Tribuna
Ce am găsit la primul târg imobiliar? Proprietăţi de la 16.990 de euro, la un milion de euro şi şeminee la 200 de lei
Ce am găsit la primul târg imobiliar? Proprietăţi de la 16.990 de euro, la un milion de euro şi şeminee la  200 de lei

Dacă sunteţi în căutarea unei locuinţe, a unui teren sau a unui spaţiu comercial, trebuie să mergeţi la Târgul Imobiliar. Chiar şi dacă aveţi o locuinţă, tot aici veţi găsi lucruri la care nici nu v-aţi aştepta. De exemplu, un şemineu pentru care nu este necesar să aveţi un spaţiu foarte mare şi care poate fi amplasat în apartamentul de la bloc. O firmă de specialitate oferă astfel de obiecte de încălzit spaţiul de locuit la preţuri începând cu 200 de lei.

 

Mini-oraşul din centrul oraşului

 

Cele mai multe locuinţe la un loc se găsesc pe strada Prometeus, în zona gării, cu intrare din spatele hotelului Libra. Aici se contruieşte un „minioraş”, adică 10 blocuri, dar şi spaţii comerciale, farmacii, grădiniţe. Apartamentele din City Residence se vând la preţuri începând cu 31.000 de euro şi urcă până la aproape 70.000 de euro, la penthouse.

  • „Avem apartamente moderne, cu loc de parcare inclus, blocuri cu lift. Preţurile sunt la două camere, de la 31.000 de euro până la 38.500. Cele cu trei camere încep de la 48.500 ajungând la 69.500. Aici vorbim de etajul retras, care au regim penthouse, cu terasă mare. Clienţi au fost foarte mulţi, cererea e foarte mare. În proiect sunt 10 blocuri, peste 400 de apartamente. A fost primul stadiu de predare, blocurile 1,2 şi 3, al doilea stadiu cu predare în 2017, blocurile 4,5 şi 6 şi urmează stadiul 3 de predare, pentru 2018, blocurile 7 şi 8. Acum mai sunt foarte puţine apartamente, urmează ofertă variată pentru 2018”, a spus Andreea Gherghelaş.

 

Oferte pentru cei care închiriază, dar şi pentru cei care vor să cumpere pensiuni la 1 milion de euro

 

O agenţie imobiliară din Sibiu vinde proprietăţi de până la un milion de euro, dar a venit la Târgul Imobiliar şi cu oferte pentru cei care îşi închiriază locuinţa, dar nu se pot ocupa de adminsitrarea acesteia. Astfel în schimbul unui comision lunar de 10 la sută, Agenţia Paltinul vine cu echipă completă, care verifică plata taxelor, face curăţenie după plecarea chiriaşului, iar dacă apar daune, tot ei le rezolvă.

  • „Avem un serviciu de 8 ani de management al proprietăţii. Înseamnă administrarea proprietăţii, tot ce înseamnă timpul pe care proprietaul şi-l alocă pentru verificarea chiriaşului, a utilităţilor, dacă s-au plătit, stresul eliberării, curăţeniei, stresul daunei, orice problemă care poate să apară în timpul închirierii, toate acestea sunt degrevate de serviciul nostru de management al proprietăţii în baza unui comision lunar de 10 la sută din chiria lunară. Avem şi o promoţie pe perioada târgului, adică pentru un contract semnat pe un an de zile, luna a patra, a şasea şi a noua sunt gratuite”, a spus Carmen Olăreanu, manager partener la Agenția Paltinul.

Tot această agenţie vinde teren în Parcul Sub Arini, 700 de metri pătraţi cu 400 de euro metrul.

La vânzare, garsonierele fluctuează în jurul a 25.000 de euro. Apartamentele cu două camere sunt între 38.000 şi 42.000 de euro, cele de trei camere, sunt între 48 şi 55.000 de euro, iar terenuri în Şelimbăr se vând cu preţuri între 80 şi 120 de euro metru pătrat. Âdar dacă vreţi o casă, găsiţi în Lazaret, cu 158.000 de euro. Este vorba de o casă pe 380 de metri pătraţi de teren, parter şi demisol.

Dar dacă vreţi să demaraţi o afacere, găsiţi la Târgul Imobiliar Sibiu o pensiune în oraş la 950.000 de euro.

Cei care vor locuinţe mai ieftine, găsesc la târg dezvoltatori Imobiliari care vând garsoniere şi apartamente pe Calea Cisnădiei, la preţuri începând cu 16.990 de euro, pentru o garsonieră

 

Şeminee de la 200 de lei la 2.000 de euro

 

Sibienii au fost uimiţi să găsească la Târgul Imobiliar Sibiu oferte pentru şeminee de apartament, pe bioetanol, care este un combustibil făcut din plante, care nu emană nici fum, nici miros.

  • „Am venit cu oferte la şeminee. Avem şeminee electrice, pe gaz şi pe bioetanol. Oamenii caută să îşi pună şemineu mai ales la apartament şi merg pe bioetanol. Au fost mulţi clienţi încântaţi, mai ales că le văd aici, la târg. Bioetanolul este un combustibil făcut din plante, sfeclă, porumb etc., sută la sută bio, nu emană fum, nu emană miros, poate fi amplasat la bloc, se poate face în tot felul de forme, culori, model. De obicei lucrăm cu designeri. Nu există limite, ca la cele pe lemne. Poate fi de doi metri, pus sus, poate fi în grădină, pentru balcon, pentru penthouse. Se pot face şi la comandă, dar avem şi câteva sute de modele, pe care le livrăm de pe o zi pe alta”, a spus Samuel Prodea.

Cele mai căutate au fost, însă, şemineele pe lemne, pentru că sunt cele mai populare. Cele pe bioetanol costă între 200 şi 300 de lei, iar pe lemn preţul este între 1.500 şi 2.000 de euro, „la gata”. Cei care vor să cumpere doar camera de ardere, trebuie să plătească de la 1.300 de lei până la la 2.000 - 3.000 de euro.

 

Vânzători şi cumpărători, în acelaşi loc

 

Prima ediție a Târgului Imobiliar Sibiu (TIS) s-a deschis vineri, în 24 februarie şi este deschis până astăzi, duminică, 26 februarie, la Redal Expo. Evenimentul şi-a propus să aducă în fața publicului oferta locală imobiliară și a industriilor conexe. Cei interesați au găsit la TIS 2017, ofertele dezvoltatorilor imobiliari - de la garsoniere, apartamente, până la case unifamiliale, duplex-uri și case de tip înșiruit. Deasemenea, au fost prezenți prestatori de servicii pentru amenajări interioare, instituții financiar-bancare, agenții imobiliare, comercianți și producători de mobilier și decorațiuni.

  • „Târgul Imobiliar Sibiu răspunde nevoii pieței de a aduce într-un singur loc cererea și oferta imobiliară. Prin parteneriatele avute cu expozanții, dorim să oferim vizitatorilor o experiență inedită și un sprijin real în deciziile pe care urmează să le facă în acest domeniu”, a transmis Ioana Aldea, project manager al evenimentului.

Organizatorii au pregătit și o zonă specială de networking și socializare unde au avut loc prezentări ale unor speakeri cunoscuti în domenii precum negocierea imobiliară, promovarea afacerilor și design interior.

Târgul Imobiliar Sibiu 2017 este organizat de Sibiu Expo & Events, companie specializată în organizarea de expoziții, târguri și evenimente.







comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Targul de Cariere

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA