logo
Bucureștiul, gazda tragerii la sorți a turneului final EURO 2020
b.o.n.
761 vizualizari
Bucureștiul, gazda tragerii la sorți a turneului final EURO 2020

Tragerea la sorţi a turneului final al Campionatului European din 2020 va fi găzduită de Bucureşti, în data de 30 noiembrie, în pavilionul central de la Romexpo, a dezvăluit Christian Karembeu, fostul mare internațional francez, prezent astăzi în capitala României.

  • “Sunt aici ca să prezint Trofeul ”Henri Delaunay” şi să anunţ că pe acest stadion vor avea loc 4 meciuri de la turneul final. De asemenea, am un anunţ: la 30 noiembrie 2019, Bucureşti va găzdui tragerea la sorţi a fazei finale a Campionatului European. Vă felicit pentru organizarea acestui eveniment”, a anunţat fostul internaţional francez Christian Karembeu, în cadrul unui eveniment la ”Arena Naţională”.

Bucureşti este unul dintre cele 12 oraşe care vor găzdui meciuri de la turneul final al Campionatului European din 2020. În România vor avea loc 3 meciuri ale grupei C, în zilele de 14, 18 şi 22 iunie 2020, şi o optime de finală, pe 29 iunie 2020. Dacă se va califica la turneul final, naţionala României va fi repartizată în grupa C şi va juca cel puţin două meciuri la Bucureşti.

  • “Am intrat în posesia informaţiei chiar de ieri, bucuria a fost uriaşă. Este cel mai important eveniment nonsportiv din cadrul EURO 2020. Este o bucurie enormă, acest lucru vine ca o recunoaştere a fotbalului românesc şi a ţării noastre. Cred că vom avea inteligenţa şi capacitatea ca să utilizăm acest eveniment colosal astfel încât să promovăm România nu doar la nivel regional, ci chiar internaţional”, a spus, la rândul său, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.
     




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

salonul auto

vino

turboclima

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia