logo
Cadou muzical oferit sibienilor în Piaţa Mare
Adrian POPESCU
1448 vizualizari
Cadou muzical oferit sibienilor în Piaţa Mare
Sibienii care au îndurat ninsoarea şi frigul de joi, pentru a asista la un miniconcert susţinut de Fanfara Garnizoanei Sibiu, nu au regretat prezenţa Ior la acest eveniment cultural. După defilarea de pe strada Nicolae Bălcescu, "Muzica militară" a Garnizoanei Sibiu a poposit în Piaţa Mare. Aici, ea a încântat auditoriul cu un repertoriu divers şi antrenant.

Prezenţa nemuritoarei fanfare militare în centrul cetăţii nu a fost aleasă întâmplător. Dacă răsfoim documentele de epocă, acestea atestă că la Sibiu, dar şi în localităţile din împrejurimi, a activat cel mai puternic centru al muzicii de fanfară din Transilvania, atât până la Marea Unire de la 1 decembrie 1918 cât şi în perioada interbelică.

La aceste date sumare mai adăugăm încă un argument, anume că în secolul al XVIII-lea Sibiul a devenit a doua garnizoană militară după Viena - ca potenţial militar al Imperiului Austriac - context în care muzica militară a constituit o componentă permanentă a structurilor armatei. Nota bene, referitor la concertul de muzică militară live de joi trebuie să mai precizăm că acest concert se înscrie în cutuma fanfarele militare, care au proliferat în rândurile populaţiei muzica militară prin concerte de promenadă ţinute în parcul Sub Arini (Erlenpark) sau în pieţele oraşului. "Muzica militară" din garnizoana Sibiu a concertat joi pentru a marca Ziua Forţelor Terestre, ziua în care militarii din forţele terestre au sărbătorit şi patronul spiritual: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe - Purtătorul de Biruinţă.

 




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Fabrica de lactate Sevis

Festivalul Enescu la Sibiu

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan aduce inovatia si distractia
Licitatie publica