Tribuna
Când portocalele erau albastre...
Pr. Constantin NECULA
10934 vizualizari
Când portocalele erau albastre...

Pe vremea când portocalele erau albastre - căci, în procente cam 85% nu le vedeam nici măcar de Crăciun - Moș Nicolae venea cu autobuze de plastic și păpuși de Arad. Purta, uneori, un pic de turtă dulce, cine știe cum scoasă din cuptorul ascuns al unor producții ilicite. Și ciocolata Cibo. Care-ți muta nasul când treceai pe lângă fabrică. Dar răbdai știindu-i gustul. O dată în an se strecura în bocănceii noștri, mereu nu mai vechi de doi ani, nelămurita dragoste a unui personaj ceresc pe care, deseori, îl surprindeai și în icoanele de prin case. În Șcheii Brașovului, de pildă, locuia în fiecare casă. Ca un stăpân zâmbitor. Ca un Bunic între Sfinți. Nu-mi aduc aminte să fi fost mare pregătire să-l primești. Efortul de ultimă clipă era simplu exercițiu de îndemânare: datul cu cremă pe bocanci ori pantofii în care primeai darul. Când aveai cremă. Când nu, îi spălai pur și simplu. Pur. Și simplu. Și trebuia să ai un pervaz strașnic pe care să așezi încălțările. La unele blocuri, pervazul era îngust. Abia de încăpeau pe lat. La noi, blocul era vechi - de altfel așa spuneam când  ne întrebau, unde stăm, câte unii: la Blocurile vechi - pervazurile erau late și vopsite curat de cu toamna. Erau un soi de pistă de aterizare pentru Bunicul Sfânt. Seara aceea din 5 spre 6 decembrie era tot farmecul darurilor primite. Într-o totală colaborare cu părinții puneam fire să-l prindem, legam clopoței ori, de ce nu, din anul trecut, din cadouri, alcătuiam câte o rețea de prindere. Un trenuleț electric legat la un fir pescăresc și apoi un clopoțel cu sunet strident. Tata ne spunea că și el a încercat și n-a mers. Mama tăcea. Ar fi vrut să mărturisească altceva, dar privirea tatei părea că e suficient cât să participe și ea la toată zdroaba noastră de detectivi. În ultimul an când mai eram acasă, înainte cu un an de Revoluție, Moșul mai să fie surprins. Liceanul din mine a ațipit târziu, după o noapte de citit, doar să-l prindă pe Moș. Și în fracțiunile acelea de secundă a trecut Moșul ca o boare pe deasupra așteptării mele. Un an mai târziu trebuie să le fi văzut ochii colegilor mei de pluton când, la deșteptare, în fiecare bocanc - stâlcit deja de purtare- un măr ionatan strălucea ca o portocală din cel mai mare portocal existent pe planetă.

Eram naivi? Poate. Dar asta ne făcea vii și ne oferea mereu ocazia să fim mai buni. Mai cuminți. Mai legați de tata și mama, de frați. Nimic nu se compară cu familia în așteptarea Moșului Nicolae, prieten de încredere cu Moș Crăciun. Atât că, dacă primul e cunoscut ca Mitropolit al Mirelor Lichiei - într-un loc zdrobit azi de războaie și dureri- și-l știu acum din toată viața sa, cel de-al doilea e încă ascuns sub pleoapele obosite ale cerului. Dacă ar fi să ne gândim care e cel mai mare dar ce ni-l aduceau an după an am vedea că tocmai naivitatea curată era principalul lor cadou. Și nădejdea că la anul vor veni iar. Fără nici o sminteală de timp. Înainte  de a răsări soarele. Cu tot frigul din apartament. Cu tot înghețul de la școală. Cu toată teza la cine știe ce materie. Pe care, sistematic, profesorii o așezau tocmai în ziua aceea cu adevărat specială. Era vremea când nu mergeam la Biserică în zi de Sfânt Nicolae. Nu o regret. Făcea moșul din pervazul camerei mele de copil ori adolescent un veritabil altar de bunătate și cumințenie. Și mi-i dor. De mine și de cei ai casei, toți. Pentru că darul deplin al prezenței Sfântului Nicolae era familia, pusă pe șotii și pe încercarea prinderii simpaticului Bunic între Sfinți.

Zilele acestea, când s-au vânturat procentele PISA, mi-am adus aminte de Moș Nicolae. Oare nu distrugând naivitatea copiilor cu cerințe ireale, nu aruncându-le curăția în gunoiul falselor umanisme și rupând familia în fragmentele unei politici sociale anapoda, am atentat la libertatea lor educațională? Între PISA și PIZZA am răstignit bucuria lor de a fi copii și i-am turat prea devreme în războaiele noastre. Iertați-ne copii dragi că am dat rezultatele anchetei tocmai în preajma Sfântului Nicolae și că am constatat noi, competenții, incompetența voastră. Nu că am gândit, așa s-a nimerit. Să murdărim portocalele albastre ale naivității cu graba noastră de a vă vântura cifrele neputinței noastre de a vă fi profesori și părinți buni. Iartă-ne, Sfinte Nicolae, că nu te mai așteaptă copiii noștri. Din dorința de a nu mai gusta din frig și foame, din frustrarea de a fi săraci, i-am sărăcit de naivitatea creativă. Care te aștepta altă dată cu trenulețe legate cu fir de pescuit și clopoțel strident...Mergi la cei 65.000 de copii care se culcă și se trezesc și adorm iar flămânzi. Pentru ei, tu ești Bucuria. Un pic de turtă dulce și o portocală le e de ajuns! Ziua cu tine l-i Sărbătoare!

Poate că e vremea să spunem din tot sufletul că trebuie schimbat ceva pentru ca viața noastră să se schimbe. Nu. Nu înapoi la portocalele albastre din lipsă. Ci redescoperindu-l pe Moș Nicolae acolo, pe marginea de pervaz a sufletului. La limita cu ireala copilărie de odinioară. La limita cu ireala copilărie ce încă mai vine spre noi. Câtă vreme se mai nasc copiilor sărbători, sufletul lor gustă din cel mai amplu exercițiu. Nemurirea.

 





comentarii
9 comentarii

cata vreme ne mai plictisiti cu popii astia parsivi???!!! un alt fel de PSD-ism ...unul feroce!!!
un sibian
05.12.2019 07:50
O adevarata bucurie textul acesta, balsam pentru suflet. Va multumim!
Cititor
05.12.2019 08:27
Când portocalele erau albastre, bag sama că nici Moș Nicolae-bunicul din ghetuțe nu era comunist. Nici neo, ca acuma. Poate era puțin liberal?...
Sărbători creștinești vă dorim!
05.12.2019 11:35
si iar mai apare un gigi contra care nu poate patrunde intre cuvintele frumos asternute ale unui preot minunat. A fi critic e un lucru bun insa a fi idiot patruns de rautate e o tampenie. La Multi ani si tie
cata
05.12.2019 11:46
Popii ăia, mai țin stindardul adevăratei credințe și stindardul moralei! Voi cei care ați pus coada la prună, învățați-vă copiii să se lase de pornografie, asta dacă nu i-ați avortat, după care lăsați-vă și voi, fiindcă, masturbarea, v-a stricat creierul...
P.S. : Acesta este un mesaj pentru cei neliniștiți și prezenți și pentru cei din viitor, care au de spus ceva în loc de a tăcea, cum se pare...
Nu mai fi?i idio?i!
05.12.2019 17:26
Am plâns, de dor de mine copil, de dor de mama mea care nu mai este, mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc!
Ramona
05.12.2019 23:44
Pentru "un Nimeni din Sibiu" si pentru "ne-idiotul care ne indeamna sa nu mai fim idioti" care comenteaza pestilential si fara noima: Exista viata dincolo de ideologie si propaganda. Dar trebuie sa deschideti ochii si sa cautati.
2cents
06.12.2019 11:48
In oceanul acesta de materialității deformante și ratacitoare ,parinte , sunteți busola care arata nordul Credintei si Drumul ptr sufletele noastre.
Ro?u T
07.12.2019 12:26
Albastre, caci albastra era cerneala cu care erau desenate.
Mel
07.12.2019 22:49
Din aceeasi categorie
sevis

Pastravaria Laita

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Licitatie publica

accentmedia