logo
C. T. Popescu: Copiii sub 5 ani nu au ce căuta la proteste. Dacă se produce o busculadă teribilă?
C. T. Popescu: Copiii sub 5 ani nu au ce căuta la proteste. Dacă se produce o busculadă teribilă?

Aşa cum strada a împărţit românii în tabere, nici părinţii nu mai au loc de aceeaşi parte a baricadei. Dacă unora li se pare absolut firesc să mergi la proteste cu copiii, alţii văd în gestul ăsta o inconştienţă cât o gaură-n cer. 


E normal sau nu cu copiii la protest? O întrebare căreia Cristian Tudor Popescu i-a desenat o explicaţie: "Sunt două categorii - copii care vin la protest cu părinţii şi părinţi care au venit cu copiii. Dacă au 7, 10, 12 ani, copiii au dreptul să fie prezenţi”.
„Depinde de vârsta copilului. Dacă te duci cu un bebeluş în braţe la protest, aceea nu e o prezenţă a copilului la protest. Există copii care vin la protest cu părinţii şi există părinţi care vin cu copiii. Au fost părinţi care au venit la protest cu copiii pentru a da semnal de manifestaţie paşnică şi au fost părinţi care şi-au luat copiii ca să vadă, să audă.

Dacă are 10-12 ani atunci e în regulă, pentru că atât aveau mulţi dintre cei care se băteau literalmente cu forţele de ordine în 21 decembrie 1989 în Piaţa Universităţii. Erau copii şi de 7 ani acolo. Aveau nişte scandări despre care habar n-aveam. Scandau <Poenaru Bordea>. N-am să uit niciodată, eu nu ştiam cine e. E primul ofiţer român mort în 1916 la intrarea României în război la trecerea Carpaţilor. Copiii ăia ştiau lucrul ăsta.

Dacă au 7, 10, 12 ani, copiii au dreptul să fie prezenţi. Un copil de 7 ani e fundamental diferit de un copil de 7 ani de acum 27 de ani. E deja cufundat în această mare informaţională care a înghiţit atâtea imagini câte nu înghiţisem eu până la 20 de ani. Se produce o maturizare hiper rapidă.

Să vii cu un bebeluş în braţe nu e în regulă. Ce sens are? Poate vrei să arăţi că eşti paşnic, dar acel copil poate să sufere în clipa în care se produce o busculadă teribilă. N-aş fi de acord cu aducerea în piaţă a copiilor de 1-5 ani”, a explicat Cristian Tudor Popescu.



comentarii
1 comentarii

De acord --bine punctat C.T. Popescu -- nu ca badea un sobolan fara creier
mike
18.02.2017 04:47
50.45.210.12
Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Licitatie publica