Tribuna
Autorii crimei din Mediaș au cerut să iasă din închisoare. Ce au decis judecătorii
Laura BUCIU
732 vizualizari
Autorii crimei din Mediaș au cerut să iasă din închisoare. Ce au decis judecătorii

Autorii crimei din Mediaș au cerut să iasă din închisoare. Ei au cerut schimbarea măsurii arestului preventiv cu o măsură mai ușoară, control judiciar sau arest la domiciliu.

Marius Rusu, Paul Anghel şi Ovidiu Otvoș au fost trimişi în judecată pentru crima de la Mediaş, de la începutul lunii ianuarie, când au înjunghiat de 11 ori un tânăr care fugea de ei şi a căzut în zăpadă.

„Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu sau control judiciar formulată de inculpații Rusu Marius, Otvoș Ovidiu Ioan și Anghel Paul, prin avocați”, se arată în minuta Tribunalului Sibiu.

Din cercetările anchetatorilor a rezultat că numiţii Rusu Marius (în vârstă de 30 de ani, recidivist, eliberat la data de 25.05.2018, cu un rest de executat de 777 zile), Oviciu Otvoș (în vârstă de 38 de ani, cu antecedente penale), Anghel Paul (în vârstă de 34 de ani, recidivist, eliberat la data de 13.06.2017 cu un rest 423 zile) şi alţii au mers la clubul din Mediaș unde a început un scandal între două găști.

Un grup format din 10 bărbaţi a intrat, la rândul său, în club şi s-a îndreptat către masa ocupată de cei de mai sus, din acest grup făcând parte victima F.M.A. (în vârstă de 25 ani). Imediat între cele două grupuri a avut loc o altercaţie în cadrul căreia au fost loviţi doi tineri.

”Văzând că R.M. se îndreaptă către ei cu un cuţit, membrii grupului din care făcea parte şi victima, părăsesc clubul şi o iau la fugă către poarta imobilului aflată la aproximativ 20-30 m depărtare de club, aceştia fiind urmaţi imediat de către R.M., O.O.I., A.P. precum şi celelalte persoane. În continuare, victima F.M.A. alunecă pe zăpadă şi cade la pământ, fiind astfel ajunsă din urmă de către R.M. şi O.O.I., ambii având în mâna dreaptă câte un cuţit. O.O.I. se poziţionează în dreptul capului victimei şi îl loveşte cu piciorul în zona capului de 8 ori. Concomitent cu loviturile aplicate de O.O.I. în zona capului, R.M. loveşte victima aflată la pământ de 11 ori cu cuţitul în zona membrelor inferioare, acesta fiind împiedicat să mai lovească în continuare cu cuţitul de către O.O.I. care îl împinge de deasupra victimei, moment în care se dezechilibrează şi cade în zăpadă în apropierea victimei. Imediat după ce R.M. şi O.O.I. încetează să mai lovească victima, apare venind în fugă şi A.P. care se îndreaptă direct către victima aflată la pământ si pe care o loveşte cu pumnii şi cu picioarele tot în zona capului”, se arătă într-un comunicat transmis de anchetatori după producerea crimei.

Moartea tânărului a fost violentă şi cauzată de o hemoragie externă.

Surse judiciare declarau că toţi cei trei care au participat la uciderea tânărului de 25 de ani sunt recidivişti, unul dintre ei fiind eliberat în baza Legii privind recursul compensatoriu, cu mai bine de doi ani înainte de termen. Acesta fusese condamnat pentru crimă. Altul, despre care s-a crezut că a fost eliberat în baza aceleiaşi legi, a fost eliberat cu un an mai devreme, dar înainte de intrarea în vigoare a legii.

Cei trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv în 14 ianuarie. Au contestat măsura la Curtea de Apel Alba Iulia, însă și această instanță a menținut decizia





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

jidvei

fmct

Thyssenkrupp System Engineering GmbH

Enescu

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
turboclima
Licitatie publica

accentmedia