logo
Cătălin Rădulescu, autosuspendat din PSD. "Deputatul mitralieră" şi-a luat concediu medical. Pentru analize în străinătate!
Cătălin Rădulescu, autosuspendat din PSD.

Scandalul mediatic pe care l-a declanşat când a ameninţat că pune mâna pe armă şi iese la împuşcat pe stradă praf l-a făcut. Te-ai aştepta ca unul în stare să promită presei că e oricând gata să apese pe trăgaci să ţină la tăvăleală. Cătălin Rădulescu ori e croit din alt "aluat" ori a priceput, în sfârşit, că una e să nu-ţi ajungă cinci mii de lei pentru cravate şi cu totul alta ameninţări prosteşti ca cele care au făcut din el "deputatul mitralieră". 

"Deputatul mitralieră" a decis să se autosuspende din PSD şi să plece în concediu pentru că a fost afectat de scandalul mediatic. Cum ar veni, i-au picat pe invers limbariţa străzii şi obtuzitatea partdiului, incapabil să-i deguste glumele. 
Chiar şi aşa, social-democraţii spun că vor să facă o şedinţă în care să discute cazul său, după ce s-au delimitat de declaraţiile făcute de Cătălin Rădulescu.
Nici măcar Liviu Dragnea n-a reuşit să-i obţină demisia, cu toate că de vreo câteva zile i-a tot cerut-o. 
Între timp, însă, Cătălin Rădulescu, a fost audiat la Parchetul General cu acuzaţia de tulburare a ordinii şi liniştii publice. Potrivit Biroului de presă al Parchetului General, audierea lui Rădulescu a avut loc săptămâna trecută, el fiind chemat ca martor în dosarul deschis in rem cu privire la săvârşirea infracţiunii de tulburare a liniştii şi ordinii publice. 

Parchetul General s-a sesizat din oficiu în acest caz după ce Cătălin Rădulescu, deputat PSD de Argeş, a declarat într-un interviu pentru "Adevărul": "Pentru ce mai se duc oamenii în Piaţa Victoriei acum şi pentru ce noi nu ieşim împotriva lor cu tunurile de apă, dacă nu mai au motiv? Nu putem să transformăm în maidan, un loc în maidan, hai să facem cum se întâmplă în Franţa, în America, peste tot. Noi am făcut, am cerut autorizare, să ceară şi ei autorizare". 

Ulterior, polițiștii argeşeni au anulat permisul de port-armă al deputatului Cătălin Rădulescu, după ce au verificat, la locuinţa acestuia, modul în care sunt deţinute armele şi au constatat că parlamentarul păstra fără piedică mitraliera AKM pentru care nu avea dreptul de a deţine muniţie şi au descoperit şi muniţie care nu se potriveşte armei de vânătoare pe care Rădulescu o deţinea legal.

Dragnea: „Nu putem să ne prefacem că declaraţiile dumnealui au fost nişte glume”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că este „foarte puţin probabil” ca deputatul Cătălin Rădulescu să mai rămână în PSD, în condiţiile în care afirmaţiile sale privind protestatarii sunt „de o gravitate foarte mare”, motiv pentru care el le va propune colegilor sancţiunea maximă.

  • „Nu putem să ne prefacem că declaraţiile dumnealui au fost nişte glume sau că nu sunt importante. Am vorbit cu colegii mei, într-un termen rezonabil o să avem o întâlnire, nu o să facem un Comitet executiv doar pentru acest caz, dar, din punctul meu de vedere, este foarte puţin probabil ca Rădulescu să mai rămână cu noi cel puţin pentru o perioadă”, a afirmat Liviu Dragnea. 

Tupeul lui Rădulescu abia acum îşi dezveleşte toţi caninii. În loc să tacă în gura mare şi să umble pe vârfuri, Rădulescu  declară că orice anchetă privind declarațiile și opiniile politice ale unui parlamentar este ilegală și neconstituțională. 

  • „Constituția României, opiniile și declarațiile politice ale unui parlamentar sunt supuse imunității și că orice altfel de anchetă privind declarațiile și opiniile politice ale unui parlamentar, este ilegală și neconstituțională”, precizează deputatul într-un comunicat de presă. Cătălin Rădulescu spune însă că s-a autosuspendat din PSD până la finalizarea anchetei şi a plecat în concediu medical. Unde? În străinătate, întrucât starea sa de sănătate nu este "foarte bună".
  • "Vă rog să-mi aprobaţi un concediu de 8 zile cu plată, în perioada 20 martie - 23 martie şi 27 martie - 30 martie, pentru a-mi putea face analizele în străinatate, deoarece starea mea de sănătate nu este foarte bună. Vă menţionez că în mandatul 2012-2016 nu am luat nicio zi de concediu. Vă mulţumesc pentru înţelegere", a scris Rădulescu în cererea de concediu adresată preşedintelui Camerei deputaţilor, Liviu Dragnea.

Rădulescu este PSD membru de 21 de ani. 



comentarii
2 comentarii

adevarul ca omul asta chiar trebuia sa se caute putin pe la doctori. O fi avand PTSD de la revolutie...Sau poate doar PSD...
...
20.03.2017 21:08
5.15.73.177
pe vremea cand era ma-sa gravida, probabil ca nu era aparatura necesara care sa arate ca progenitura va iesi handicapata. poate ca o avertizau pe ma-sa.....dar tot degeaba.....avorturile erau interzise....
...
21.03.2017 14:33
188.26.122.2
Din aceeasi categorie
Fabrica de lactate Sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Licitatie publica