logo
„Bătălia Cărților” a ajuns la final. Biblioteca ASTRA premiază finaliştii, pe 24 octombrie
Andra MARINESCU
470 vizualizari
„Bătălia Cărților” a ajuns la final. Biblioteca ASTRA premiază finaliştii, pe 24 octombrie
Sibienii s-au întrecut în "Bătălia Cărților", o "luptă" care a durat din aprilie până în octombrie. Concursul care promovează lectura, derulat de Biblioteca Județeană ASTRA, s-a adresat cititorilor din trei categorii de vârstă, respectiv copii (11-13 ani), adolescenți (14 - 18 ani) și adulți. Premierea celor mai buni participanți va avea loc marți, 24 octombrie, de la ora 14, în foaierul Corpului B.


După ce au citit și studiat zece cărți recomandate pentru fiecare categorie de vârstă, din literatura autohtonă și universală, participanții la concursul național de lectură "Bătălia Cărților" au întocmit fișe de lectură pentru fiecare titlu, prin intermediul cărora și-au exprimat opinii și argumente legate de cărțile selectate.
În urma analizării tuturor fișelor de lectură și centralizării punctajelor, juriul va decide "Cartea anului 2017" pentru fiecare categorie.
Competiția, aflată la prima ediție, se va încheia cu susținerea de către participanți a titlurilor preferate. În plus, dezbaterea „Convinge-mă să citesc!” va aduce participanții în dialog cu juriul, pentru a prezenta și argumenta alegerile făcute. Cu ocazia festivității de premiere, în funcție de rezultatele obținute, va fi desemnat și premiat "Cititorul anului", pentru fiecare categorie de vârstă. Vor fi acordate premii inclusiv pentru cele mai bune fișe de lectură.
Concursul naţional de lectură "Bătălia Cărţilor" este iniţiat de Biblioteca Judeţeană "Octavian Goga" Cluj, alături de ANBPR, cu scopul de a stimula interesul pentru lectură şi de a atrage publicul, în special copiii, spre carte şi bibliotecă.

 



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan
Licitatie publica