Personalul de specialitate din cadrul DSVSA Sibiu a efectuat, în cursul lunii august, 36.181 examene clinice la animalele din exploataţiile comerciale şi gospodăriile populaţiei, precum şi 9.983 examene de supraveghere, prin analize de laborator, pentru diagnosticul, unor boli transmisibile la animale şi păsări.
Astfel, în cadrul programelor de supraveghere, prevenire şi combatere a bolilor specifice rumegătoarelor (bovine şi ovine), s-au examinat în laborator 121 probe de sânge pentru leucoza enzootică bovină şi 110 probe pentru bruceloza la bovine şi 7.839 probe pentru bruceloza ovină, acţiuni în complectare, prin care s-a finalizat programul de supraveghere prevăzut la această dată pentru bolile respective.
Pentru prevenirea Bolii Limbii Albastre (Bluetongue) au fost monitorizare permanent mişcările de bovine şi ovine din comerţul intracomunitar, import şi de pe piaţa naţională şi s-au examinat 189 probe afluite la laborator din zonele de supraveghere, ţintă, stabilite.
Pentru diagnosticul Encefalopatiilor Spongiforme Transmisibile.(Boala vacii nebune) au fost examinate la laborator 27 bovine şi 60 ovine, probe afluite de la animale sacrificate sau moarte.
În cadrul Programului de asanare a focarelor de Anemie Infecţioasă Ecvină, au fost exminate 356 probe de sânge recoltate de la cabaline condiţionat sănătoase localizate în focarele de boală şi localităţi din care au fost eliminaţi caii anemo-pozitivi.
În paralel cu aceste examene s-au derulat acţiuni pentru eliminarea prin sacrificare la abator a cailor bolnavi, (au fost eliminaţi în această lună, ultimii 10 cai bolnavi existenţi în focarele declarate), precum şi întocmirea documentelor şi efectuarea despăgubirilor proprietarilor în cauză.
Pentru prevenirea Pestei Porcine Clasice, au fost examinaţi în luna august, 26.876 capete porcine din exploataţiile comeciale, 476 capete porcine din 118 exploataţii cu porcine de la gospodăriile populaţiei, iar pentru supravegherea bolii prin teste de laborator, au fost afluite 25 probe recoltate de la porcine din fermele comerciale şi zonele de protecţie, stabilite prin program, toate probele fiind negative.
Supravegherea bolilor transmisibile la păsări, s-a asigurat prin controale periodice în fermele cu păsări, şi la gospodăriile individuale din zonele cu risc maxim pentru Gripa Aviară, prin 10 examene de laborator pentru Pseudopesta Aviară şi 14 de examene de laborator pentru supravegherea incidenţei Salmonelozei la puii de carne şi găinile ouătoare, toate probele fiind negative.
Nereguli şi sancţiuni
În timpul acţiunilor tematice s-au constatat o serie de abateri din partea unor crescători de animale de la normele sanitare veterinare specifice, cum sunt nerespectarea datei şi a locului stabilit de medicii veterinari pentru efectuarea unor acţiuni de prevenire şi combatere a bolilor la animale, transportul animalelor cu mijloace de transport neamenajate corespunzător şi care nu asigură confortul specific speciei de animale şi comercializarea animalelor în locuri neautorizate, fără aviz şi fără documente, sanitare veterinare.
Pentru aceste abateri, au fost aplicate 16 amenzi contravenţionale în valoare de 16.200 lei (la 9 proprietari de cabaline, trei proprietari de bovine şi patru transportatori de animale). Alţi patru crescători de animale au fost avertizaţi.
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1.
18.04.2024
DUMBRĂVENI, strada Aurel Vlaicu – integral, strada Tudor Vladimirescu – parțial, strada Ernei – integral, strada...
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1.
18.04.2024
DUMBRĂVENI, strada Aurel Vlaicu – integral, strada Tudor Vladimirescu – parțial, strada Ernei – integral, strada...
Vineri, 12 aprilie, de la ora 14, la Palatul Brukenthal, Sala Arcadelor (Piaţa Mare, nr. 4, Sibiu), va avea loc...
Vineri, 12 aprilie, de la ora 14, la Palatul Brukenthal, Sala Arcadelor (Piaţa Mare, nr. 4, Sibiu), va avea loc...
Vineri, 12 aprilie, de la ora 14, la Palatul Brukenthal, Sala Arcadelor (Piaţa Mare, nr. 4, Sibiu), va avea loc...
Vineri, 12 aprilie, de la ora 14, la Palatul Brukenthal, Sala Arcadelor (Piaţa Mare, nr. 4, Sibiu), va avea loc...