logo
Ce poți face într-un city-break, la Stuttgart: de la vizite în centrul orașului, la Muzeul "Mercedes Benz" sau Palatul unde dovlecii prind viață
Ce poți face într-un city-break, la Stuttgart: de la vizite în centrul orașului, la Muzeul
Din luna iunie, sibienii pot călători direct cu avionul într-o nouă destinație. Al șasea oraș din Germania ca dimensiune, Stuttgart este capitala landului german Baden-Württemberg, având peste 590.000 de locuitori. Dacă încă nu v-ați făcut planuri pentru concediul de vară, ei bine, să știți că Stuttgart-ul este o destinație potrivită celor care iubesc călătoriile, istoria, dar și distracția.


 

Dacă vă gândiți la un city-break de trei zile în Stuttgart, aveți timp să vizitați principalele obiective turistice ale orașului, de la cele din centrul burgului, la Muzeul "Mercedes Benz" care plimbă vizitatorii prin 130 de ani de istorie a evoluției mașinilor, la grădinile și Palatul Ludwigsburg, cu diferite figurine construite din dovleac sau la parcul de distracții "Europa Park".

Clădiri interesante, restaurante sofisticate, moderne sau care aduc aminte de istoria vremii se numără printre atracțiile din centrul orașului. Cea mai mare piață de aici este Schossplatz, ce a fost complet renovată în anul 1977, pentru a reda marea scenă a Bundesgartenschau din Stuttgart. În fiecare an, Schossplatz devine gazdă pentru diferite concerte în aer liber, târguri, piețe de Crăciuni sau patinoar.

O altă oprire o poți face în centru și la turnul de televiziune, primul turn de acest gen din beton, construit în 20 de luni și inaugurat pe 5 februarie 1956, având o înălțime de 216 metri. .

130 de ani de evoluție a mașinilor

Dacă ajungeți în Stuttgart, este obligatoriu să treceți și pe la Muzeul "Mercedes Benz", situat într-o clădire pe mai multe nivele, fără scări și care acoperă peste 1.500 de exponate. Aici ar fi necesară chiar și o jumătate de zi.

La muzeu, spun vizitatorii, se ajunge relativ ușor, cu trenul. "Se coboară la stația Neckarpark, iar de acolo mergeți pe jos încă 5-10 minute. Pentru cei ce folosesc transportul în comun - în zona Stuttgart biletele sunt valabile pentru orice (tren, autobuz, tramvai etc). De exemplu, pentru o zi un abonament pentru patru zone (practic acopera toata regiunea + periferiile) costă undeva la 12 Euro. Muzeul este foarte bine organizat. Un lift te duce la ultimul etaj (8), iar de acolo cobori în spirală, plecând de la căruța cu cal și ajungând la ultimul model Mercedes. Pe lângă această evoluție a istoriei auto, la fiecare etaj există o expoziție tematică (undeva într-un separeu) - gen colțul mașinilor de intervenție, colțul mașinilor vedetelor, colțul mașinilor de vacanță etc. Este un loc ce merită vizitat", spune unul dintre vizitatori, pe portalul amfostacolo.ro.

Palatul ducelui von Württemberg

Un alt obiectiv turistic este și Palatul Ludwigsburg, care găzduiește și Festivalul Dovleacului. Pe lângă Palat, se pot vedea figurine construite din dovleac, de la dinozauri, elefanți, fetițe, băieței, căsuțe sau mâncăruri, ca supa, lichiorul sau dulciurile din dovleac.

Ludwigsburg a fost reședința ducelui von Württemberg care și-a construit aici, în secolul XVIII, un palat baroc – Palatul Ludwigsburg.

Palatul are încorporat două biserici, un teatru, o imensă curte interioară și grădini, numite Versaiul Șvăbesc, devenite celebre prin stilul baroc francez.

Alte obiective sunt clădirea Friedrich, transformată în bibliotecă art-nouveau, castelul Solitude, castelul Hohenheim și Rosenstein, Mausoleumul Wurttemberg, ce adăpostește mormintele Caterinei de Rusia și lui William I, Muzeul și Casa Memorială a filozofului Georg Wilhelm Friedrich Hegel, un Muzeu Etnologic, Muzeul Tramvaielor care prezintă istoria transportului pe șine din Stuttgart din 1868, dar și Muzeul Holocaustului, singurul concept de grădină botanică și grădina zoologică puse împreună, numită "Wilhelma" din Europa.

Unde vă cazați? De la 160 de lei, la 550 de lei/ noapte

În Stuttgart, este bine să vă faceți rezervare la o pensiune sau un hotel din timp, pentru a nu intra în febra ultimelor camere disponibile, iar prețurile să fie ridicate. Acum, prețurile pentru o cameră dublă sunt de la 160 lei/ noapte și se ridică în funcție de distanța față de centrul orașului și de condițiile oferite. De asemenea, prețurile se ridică și dacă clienții doresc micul dejun, prânzul sau cina, servite la locul de cazare.

O cameră, cu mic dejun inclus, costă în jur de 300 de lei/ două persoane, într-un hotel de trei stele, iar la un hotel cotat la fel, dar în centrul orașului, o noapte costă și 550 de lei.

Orașul tehnologiilor

Stuttgart este și un loc al tehnologiilor. Acesta este orașul unde au fost inventate motocicleta și automobilul modern, cu patru roți, de către Daimler Gotlieb și Wilhelm Maybach. Aici s-a construit și prototipul mașinii Volkswagen Beetle, după proiectele lui Ferdinand Porsche. Stuttgart-ul deține recordul între toate regiunile din toată Europa în ceea ce privește procentul de angajați în industria de înaltă tehnologie, cu 25%. Tot aici, se găsește și a doua bursă ca mărime din Germania (prima fiind cea din Frankfurt), de asemenea și sediile unor importante companii financiare mondiale. (A. M.)

 

 

Foto: www.destepti.ro






comentarii
1 comentarii

Si acum Sibiul are 5 zboruri directe pe saptamana cu Stuttgartul!De ce nu incercati variante noi ca:Roma, Berlin sau Atena?Sibiul a avut si zboruri directe cu Koln(un oras fabulos!) care s-au anulat din lipsa de clienti!Cei care au apetenta pentru turism nu au bani iar cei care au bani au alte interese;vile, case, masini si iar bani!
Un calator
15.05.2018 17:34
Din aceeasi categorie
sevis

brukenthal

Targul de Craciun Selimbar

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia