logo
FITS
Modernizare cu bani europeni
Clădire nouă pentru Şcoala 18
Sorana MAIER
1965 vizualizari
Clădire nouă pentru Şcoala 18

Un nou corp de clădire a fost ridicat în incinta Şcolii 18, unitate şcolară care a câştigat un proiect cu finanţare europeană în valoare de 2,7 milioane lei.
Lucrările au început în luna octombrie a anului trecut, iar până acum constructorul a ridicat noul corp de clădire care creează încă 5 săli de clasă, şi a avansat cu lucrările de reabilitare a corpului existent de clădire.
Instalaţiile sanitare, electrice şi termice precum şi lucrările efective de construire sunt finalizate în proporţie de 90%, a anunţat în conferinţa de presă primarul Sibiului, Klaus Iohannis. Corpul nou de clădire, format din parter şi două etaje, a fost deja ridicat, inclusiv acoperişul. Constructorul montează acum parchetul, face lucrări de izolare, execută montarea corpurilor de iluminat, finisaje şi zugrăveli, urmează să monteze şi să pună în funcţiune centrala termică şi va executa amenajările exterioare.
În ceea ce priveşte dotările, procedura de achiziţie pentru table, echipamente IT şi instalaţii pentru laboratorul fonetic este în curs.
Contractul de execuţie a lucrărilor a fost semnat la sfârşitul lunii septembrie 2012, valoarea acestuia fiind de 2.728.001,08 lei (cu TVA inclus), finanţarea provenind din fonduri structurale. Constructorul care a adjudecat acest contract în urma procedurii de achiziţie este SC Internaţional FBS Holding SRL, Zalău. Firma s-a angajat prin contract ca în termen de 9 luni de la data primirii ordinului de începere a lucrărilor să finalizeze toate etapele de extindere şi modernizare a unităţii de învăţământ înscrise în contract. Termenul de execuţie a lucrărilor este 22 iulie 2013.



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

turboclima

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia