logo
spartan
AMVONUL & TRIBUNA.
Bucuria părerii de rău. Sfânta Maria Egipteanca
Pr. Constantin NECULA
1085 vizualizari
Bucuria părerii de rău. Sfânta Maria Egipteanca

Sunt icoane umane care te bucură în tăcerea de zăduf aprins a vieții cotidiene. Trebuie să pășești în pustie, la vreme de caniculă, însetat și pudrat de praful amărui al pietrelor sfărâmate de frigul crunt al nopților, nisip copt în cuptorul fierbinte al zilelor, ca să înțelegi. Sau să stai nemișcat pe o culme de munte, atârnat cu firul rugăciunii de Cer. Sau, pur și simplu, să stai ochi în ochi cu propria-ți viață, curajoasă ori lașă, înaltă ori topită în neputințe. Pentru că despre asta este mântuirea. Despre acordarea sufletului nostru la coarda de nemurire a Raiului. Pe harta postirii, Duminica Mariei Egipteanca e o oază de Duh Sfânt. Gândind că am obosit de nevoințe, Părinții Bisericii ne-au adăugat în apa sărată a postirii o picătură din dulceața trandafirului pustiei. Limpezindu-ne lucrările. Viața acestei minuni de femeie este miez de lectură în privegherea Canonului celui Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Al cărui refren duhovnicesc este „miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă”. Citită în Miercurea care a trecut. Este așezată acolo, într-un golf de lectură odihnitoare, arătând cum rodește pocăința, părerea de rău. Cum se face părerea de rău sămânță bucuriei. Ne-am obișnuit să privim de sus părerea de rău a oamenilor pentru că s-a abuzat de falsificarea acesteia. Vedem pe câte unul ori altul că-și fac mea culpa cu sferturi de măsură, cu miimi de măsură. Așa precum își trăiesc și fericirile. Mare parte construite pe zdrobirea bucuriei în stupide felii de divertisment mediocru. La polul opus, aducând aminte despre unitatea Bisericii cu Împărăția lui Dumnezeu, femeia aceasta, Maria din Egipt.

            Nu e greu de sintetizat viața ei. Ne ajută scrierea și descrierea ei de către Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului. O ediție românească, care cuprinde și un cuvânt al Sf. Teofan Zăvorâtul la Duminica Sfintei Maria Egipteanca, a văzut de curând lumina tiparului (traducerea profesorului Nicolae Petrescu, Ed. Sofia, București, 2017, 111 pg.). Subtitlul cărții ne-ar scuti de orice comentariu: (viața... Sfintei... ) cea care, din păcătoasă, s-a făcut chip al virtuții, prin nevoință, în pustia Iordanului. Despărțită la 12 ani de familia ei, practicând desfrâul fără a cere bani la schimb, trăind de fapt din împletituri de lână, Maria află la un moment dat de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. Acolo, pe țărm, auzind cum se organizează pelerinii din Alexandria, hotărăște să se vândă pe corabie pentru a ajunge la Ierusalim. Acolo un curent izvorât parcă din Cruce nu îi îngăduie să intre la închinare, cu toți ceilalți pelerini, nestingheriți. De trei ori refuzată, de trei ori poartă în inima ei tulburarea respingerii. Caută ajutor. Îl află în Icoana Maicii Domnului, astăzi adăpostită în Metocul Mănăstirii Ghetsimani, o dulce alcătuire din cromatica Duhului Sfânt coborât peste o Fecioară. Singurătății Maicii Domnului, Maria cea din Egipt îi dăruiește rugăciunea ei: va părăsi lumea de păcate dacă o ajută să se închine Lemnului Sfintei Cruci a Mântuitorului. Și încercând să intre primește bucuria vederii și închinării dinaintea Lemnului de Viață dătător. Poate părea anormal lumii de astăzi, obișnuită cu multitouch-ul o astfel de dorință aprinsă. Și tocmai de la o femeie ce se lăsa atinsă de pofta celorlalți. O atinsă. Minunea întâlnirii cu Semnul Învierii îi schimbă viața. Părăsește Ierusalimul. Purtată de vocea Maicii Domnului merge la Biserica Sfântului Ioan de la Iordan, se spală în apele Iordanului, se roagă și se împărtășește. Cu o barcă trece râul sfințeniei și se așază în pustia cea de dincolo de Iordan. Cui îi pare puțin lucru merită să-i purtăm gândul în Valea aceasta, tulburător de sălbatică până astăzi în ciuda războaielor și vremurilor ce au smucit-o din taina frumuseții sale. Să-și plece fruntea în fierbințeala nisipurilor ori ardoarea rece a nopților din pragul Iordanului. Să ardă în topitura de duh și de trup pe care le presupune viața duhovnicească a unui ascet. Nu un an, nu doi, ci 47 de ani. Vreme în care nu a întâlnit Maria Egipteanca nici un chip omenesc. Până când, căutând  propria mântuire, un Părinte, Zosima, purtat de căutarea exemplarității duhovnicești, fără a bănui nici o clipă, dar nici o clipă nelipsindu-se de dumnezeiescul har al purtării de grijă a lui Hristos Domnul, descoperă făptura acestei femei, o fantă de lumină din Lumina cea necreată. Îi află povestea, care așa a ajuns până la noi. Îi poartă Trupul și Sângele lui Hristos ca să o hrănească pentru Împărăția Cerurilor. La moartea ei, care se petrece tare aproape de momentul întâlnirii lor, vede cum un leu îi sapă groapa în plină Pustie. Povești, vor spune unii. Adevăruri din care s-au născut iertările noastre de creștini, voi spune. Fapte care fixează firea umană în vecinătate cu Dumnezeu. Exercițiu părerii de rău care vindecă. Într-o lume a părerilor celor răi, în care primatul părerii de sine devine lege fundamentală falsei creșteri umane, modelul Sfintei Maria Egipteanca ne readuce aminte că sunt lucruri în viață pe care nu le putem șmecheri. Că sunt perioade din viața noastră care rodesc iertarea doar dacă iertarea e luată în serios. Dacă facem din ea mijlocul de foc al inimii vieții, fără ifose și trageri de timp. Viața noastră fără aceste păreri de rău pare o petrecere fără sfârșit. E ademenirea cea mai grea pentru toți. Să credem că avem de trăit numai după voia noastră, fără a avea nici o lege sufletească în care să ne trăim visele ori așteptările. Fără un orizont real al Împărăției lui Dumnezeu. E provocare zilelor noastre. Zile marcate de destrămarea liniilor de rezistență prin adevăr, atinse de cultura minciunii ca formă de respirare a iluziei binelui. Poate mai mult decât în primele secole ale creștinismului avem nevoie de icoana și prezența Sfintei Maria Egipteanca. Pentru a ne încuraja schimbările din viețile noastre, pentru a ne învăța să fim hotărâți să facem ceva pentru ca păcatele noastre, unele care par chiar nevinovate față de vina lumii, să nu ne sufoce, să nu ni se propună nimănui drept normalitate. Ieșind din lume Sfânta, n-a urât-o, ci a înfrumusețat cu nevoința ei iubirile și gândurile noastre de bucurie, ne-a descoperit ce mult poate face o inimă încărcată de părere de rău pentru a deveni o inimă luminată de Bine. Când lumea din jur ne sufocă și ne rănește cu aroganța care crede că știe totul despre noi, tot mai este ascuns ceva în miezul nostru de oameni. Chipul Slavei lui Dumnezeu către care mergem neostoiți pe drumul pustiei vieții acesteia. E sclipirea de rai din care ne luăm viață. Împărăția lui Dumnezeu care este înlăuntrul nostru și din care ne hrănim iubirea, nădejdea, credința. La vremea în care se zbat către noi modelele minciunii și neiertării, o femeie, Maria Egipteanca, ne dovedește că a te Împărtăși de Hristos este Viață. Veșnică. Adevărată.

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

artmania

turboclima

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia