speciale de analiză, verificare sau controlul activităţii unor servicii publice de interes local, cu de­semnarea a încă unui reprezentant al Consiliu­lui Local Mediaş în Consiliul de Ad­ministraţie la Şcoala Gimnazială “George Popa” din Mediaş, proiectul de hotărâre privind rectificarea Buge­tului Direcţiei Poliţia Locală pe anul 2014, şi un proiect de hotărâre privind necesi­tatea şi oportunitatea suplimentării cu 545.000 lei a sumei alocate pentru investiţii de la bugetul local, pentru anul 2014, la EcoSal Mediaş. ~edinţa din această lună a Con­siliului Local Mediaş este pro­gra­mată luni, 27 octombrie 2014, ora 16, în Sala "Daniel Thellmann" a Primăriei Mediaş.



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

Pastravaria Laita

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Licitatie publica

accentmedia