Tribuna
Cât costă meditaţiile în Sibiu? Între 30 şi 50 de lei la domiciliu, 100 de lei online
Andra MARINESCU
6002 vizualizari
Cât costă meditaţiile în Sibiu? Între 30 şi 50 de lei la domiciliu, 100 de lei online
A început școala și odată cu ea febra căutărilor de meditatori pentru copii. Chiar dacă nu sunt în clasa a VIII-a sau a XII-a, mulți dintre elevii de la gimnaziu sau liceu iau meditații în particular la materiile la care vor da examen la Evaluarea Națională, la BAC sau la disciplinele unde consideră că întâmpină greutăți. În general, cei mai căutați sunt profesorii de Matematică, Limba română sau Limbă germană, dar există un interes și pentru meditații la engleză, franceză, spaniolă sau informatică. Dacă în trecut practica cea mai răspândită era ca elevul să meargă la domiciliul meditatorului, astăzi lucrurile s-au schimbat, unii dintre cei care îi ajută pe copii fiind dispuși să vină acasă la aceștia pentru lecțiile în particular. De asemenea, o formă ce începe să fie agreată de mulți părinți este meditația online. Prețurile practicate în Sibiu variază între 30 - 50 lei pentru o ședință de două ore, în funcție de nivelul elevului și experiența meditatorului. De obicei, studenții care dau meditații practică prețuri mai mici decât profesorii cu experiență, primii având o disponibilitate mai mare de a se deplasa la domiciliul elevului.

Succesul ți-l mai faci și cu mâna ta, spune o vorbă din popor. Așa că cei care au de trecut examene muncesc din timp pentru a le promova cu brio. Dintotdeauna, cei care au vrut să ajungă la un liceu bun sau la facultatea dorită au depus mai mult efort decât de obicei, suplimentând orele de curs cu meditații. La o simplă căutare online, găsim sute de anunțuri ale celor care oferă meditaţii, de la elevi, la studenți, profesori sau pensionari. În Sibiu, cei mai mulți meditatori sunt la limba română și matematică, prețul pentru două ore de pregătire fiind între 30 - 50 lei, în funcție de experiența pe care o au ei, dar și de nivelul la care se află elevii. De exemplu, Miruna este studentă dar are doi ani de experiență în meditații. Oferă meditații și la Română, și la Germană, și la Matematică, iar o ședință de două ore costă 50 de lei, fiind adresată atât micuților de grădiniță, cât și celor din ciclul primar, gimnazial sau liceenilor.

O altă tânără, masterandă a Facultăţii de Litere şi Arte din cadrul ULBS, oferă lecţii de limbă şi literatură română cu 30 de lei/ două ore, având o experienţă de mai puţin un an în meditaţii.

Bianca, cu o experiență didactică de peste 16 ani, oferă lecții în particular la Limba și literatura română, "în vederea obţinerii unor rezultate bune la examenele naţionale", după cum spune în anunţul postat pe Internet. Două ore costă 50 de lei.

Mate şi Germană

La Matematică se practică aceleaşi preţuri, cele mai mici fiind 25 lei/ 2 ore. "Vin în ajutorul copiilor de gimnaziu şi părinţilor care nu au timp să facă temele cu aceştia, să le îmbogăţesc cunoştinţele în matematică, să îi învăţ trucuri şi rezolvarea tuturor exerciţiilor", spune Mihaela, care se adresează doar elevilor din ciclul gimnazial.

Ardealul este cunoscut pentru puternica influenţă germană, aşa că mulţi sunt interesaţi să cunoască această limbă, fiind şi multe locuri de muncă bine plătite, la care se cer cunoştinţe de limbă germană. O şedinţă de două ore, în particular, costă în medie 50 de lei, cu un meditator cu o experienţă de minim doi ani.

Online, de vorbă cu profesorii

Meditatorii oferă lecţii fie acasă la ei, fie la domiciliul elevilor. O nouă modă o constituie şi meditaţiile în spaţiul virtual, unde profesorii se pliază pe programul elevilor. Meditaţiile online ajung şi la 100 de lei, fiind oferite chiar şi de centre specializate. Unii meditatori aleg Skype-ul pentru lecţiile lor. "Profesor gradul II didactic, cu experienţă în predarea limbii germane de aproximativ 18 ani, meditez limbă germană începători (practică îndelungată şi cu cei mici începând cu grupa mare) sau avansaţi, indiferent de nivel, inclusiv nivel ridicat şi conversaţie în germană toată şedinţa. (...) Ofer şi meditaţii online pe Skype pentru persoanele aflate în străinătate. Dispun de cameră web cu semnal sonor şi video bun. Şedinţele se pot ţine şi la ore mai târzii, având în vedere diferenţa de fus orar. Se pune accent pe conversaţie, dar şi pe reguli gramaticale, fonetică, ortografie", se arată într-un anunţ.

Ce spune legea?

Din perspectiva Legii educației nr. 1/2011, profesorii sunt liberi să facă meditații cu elevii, neexistând prevederi care să pună sub semnul întrebării legalitatea, moralitatea sau etica acestor lecții particulare. Totuși, aspectul mai important este cel legat de fiscalizarea acestor venituri.

Legislaţia spune că meditatorii trebuie să plătească impozitele şi contribuţiile aferente acestor venituri extra-salariale. Dacă nu vor respecta regulile, riscă amenzi. Veniturile din meditații sunt încadrate de organele fiscale la categoria "Venituri obținute din activități independente", potrivit Codului Fiscal.






comentarii
1 comentarii

astea sint impozitate sau impozitabile?
sau cem e cu orele astea
cit ia o profesoara pensionara lb romana pe ora?ora cu citi copii?
ARDEO
13.09.2017 13:44
Din aceeasi categorie
Targul de Cariere

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA