logo
Comunitatea expatriaţilor din Sibiu se mobilizează pentru copiii bolnavi
Sorana MAIER
544 vizualizari
Comunitatea expatriaţilor din Sibiu se mobilizează pentru copiii bolnavi

Fundaţia Polisano, cu sprijinul comunităţii expatriaţilor din Sibiu, organizează un bazar caritabil sâmbătă 9 decembrie, la Corpul B al Bibliotecii Astra. Sumele provenite din vânzari vor fi destinate proiectului „Împreună pentru viaţă”, care permite copiilor cu malformaţii grave să beneficieze de operaţii gratuite.
„Ideea acestui bazar ne-a venit pentru ca se apropie Crăciunul, iar oamenii profită de această perioadă să-și întâlnească familiile și prietenii și să sărbătorească într-un cadru festiv, de multe ori în jurul unei mese cu bucate tradiţionale”, spune Cătălina Costache, directorul executiv al Fundaţiei Polisano. „Personal, sunt implicată în comunitatea expatriaţilor din Sibiu, considerându-mă eu însămi ca fac parte din aceasta. Acest bazar este o ocazie de a reuni oameni din culturi și orizonturi diferite, în jurul unei cauze nobile”.
Specificul acestui bazar este faptul că participanţii gătesc unul sau mai multe feluri de mâncare specifice ţării sau regiunii unde au locuit, pe care le propun apoi vizitatorilor. În afara mâncărurilor tradiţionale, expatriaţii pot aduce şi cărţi, jocuri şi obiecte de decor.
„Nu toţi sibienii ştiu cât de diversă este comunitatea expatriaţilor din Sibiu”, spune Norman Frankel, din Marea Britanie. „Ceea ce ne dorim prin această acţiune, este desigur să ne alăturăm unui proiect caritabil frumos şi emblematic pentru oraş, dar şi să favorizăm contactul între comunităţile noastre şi să dăm un exemplu de implicare. Aceşti oameni, veniţi din toate colţurile lumii să lucreze şi să trăiască la Sibiu, reprezintă o ocazie extraordinară de deschidere pentru oraş”.
Sibienii pot descoperi acest bazar sâmbătă 9 decembrie, în foaierul Corpului B al Bibliotecii Astra (clădirea nouă), începând cu ora 10h. Evenimentul se va termina cu un moment muzical oferit tot de expatriaţi şi cu un Leftovers Party.
Proiectul este realizat în colaborare cu Rotary Club Sibiu, Biblioteca Astra cu sprijinul Consiliului Judeţean, Metro Cash &Carry Sibiu şi Radio Vocea Evangheliei.
Fundaţia Polisano s-a născut din dorinţa de a oferi tuturor oamenilor, în special persoanelor cu o situaţie socială precară, accesul la resursele necesare pentru îmbunătățirea sănătății. În prezent, Fundația derulează un program prin care oferă acces la servicii medicale de calitate persoanelor fără resurse financiare. De la începutul anului 2016, au fost finanțate peste 30 intervenții chirurgicale vitale pentru pacienți afectați de boli foarte grave (dintre care majoritatea copii cu malformații cardiace). Aceste intervenții au putut fi realizate în Sibiu prin implicarea rețelei de medici parteneri, profesioniști de renume mondial. Mai multe detalii pe: www.fundatiapolisano.ro.

 



comentarii
1 comentarii

Dar de ce NU scrietzi Comunitatea asta cu C mare?
Nu-i suficient de oficial[, nu-i legalizata, nu are sediu?
minunatu
08.12.2017 16:44
82.77.217.47
Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Licitatie publica