logo
Apulum
Cadre didactice şi membri Vă Vedem au protestat faţă în faţă, la Litere
Dumitru CHISELIŢĂ
1090 vizualizari
Cadre didactice şi membri Vă Vedem au protestat faţă în faţă, la Litere

Joi, în faţa Facultăţii de Litere, a avut loc un protest „faţă în faţă”, intitulat, de organizator, „Profesorii & studenții sibieni, alături de magistrați (2)”. Astfel, au protestat, faţă în faţă, adică pe scările Facultăţii şi pe partea dinspre carosabil a trotuarului din faţă, cadre didactice din cadrul ULBS, alături de mai „tradiţionalii” reprezentanţi ai zonei „Vă vedem”, în total aproximativ 40 de persoane.
Ca un detaliu, cel puţin de data aceasta, studenţii au absentat (sau organizatorul a renunţat la prezenţa lor?), lucru  destul de ciudat pentru un preetst considerat (şi) al studenţilor.
Oficial, motivul prezenţei celor de la ULBS şi Vă Vedem în faţa Facultăţii de Litere a fost retragerea OUG 7 şi va continua „până când România va redeveni un stat de drept”

„Ţara asta e bolnavă și are nevoie de medicament”

O prezenţă aparte în desfăşurarea acţiunii protestului a fost, de data aceasta, Andreea, o fată care spune că ţara e bolnavă şi are nevoie de medicamente, lucru ce nu i s-a oferit atunci când a fost ea grav bolnavă: ”Am ieșit astăzi la protest pentru că vreau sănătate, nu mortalitate. Eu sunt bolnavă și mă lupt cu statul. Eu am fost paralizată, am fost în scaun cu rotile, am fost pe moarte, iar statul nu m-a sprijinit cu absolut nimic. Am venit astăzi să lupt pentru că țara asta e bolnavă și are nevoie de medicament”, a spus Andreea.

Alţii participanţi au fost însă ori mai „generalişti” în declaraţii, spunându-ne că  
“Sunt trei puteri în stat, care sunt independente. Ei au acaparat două puteri și vor să acapareze și pe a treia putere, puterea judecătorească” ori pur şi simplu, au refuzat să motiveze prezenţa lor acolo, ori nu au declarat nimic pe motivul că „e vorba de un flash-mob în tăcere”.

Manifestarea s-a închetai cu aplauze reciproce şi cu scandarea „Cinste lor, cinste lor, cinste profesorilor”. 

 






comentarii
8 comentarii

Niste penibili!
14.03.2019 18:10
Vă ignorăm.
Un cititor
14.03.2019 18:11
Democratia nu se face cu afise si sloganuri-- ci cu --VOTUL- si cu BITA-.
14.03.2019 19:45
Eternul si fascinantul domn Vancu... Andreea, parca dupa tratamentul de la Buucuresti ti-ai revenit cat de cat... Apoi oameni de bine au donat bani ca sa poti merge in Turcia... De ce atata isterie?
@@@
15.03.2019 15:21
dl. vancu nu uitati de condica. dar am o intrebare mergeti la vot ? sau nu si iar o sa o tine-ti langa .
15.03.2019 22:56
Andreea este o studentă care încearcă să ducă o viață normală, care încearcă să SE IMPLICE așa cum îi permite starea ei. Da, și-a revenit parțial, nu total, iar boala ei oricând poate să îi readucă stări de criză. Dacă încearcă să protesteze, să atragă atenția, săfie alături, atât face, de ce loviți în ea cu cuvinte: ”Andreea, parca dupa tratamentul de la Buucuresti ti-ai revenit cat de cat... Apoi oameni de bine au donat bani ca sa poti merge in Turcia... De ce atata isterie?” Este un caz absolut real și stările ei sunt atât de relative în bine. Mai bine ați încuraja astfel de tineri, care încearcă să supraviețuiască!
Pentru @@@
16.03.2019 07:22
imi pare rau de orice om bolnav pt. ca stiu ce este suferinta, insa nu inteleg gesturile ostentative si politizate....
16.03.2019 10:06
Nici ea nu înțelege, de asta se află acolo.
Ce să faci, nu le poți cere tuturor să se ridice la un nivel de inteligență demn de o ființă umană.
16.03.2019 15:35
Din aceeasi categorie
sevis

Garanta

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Licitatie publica

accentmedia