Tribuna
Ce să faci ca să încasezi o pensie de 36.000 de lei? Câteva ponturi!
Ce să faci ca să încasezi o pensie de 36.000 de lei? Câteva ponturi!

... 36.000! Deja dilaţi din irişi. Te văd atent, notezi? ... Sigur? Bun. Păi, ca să primeşti o pensie aşa babană cel mai bine şi mai bine e să fii Victor şi anume Ciorbea. Dai o ţâră din coate, dar merită zdroaba, chit că, nemaisocotind gargara, în urmă nu laşi decât dâre precum barca pe cocoaşa valurilor. Îţi stabileşti ţinta de mic şi nu te laşi, nu te laşi, oricât de tentante ar fi nişte joburi de dascăl, doctor, inginer, muzician sau alte fantezii. Munca e bine să ştii cum s-o priveşti în ochi. Şi s-o intimidezi la ţanc. Cum dă să cârâie, pac - i-ai şi aruncat o coajă de banană-n cale. Asta cere antrenament. Cuvinte precum "merit", "bun simţ", "angoasă" ori "tupeu" e bine să ştii cum să ţi le potriveşti în lesă. De "remuşcare" n-are rost să mai vorbim.

Dacă nu reuşeşti să ajungi Victor Ciorbea, nu dezarma. Poţi încerca s-ajungi şi tu Avocat al Poporului, funcţie care alungă orice fel de griji referitoare la ziua de mâine. Inconvenient? La banii ăştia doar ziua de ieri n-o mai poţi aduce înapoi. 

Dacă-ncerci s-ajungi şi îţi mai şi iese, se cheamă că te-ai scos. Dacă nu, n-ai decât să te faci judecător, dar nu orice fel de judecător, ci judecător la Curtea Constituţională. Unde-i la fel: nu picură, decât cu viituri.
Uite, pentru Avocatul Poporului, veştile nu-s deloc rele: Victor Ciorbea va avea pensie specială, după modelul judecătorilor de la Curtea Constituţională. Ce dovadă mai vreţi că, în faţa legii, nu suntem deloc egali şi că magistraţii nu se pot compara cu ceilalţi muritori, fie ei dascăli, medici, artişti sau mai ştiu eu ce neisprăviţi cu patalama? Dacă un pârlit de profesor încasează o pensie mizerabilă, de ce să nu încaseze un astfel de specimen 36.000 de lei pe lună?Senatorii au votat, luni, proiectul de lege care îi va permite Avocatului Poporului să-şi cumuleze atât indemnizaţia, cât şi pensia specială, atât timp cât este în timpul mandatului.

Iniţiatorii proiectului care modifică legea de funcţionare a Avocatului poporului sunt Eugen Nicolicea şi Florin Iordache de la PSD.
Potrivit noii legi, Victor Ciorbea va primi o pensie de 36.000 de lei, adică aproximativ 7.800 de euro lunar.
Modificarea la legea de funcţionare a instituţiei Avocatului Poporului a fost adoptată de Senat, după ce şi Camera Deputaţilor a adoptat proiectul. Votul final aparţine Parlamentului.

Conform noii legi a salarizării, Avocatul Poporului are un salariu de 19.950 de lei. Pensia de serviciu este la fel ca în cazul judecătorilor CCR, adică 80% din indemnizaţia brută lunară, iar asta înseamnă încă 16.000 de lei.

  • "Avocatul Poporului precum și persoanele care au exercitat funcția de Avocat al Poporului îndeplinind condițiile de numire prevăzute pentru judecători la Curtea Constituțională la data pensionării sau recalculării pensiei anterior acordate beneficiază de pensie calculată și stabilită în aceleași condiții cu cea a judecătorilor Curții Constituționale. Pensia de serviciu poate fi cumulată cu indemnizația pentru mandatul în curs de exercitare", prevede amendamentul adoptat.

Deputaţii şi senatorii încasează şi ei pensii speciale, însă nu pot cumula  indemnizaţia de vârstă cu cea de serviciu, dacă sunt în exercitarea mandatului.
Noul act normativ prevede înfiinţarea, în cadrul instituţiei Avocatului Poporului, a Mecanismului Naţional de prevenire a torturii şi a altor pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante în locurile de detenţie.
Mecanismul este organizat  şi funcţionează ca structură distinctă de celelalte domenii de activitate ale Avocatului Poporului, cu autonomie funcţională, operaţională, financiară şi de personal.






comentarii
5 comentarii

La cit au lucrat la DARIMAREA tarii merita , merita soarta ceausestilor , Iar mai noii specialisti in drepturi se joaca -- azi dau o lege ca maine sa o abroge si tot asa -- Oare de ce sunt mai -SPECIALI - aceste plosnite sociale?? Au cumva doua perechi ?? sau sapte capete flaminde?? Rusine guvernului -- Iata ca Dinu Paturica are multi frati si astazi
mike
16.10.2018 19:41
Da' Ilie de la pravalie ce pensie are?
un cocovean
16.10.2018 22:59
Patronu' vost' ce pensie are?
Ioan Cacovean
16.10.2018 23:00
Valeria pe ce lume traiesti? Ilie-i privat fato nu bugetar.Traieste din bani lui nu din bani statului.
Albu
17.10.2018 15:03
Avocatul poporului ar trebui platit in acord global. Salariu de baza, 5000 de lei net, cu sporuri de 1000 pentru fiecare caz solutzionat.
17.10.2018 15:54
Din aceeasi categorie
Targul de Cariere

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA