logo
Companiile performante din judeţul Sibiu, premiate. Tribuna, tot pe locul întâi
Laura BUCIU
1979 vizualizari
Companiile performante din judeţul Sibiu, premiate. Tribuna, tot pe locul întâi
Într-o perioadă dificilă, mediul de afaceri din Sibiu a reuşit să facă performanţă şi în anul fiscal 2017. Datele prezentate din bilanţurile companiilor depuse pe anul trecut arată că, deşi nu a fost un an predictibil, iar Codul Fiscal s-a modificat de sute de ori, cei care conduc afaceri în judeţul Sibiu au reuşit să găsească soluţii şi chiar să facă profit.

Ca în fiecare an, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu a premiat firmele care au performat. Preşedintele CCIA, Gheorghe Aldea, a vorbit despre dificultăţile peste care au fost nevoiţi să treacă cei care conduc afaceri, care au avut, pe lângă probleme legate de forţa de muncă, şi un concurent serios: statul, care a majorat salariile foarte mult în mediul public.

„Când vorbim de 2017 ne referim la un an financiar în care impozitul pe venit a scăzut de la 16 la 10%, dar şi de anul în care ne-am bătut capul cu TVA Split. Vorbim de anul în care statul a devenit un concurent serios pentru piaţa forţei de muncă, deoarece a crescut foarte mult salariile în zona publică. Vorbim, de asemenea, şi de anul în care impozitul pentru microîntreprinderi a fost stabilit la 1%. Cu alte cuvinte a fost un an în care, la fel ca în anii trecuţi, cele bune s-au împletit cu cele rele, un an în care ne-am întrebat dacă termenul de predictibilitate există în dicţionarul guvernanţilor. Cu toate acestea, mediul de afaceri sibian a cunoscut rezultate financiare notabile prin intermediul dumneavoastră, cei care conduceţi companii în Sibiu. Am văzut în unele cazuri creşteri ale cifrei de afaceri de peste 50% şi, de asemenea, creşteri ale profitabilităţii cu câte două cifre. Avem creşteri frumoase în zona serviciilor, dinspre IT, asistăm şi la creşterea industriilor de care Sibiul are nevoie pentru a avea un mediu de afaceri diversificat şi sănătos”, a spus Gheorghe Aldea.

„Oamenii pricepuţi au plecat.  Nu avem orizont de rezolvare”

În ceea ce priveşte lipsa forţei de muncă, preşedintele CCIA Sibiu a tras un semnal de alarmă: nu există oameni care să lucreze, criza este foarte mare şi nu există un orizont de rezolvare a acestei probleme.

„Suntem într-o criză a forţei de muncă şi nu avem un orizont de rezolvare, pentru că tinerii şi oamenii pricepuţi ai acestei ţări vor continua să plece atâta timp cât ţara lor de origine nu le oferă şcoli, spitale, infrastructură la nivel european etc. Mediul de afaceri românesc este unul care, dacă este să fim sinceri, nu a avut deloc o misiune uşoară atunci când s-a confruntat pentru prima dată cu piaţa europeană. Acum are parteneri europeni, mediul de afaceri sibian accesează fonduri europene pentru dezvoltarea propriilor afaceri şi exportă plus valoare în toată lumea. Fugind de concurenţă nu o eliminăm. Asta trebuie să înţeleagă şi cei care au ajuns să administreze ţara”, a spus Aldea.

Iordănescu: „La un şomer avem cinci locuri de muncă”

Despre criza forţei de muncă a vorbit şi directorul general al CCIA Sibiu, dr. Eugen Iordănescu. Acesta a venit cu cifre, spunând că la un şomer, există cinci locuri de muncă în judeţul Sibiu.

„şomajul se află la un nivel care poate fi chiar alarmant pentru viitoarea noastră dezvoltare. În cărţi se spune că un şomaj în jurul la 5%, în economiile dezvoltate, este considerat şomaj de echilibru. Suntem în scădere accentuată a persoanelor care nu îşi găsesc loc de muncă; cu toţii ştiţi că de fapt aceste persoane care sunt înscrise la şomaj au, de partea cealaltă a balanţei, un număr mult mai mare de locuri de muncă oferite. Estimarea noastră este că la fiecare persoană înscrisă la şomaj în judeţul Sibiu există cinci locuri de muncă libere. E o discuţie întreagă dacă persoanele sunt calificate, dacă doresc să lucreze şi aşa mai departe”, a spus Eugen Iordănescu.

Despre tinerii care pleacă la muncă în străinătate a vorbit şi ing. Ioan Deac, directorul general al Compa, companie considerată, în acest moment, una dintre cele mai importante din Sibiu, cu capital românesc. El a spus că trebuie găsite soluţii pentru ca specialiştii, şi în special  tinerii cu potenţial enorm, să rămână în ţară şi să poată fi plătiţi la nivelul la care merită. Compa a fost, de asemenea, premiată, în cadrul galei de la Sala Thalia.

Turcan: „261 de modificări ale Codului Fiscal înseamnă context nefavorabil”

Deputatul Raluca Turcan, prezentă la evenimentul care a adunat cei mai mulţi oameni de afaceri de succes din Sibiu, a declarat că ştie care sunt problemele cu care se confruntă mediul de afaceri, atrăgând atenţia că în Guvern a fost modificat prin ordonanţă de urgenţă, de 261 de ori Codul Fiscal într-un singur an, ceea ce nu e deloc predictibil pentru cel care conduce o companie.

„Mediul de afaceri sibian se străduieşte mult, are forţa de a susţine afacerea, însă evoluţia nu este pe măsura potenţialului pe care România îl are. Spun lucrul acesta pentru că, din nefericire, aşa cum spunea şi domnul preşedinte Gheorghe Aldea la început, contextul a fost unul nefavorabil şi mă gândesc doar la 261 de modificări ale Codului Fiscal prin ordonanţă de urgenţă. Ce înseamnă asta pentru oamenii de afaceri? Înseamnă lipsă de predictibilitate. Când un om de afaceri vine să investească nişte bani, aşteaptă ca planul de afaceri pe care l-a avut în cap să fie valabil măcar câţiva ani la rând. Atunci când prin ordonanţă de urgenţă, de la o zi la alta, schimbi contextul legal de desfăşurare a unei afaceri, este un semnal extraordinar de potrivnic. De asemenea mai spun doar două probleme mari pe care ştiu că le aveţi şi sunt palpabile şi la nivelul judeţului Sibiu: lipsa forţei de muncă bine calificată e una şi asta vine din sistemul de educaţie care, din nefericire, de la an la an este mai lovit. Anul trecut Legea Educaţiei Naţionale a fost modificată de 32 de ori prin ordonanţă de urgenţă eludând Parlamentul, locul unde legile se fac stabile şi predictibile. A doua problemă este povara uriaşă pe forţa de muncă pe care trebuie să o suporte mediul de afaceri, dar mai ales în contextul nivelului creşterii salariului minim. Ca economist, cred că dacă vi se dau două guri de oxigen: planul de predictibilitate fiscală şi o povară mai redusă pe forţa de muncă, cu o creştere a salariului minim pe economie raportat la productivitatea muncii, cifrele ar arăta un salt uriaş pe măsura potenţialului pe care mediul de afaceri sibian îl are. Cu toate acestea, vă felicit pentru tot ceea ce aţi realizat, sunt tare mândră pentru modul în care dumneavoastră vă desfăşuraţi activitatea la nivelul judeţului Sibiu”, a spus Raluca Turcan.

şI deputatul PNL Nicolae Neagu a luat cuvântul la Gală. El a spus că este optimist, deoarece vede că mediul de afaceri nu merge rău şi chiar a depăşit momente critice. „Bineînţeles, însă, aşteptările dumneavoastră sunt legitime. Eu vă spun că o parte importantă dintre noi care venim din mediul de afaceri vă înţelegem şi încercăm să rezolvăm problemele”, a spus Neagu.

Companii premiate

De ani buni, Casa de Presă şi Editură Tribuna s-a obişnuit cu premiile şi la fel a fost şi în acest an. Directorul general al Tribunei, Mircea Biţu, a ridicat diploma care demonstrează că şi în perioade în care problemele sunt dificile în context naţional, cotidianul de suflet al sibienilor a reuşit să facă performanţă, rămânând singurul ziar din judeţ şi unul dintre puţinele din ţară care încă iese în format print.

De altfel, la grupa „Activităţi de editare a ziarelor”, Casa de Presă şi Editură Tribuna ia premiul întâi an de an la această gală, demonstrând că este una dintre firmele de succes, cu tradiţie în judeţul Sibiu.

Printre companiile premiate au fost: Horticola Internaţional, Sobis Solutions, TNT Computers, Visma Software, Societatea Naţională de Gaze Naturale „Romgaz”, Scandia Food, Moara Cibin, Simpa, Valencia Trade, Grewe, Redal, Amylon, Pralin, Aquador, Gama, Roşu, Deko Rame, Flaro Prod, Ion Art Glass, Marquardt Schaltsysteme S.C.S., Compa, Thyssenkrupp Bilstein, CON-A, Construcţii SA, Sinecon, Sifee Action, Total Instal, Apă Canal Sibiu, Tursib SA, Aeroportul Internaţional Sibiu, Hilton, Automecanica, Centru de Afaceri Sibiu etc.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

tdc sibiu

traistuta culturala

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
brukenthal
Licitatie publica

accentmedia