Tribuna
Astra film
Caniculă în Sibiu: Mercurul urcă în termometre până la 37 de grade
Caniculă în Sibiu: Mercurul urcă în termometre până la 37 de grade

Sunt zile de foc la începutul săptămânii în Sibiu, când mercurul din termometre va ajunge până la 37 de grade Celsius. Canicula va ține până marți, apoi vremea se mai răcorește, dar chiar și așa, tot va trece de 30 de grade.

Luni, vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza în cea mai mare parte a regiunii, iar local disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări temporare în sudul județului și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 34 și 37 de grade, iar cele minime între 15 și 20 grade.

Marți, vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza în cea mai mare parte a regiunii, iar disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări la munte și în sudul județului. Temperaturile maxime se vor încadra între 34 și 37 de grade, iar cele minime între 16 și 21 grade.

Miercuri, vremea va deveni în general instabilă. Cerul variabil de la începutul intervalului va deveni mai mult noros. Pe arii extinse se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări locale, mai ales însoțind aversele. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 și 31 de grade, iar cele minime între 13 și 16 grade.

Joi, vremea se va răcori față de ziua precedentă și va fi în general instabilă. Cerul va fi temporar noros și pe arii relativ extinse se vor semnala averse de ploaie, însoțite și de descărcări electrice. Vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări locale. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 26 de grade, iar cele minime între 13 și 15 grade.

Vineri și în weekend, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, temporar noros. Temporar se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

Imbunatatirea accesului..SMIS 125263

Asigurarea SMIS 125264

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia