Caricatura este morala memoriei critice

Verigă şi înlănţuire de amintiri, privirea cumva îndreptată spre subiectul proxim - neaparat critică, tocmai prin harul nativ al distanţării (aparente) şi înmănuşarea prin tuşa expresivă a gesticului diurn, o colecţie de anomalii sociale, exprimate prin timpul pseudo-ironic al realului întâmplat şi virtual hărăzit, ca o verigă între spunere şi tăcerea ideii din articulaţia mâinii gânditoare: Rudi Schmückle.
Rudi îmi este prieten dinaintea naşterii "caricaturilor" duşmanilor poporului şi persistă să-mi multiplice viitorul tragi-comic (cel în care îmi desfăşor existenţa fără umbre), de parcă muţenia existenţială e un desen pe re-interpretarea memoriei, injectată cu tuşul negru al vindicativului desenat.
Rudi este consistent prin morală ideatică.
Şi prin desenarea - construirea - contra-râsului în favoarea necuvintelor, a explicitului, deci. Construieşte cazemate de râs interpretativ în afara zidurilor unei cetăţi asediată de urgii şi neputinţe; demolează, cu gingăşie aparentă, orice morală tridimensională şi îi permite privitorului din oglinda caricaturii (sau invers) să-şi recunoască existenţa pe o privire de pe o coală de hârtie. Numai atât şi ar fi de ajuns.
Restul - dintr-o posibilă definiţie a prieteniei -, n-aş zice că este convalescenţa timpului nostru. E Rudi, o predispoziţie a memoriei din morala humorului, dar, nicidecum, dinafara discursului justiţiar de metaforic prin singularitate expresivă.
Este Rudi Schmückle. La 70 de ani. Puţini, pentru o prietenie... 
Andrei ILENI