Shock









Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player










Campania „Salvează–ţi trecutul! Salvează monumentul!”

Biserica din Săsăuş: un turn înclinat, multe crăpături şi o pictură de fraţii Grecu


de Maria SPĂTARIU
mariaspatariu@tribuna.ro

23 martie 2011 22:36
3018 vizualizari
A-  A+  tipareste  yahoo  mail

Biserica din Săsăuş: un turn înclinat, multe crăpături şi o pictură de fraţii Grecu
„Vrem să salvăm biserica noastră”. Acestea sunt cuvintele cu care deunăzi ne–a întâmpinat, la Săsăuş, părintele Alexandru Copăceanu. Vrea să salveze biserica, iar sătenii vor şi ei. Cum ar putea reuşi, nu prea ştiu... ştiu doar că au nevoie de bani şi de specialişti buni pentru că turnul bisericii, monument istoric datând de la 1782, se înclină ameninţător spre vale, iar pictura interioară, realizată de fraţii Grecu, are nevoie urgentă de restaurări. Turnul s–a mai prăbuşit odată, iar pronaosul – la fel. În interior, crăpături lungi, adânci, negre, brăzdează pictura fraţilor Grecu.

Nu e uşor să ajungi la Săsăuş, mai ales dacă alegi să străbaţi drumul plin de gropi care te duce mai întâi în Chirpăr şi abia apoi în Săsăuş. Dar orice efort este de zece ori răsplătit atunci când intri în sat. Pe mai toate casele, localnicii au aşezat o cruce şi privindu-le, rând pe rând, ai impresia că nici una nu e identică cu o alta. Din credinţă, au izvorât cruci diferit ornamentate şi tot din credinţă s-a ridicat şi o biserică în anul 1782. Biserica a fost pictată de zugravi din familia Grecu, iar astăzi se străduieşte să supravieţuiască, deşi turnul se înclină ameninţător, iar crăpături multe se lărgesc în pereţi. Tocmai de aceea, Biserica monument istoric din Săsăuş face parte din edificiile incluse în campania „Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!”.

O biserică tristă

E tristă biserica din Săsăuş şi parcă plânge prin toate încheieturile. S-au străduit sătenii să aştearnă un strat de culoare, să pară „mireasă a lui Hristos”, dar turnul tot scorojit este, şi tot multe crăpături are, şi tot ameninţător se înclină turnul spre vale. Care e gradul de înclinaţie nu se ştie încă, se ştie doar că turnul acesta nu are nici faima şi, mai rău, nu are nici parte de consolidarea celui din Pisa. „Din câte ştiu eu, aceasta este cea mai veche biserică de pe Valea Hârtibaciului (Biserica din Mohu este datată tot 1782 – n. n.), iar problema cea mare este la turn. Are 17 metri înălţime şi este înclinat faţă de bază, dar nu ştim cu cât. Că trebuie consolidat e sigur”, spune Alexandru Copăceanu, preotul paroh din sat. De un lucru bun tot dai la exterior: câteva picturi realizate demult, probabil tot de fraţii Grecu, cei care au pictat interiorul bisericii.
Şi pentru că am pomenit de interior, să intrăm în biserică. Cea mai bine păstrată pictură se găseşte chiar la intrare, sub turn; are culorile de odinioară şi deocamdată existenţa nu îi este ameninţată de crăpături. În interior însă, lucrurile se schimbă. Culorile aşezate pe pereţi în urmă cu vreo două sute de ani sunt înnegrite de fumul atâtor lumânări, dar parcă nu asta-i problema cea mare: aproape nu există metru pătrat în interiorul bisericii care să nu fie brăzdat de crăpături. Unele se cască pe lungimi de zeci de centimetru, în altele aproape ai putea ascunde un creion... dar dacă ştii să vezi în spatele fumului şi crăpăturilor, dai de una dintre minunăţiile omeneşti în care Dumnezeu a aşezat mult har: pictura fraţilor Grecu. După atâţia amar de ani, chipurile îngeri şi sfinţi sunt abia vizibile, la fel şi galbenul ce i-a făcut faimoşi, dar ştii că în spatele negrelii se ascunde aceeaşi blândeţe a liniilor ce te-a întâmpinat la intrare.
Şi te mai bucuri de ceva: că în urmă cu ceva timp, s-a reuşit repararea acoperişului, a jgheaburilor şi burlanelor, aşa că cel puţin infiltraţiile de apă nu mai sunt o ameninţare. Lucrările au costat 50.000 de lei, iar Primăria Chirpăr a promis, pentru acest an, încă 30.000 de lei pentru proiectul de restaurare a bisericii. Aţi citit bine, doar pentru proiect: nu se ştie nici când, nici din ce bani vor fi plătite lucrările efective de restaurare a turnului şi a picturii. Din donaţii ale localnicilor? E practic imposibil: parohia numără abia vreo 40 de familii, iar cei mai mulţi locuitori sunt bătrâni. În cinci ani de când e preot în Săsăuş, Alexandru Copăceanu a încreştinat şase copii, a cununat un singur cuplu şi a înmormântat 27 de oameni.

Înapoi în istorie

Conform Listei Monumentelor Istorice din România, istoria Bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din Săsăuş, începe în secolul al XVIII-lea, ca datare oficială fiind consemnat anul 1782. Câteva elemente au concurat la stabilirea acestei date: inscripţia de pe clopotul mic din turnul clopotniţă - „Să se ştie că acest clopot al ............. s-a făcut în casa lui Stanislavă şi B.M. (?) anii 1741” - şi inscripţia uşii pronaosului – 1780. Această uşă a fost adusă de la Mănăstirea din Piscul Hotarului din Săsăuş, susţine Maria Zintz în volumul „Zugravi din sudul Transilvaniei în secolele XVIII-XIX. Familia de zugravi Grecu”. Specialiştii Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional consideră însă că o cercetare arheologică ar putea coborî datarea până în secolul al XVII-lea, deoarece biserica a suferit mai multe intervenţii structurale care au transformat-o fundamental.
Biserica are un plan dreptunghiular alungit, încheiat spre răsărit cu o absidă poligonală decroşată. În partea vestică este amplasat turnul clopotniţă de forma unei prisme cu plan rectangular, care asigură şi intrarea în nava centrală dinspre est. Edificiul are dimensiuni medii între bisericile româneşti de zid (26 metri x 8 m) şi păstrează sistemul mononavat de biserică sală, specific arhitecturii ecleziastice din sudul Transilvaniei. Ceea ce intrigă este registrul decorativ, cu lunete arcuite semicircular deasupra arcelor gotice ale ferestrelor. Lunetele au fost practicate cu rolul de a adăposti pictura exterioară. De asemenea, este de remarcat faptul că absida altarului nu are interiorul rotunjit şi exteriorul poligonal al zonelor de iradiere a arhitecturii bizantine. Absida poligonală, atât la exterior, cât şi la interior, reprezintă o caracteristică a bisericilor occidentale – corul, dar nu este un unicat în arhitectura ortodoxă din sudul Transilvaniei.

Creaţia familiei Grecu
Comoara Bisericii o reprezintă însă pictura ascunsă în interiorul ei. A fost realizată de zugravi provenind din vestita familie Grecu. Tradiţia satului îi menţionează pe fraţii Nicolae şi Alexandru Grecu şi tot bătrânii vorbesc că biserica ar fi fost pictată la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în 1780 sau 1782. În schimb, Maria Zintz atribuie pictura zugravilor Nicolae şi Vasile Grecu şi o datează la câteva decenii după construirea edificiului.
Cupola este decorată cu Iisus Pantocrator, Tronul Etimasiei, cete îngereşti, Iisus binecuvântând între episcopi, iar, în pandantivi, evangheliştii sunt lipsiţi de simbolurile lor. Dumnezeu Tatăl şi Maica Domnului cu Iisus în braţe şezând pe tron sunt înfăţişaţi pe absidă. Arhanghelul Gavril, Prorocul Zaharia şi Elisaveta cu Ioan, Dumineca Tomii, Înălţarea, Filoxenia lui Abraham, Arhangelul Mihail, Prorocul Ioachim, Ana şi Maria copil ne privesc de pe arcul de răsărit al bisericii, iar pe pereţi au fost înfăţişate scene precum Cina cea de taină, Iisus pe muntele Măslinilor, Prohodul lui Iisus şi Învierea.
Se pare că picturi ar fi existat şi în pronaos, dar în prezent acesta este văruit. „Prin tradiţie se pomeneşte că în partea estică era înfăţişată Răstignirea şi pentru că soldaţii purtau uniforme ungureşti, generalul Bucow a ordonat să se acopere scena”, subliniază Maria Zintz. Cercetătoarea mai afirmă că în majoritatea scenelor pictate la Săsăuş, personajele sunt mai statice, iar cele mai reuşite compoziţii îi aparţin zugravului Nicolae, care dovedeşte o bună stăpânire a tehnicii desenului.
Şi pentru că am pomenit de pictori şi pictură, trebuie spus că povestea familiei Grecu nu este străină localnicilor. „O nepoată a pictorului Vasile Grecu, Ana Şerban, în vârstă de 76 de ani, ne-a povestit că tatăl ei, Ioan Grecu, fiul lui Vasile, a murit în 1918, în vârstă de 56 de ani, iar bunicul ei, Vasile, s-a născut în Arpaşu de Jos şi s-a căsătorit în Săsăuş cu fata cantorului(...) În timpul lucrului, Nicolae, mai în vârstă, l-a apostrofat pe Vasile care fuma în timp ce picta capela naosului, dar acesta, tânăr fiind, a răspuns orgolios că el este cel care îl „face” pe Iisus, iar schela s-a rupt”, arată Maria Zintz. Şi despre acelaşi pictor Vasile, sătenii mai povestesc că obişnuia să cânte cântări bisericeşti în timp ce lucra.

Preferaţii lui Arsenie Boca

Ultimele două secole nu au trecut uşor peste biserica din Săsăuş. Se spune astfel că, după un puternic cutremur, cupola a căzut, iar pronaosul a fost refăcut drept şi s-a văruit. În 1968, biserica a fost trăsnită, scândura a ars, iar o parte din turn s-a prăbuşit în vale. Sătenii au refăcut turnul, dar tot înclinat a rămas. Probleme cu stabilitatea turnului au existat dinainte de trăsnire (biserica e aşezată pe un teren alunecos) şi astfel bătrânii satului spun că „prin anul 1960, ştiindu-se starea gravă în care se află biserica, autorităţile au interzis oamenilor să săvârşească slujba în biserica. Oamenii au încercat să se roage cum au putut şi au făcut în curtea şcolii o clopotniţă: acolo se rugau acolo şi în sălile de clasă. Într-o zi, părintele Arsenie Boca, care avea legături foarte bune cu localnicii, i-a găsit afară şi le-a zis: Fraţilor, iubiţilor, nu mai staţi afară, intraţi în biserică: lăcaşul mai ţine mult, nu cade”, povesteşte părinţele Alexandru Copăceanu.
Iar săsăuşenii mai sunt legaţi prin ceva de amintirea părintelui Arsenie Boca: prin două cruci. Una dintre ele, de lemn, aşezată la intrarea în curtea bisericii, a fost dăruită localnicilor de către părinte, în schimbul unei alte cruci, de piatră, pe care Arsenie Boca şi-a dorit-o la mormântul său. Şi tot bătrânii satului povestesc că, odinioară, mergeau, că căruţe întregi cu cereale la mănăstirea de la Sâmbăta de Sus şi aşa l-au cunoscut pe părintele Arsenie Boca.
Zugravi din familia Grecu şi părintele Arsenie Boca şi-au împletit destinul cu cel al Bisericii din Săsăuş. Probabil, Dumnezeu a vegheat asupra Bisericii, iar oamenii au simţit asta, aşa că săsăuşenii vorbesc şi acum despre „puterea” bisericii lor. Când era vreme grea, cu tunete, fulgere şi ploi abundente, veneau oamenii din Şomartin, să-i roage pe săsăuşeni să tragă clopotele pentru că biserica lor avea putere mai mare..." Şi de două sute de ani, clopotele Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” se tot aud peste sat, dar, revăzând cu ochii minţii crăpăturile adânci şi turnul ce se tot înclină, nu poţi să nu-ţi aminteşti de cuvintele părintelui Copăceanu: „numai bunul Dumnezeu ştie cât va mai ţine biserica noastră...”.













Adauga un comentariu la acest articol
Numele:
Mesaj:
Cod de verificare     Cod de verificare    
( scrieti codul de verificare format din 5 cifre in casuta libera )

ma bucur ca in sfarsit cineva face ceva. bravo si succes

corin in 24.03.2011 06:42 ( 188.24.195.209 )


imi place numele campaniei, dar cred ca nu e un proiect doar pentru salvarea trecutului, ci si pentru salvarea viitorului... altfel copiii si nepotii nostrii ar trebui sa mearga in Europa sa vada minunatii, cand avem si noi destule

corin in 24.03.2011 06:44 ( 188.24.195.209 )


Va dau o solutie bani adunati de toate bisericile din judet intro singura dumineca si ridicati un turn nou.Ce ziceti ialte fete bisericesti.

mihai in 24.03.2011 09:01 ( 85.122.3.210 )







Eurotrip Agentie de turism

osushi

Sanostar

Concert Filarmonica Sibiu