Tribuna
brukenthal museum
Autonomia Ţinutului Secuiesc a ajuns în Monitorul Oficial. Maghiara, limbă oficială în Covasna, Harghita şi scaunul istoric Mureş!
Rareș BIŢU
801222 vizualizari
Autonomia Ţinutului Secuiesc a ajuns în Monitorul Oficial. Maghiara, limbă oficială în Covasna, Harghita şi scaunul istoric Mureş!

Alo, puteţi lăsa niţel păruiala naţională să-şi tragă şi ea un pic sufletul?  Un scurt comunicat important pentru ţară tocmai a sosit, se poate? 


Minunată această vrajbă în care românii îşi scot ochii, îşi sar la beregăţi, pe motiv de Dragnea, Iohannis, referendum, justiţie ologită, securistoizi, hoţie legalizată şi alte bârne puse cruciş de abia se mai zăreşte paiul. Ce fac ungurii când românii cad pradă acestei frenezii cu spume? Pun mâna pe saci şi îi urcă în căruţe, dacă tot nu mai are cine să le poarte de grijă. C-aşa-i la noi: când doi români e proşti, un ungur să-i facă, tot se găseşte.

În cazul de faţă, ungurul cu pricina e intitulat Lazslo Tokes şi tocmai a meşterit una bucată iniţiativă legislativă care să facă din Ţinutul Secuiesc o realitate, cu statut, aievea şi autonomie. Teritoriul regiunii autonome ar urma să fie format din actualele judeţe Covasna şi Harghita, precum şi scaunul istoric Mureş. În Ţinutul Secuiesc va fi instituită şi limba maghiară ca limbă cu statut oficial. Ea va putea fi folosită în învăţământ, în cultură, în justiţie şi în administraţie.
Susţinută public de Laszlo Tokes, iniţiativă legislativă cetăţenească privind declararea autonomiei Ţinutului Secuiesc, a fost publicată în Monitorul Oficial, ea urmând să fie transmisă şi către Parlament, pentru discutare, alături de listele cu cel puţin 100.000 de semnături, anunţă digi24.

Iniţiativa legislativă stabileşte „statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc” şi a fost elaborată de un comitet de iniţiativă format din 10 persoane: Arus Zsolt Istvan, Elekes-Jozsa Martin, Baico Zsigmond, Kercso Attila, Marton Csaba, Czink Attila, Kolcsar Gheza, Takacs Jozsef, Cziriak Karoly, Kovacs Laszlo.

Potrivit legii, membrii comitetului nu pot fi persoane alese în funcţie prin vot universal, membri ai Guvernului, persoane numite în funcţie de primul-ministru sau membri ai vreunui partid politic.

Iniţiativa cetăţenească a fost susţinută de fostul europarlamentar Laszlo Tokes, care, în 2015, a fost ales preşedinte al comisiei de iniţiativă. Iniţiativa a fost susţinută în parteneriat cu CNS (Consiliul Naţional Secuiesc). Tokes nu se regăseşte însă în lista membrilor comitetului de iniţiativă înregistrată oficial prin publicarea în Monitorul Oficial.

Proiectul este însoţit de un aviz negativ al Consiliului Legislativ, care arată că se încalcă prevederi constituţionale, pentru că „vizează, practic, crearea unei entităţi statele distincte, paralelă cu statul naţional unitar român”. Avizul Consiliului Legislativ este, însă, doar consultativ.

Articolul 1 din Constituţie prevede că „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”.
Potrivit Legii 189/1999, privind dreptul cetăţenilor la iniţiativă legislativă, după elaborarea iniţiativei ea trebuie publicată în Monitorul Oficial, existând un termen de 6 luni în care proiectul poate fi depus în Parlament. La depunere, iniţiativa trebuie să fie însoţită de minimum 100.000 de semnături, care, potrivit Constituţiei, trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.
Listele de semnături vor trebui atestate de către primăriile din localităţile de unde au fost strânse.
După ce vor fi îndeplinite formalităţile, iar iniţiativa este depusă la Parlament, ea va fi transmisă Curţii Constituţionale pentru un aviz.
Iniţiativa legislativă cetăţenească este a doua tentativă de a declara, prin lege, autonomia Ţinutului Secuiesc. O lege iniţiată de parlamentarii UDMR pe această temă a fost respinsă definitiv în anul 2012, după 7 ani în care ea a rămas nediscutată în Parlament.
UDMR a lansat un alt proiect privind autonomia Ţinutului Secuiesc în 2014, însă acesta nu a fost depus în vreo formă în Parlament.

Şi acum, puteţi relua păruiala, dar nu uitaţi de buletinul meteo: urmează vijelii cu intemperii, precipitaţi şi precipitaţii, cu precădere în zona Ardealului unde nu este exclus să cadă nămeţi gata îngheţaţi, ceea ce poate provoca apariţia unor găuri în cer. Se recomandă ochelari de schi, nicidecum de cal. Apropo: pentru atâta lucru, nu iese nimeni în stradă, nu? 





comentarii
12 comentarii

ati incalzit sarpele udmr la sin
guvernanti PNTCD.PNL.PDL.PSD,etc
le-ati tolerat ideile revizioniste si hortyste
sinteti vinovati infrunte cu johanis sustinut in alegeri de udmrsi alte partide si sefi hortisti antiromani in frunte cu kgbistul laslo tokes
ardeo
26.01.2017 18:47
Un protest in Piata Mare? Nimic? Facebook ceva? Sau pentru asa ceva nu e recomandat sa protesteze tineretul frumos si liber care este "awere" de ce se intampla in tara!
Intrebare
27.01.2017 10:49
toti au tacut
biserica evangehelica si romana catoloca din sibiu au strins semnaturi
se vrea ruperea romaniei in parti mici
de ce tace prezidentul,sustiunut in alegeri de unguri
sri si sie ce face?
sie era condus de un semiungur mru
LA LUPATA! DACA SINTETI ROMANI!
pt intrebare
27.01.2017 16:12
Era de asteptat sa apara o astfel fe stire ????
Voi nu vedeti ca de fiecare data cand e scandal din cauza la PSD,apare cate o stire din asta cu maghiarii, ca sa distraga atentia! Nu ati invatat nimic pana acum?
eu
03.02.2017 16:06
Nr ?i data publica?iei in Monitorul Oficial, va rog.
04.02.2017 09:46
Blaga se intoarce in mormant cand vede ce #fakenews a ajuns ziarul fondat de el!Rusine Tribuna si autorului pentru jocurile ieftine pe care le faceti! #fakenews
zzz
04.02.2017 15:16
Ce m???? Vor autonomie din nou? Mar? pe plaiurile lui Attila al vostru si cere?i autonomie. Sp
Maxim Ionu?
04.02.2017 17:21
Propaganda ieftina de ametit prostii. Da de ce nu am vorbi si sirba in Banat sau bulgara in sudul Dobrogei? Sau poate chiar si turca.. N-a invatat poporul inca istoria. Destrama si conduce. Cine finanteaza aceste stiri. Aia ar trebuii sa fie trasi la raspundere ca invrajbesc numai oamenii, ca sa isi faca ei planurile de a conduce tara cum vor ei. Vezi alde PSD. Cunoaste tactica si nu se da in laturi sa faca asa ceva. Chiar daca si-ar pierde unii viata.
Geo
04.02.2017 17:45
Ce tampeni vorbiti doamne!!!
Erika
04.02.2017 23:39
Ungurii intotdeauna au sapat si vor sapa la temelia Romaniei .
motive :
1 tot Ardealul a fost sub stapanirea lor mult timp.
2 romanii le - au fost iobagi.
3 aproape toate cladirile si bunurile imobile de valoare au fost ale lor ( facute pe spatele nostru ) noi nu aveam voie sa ne facem nici biserici , de aceea avem biserici din lemn in Transilvania , ascunse prin satele romanesti.
4 dupa 89 , in colaborare cu politicieni tradatori , au dreptul de retrocedare ,
am retrocedat si ce nu era al lor.
statul roman, nu are arhivele din acea perioada, de aceea stiu exact unde sa loveasca
5 sa nu uitam si de masacrele facute de hortisti la Trasnea, Ip, Huedin, Carei ..
6 in 1948 au venit hortisti la Zalau , de la Traznea si au vrut sa omoare toti tomani din Ortelec, dar groful Veseleni a cerut sa nu o faca deoarece toti romani erau iobagii lui la fermele de porci din zona. Cativa romani au fugit in vechiul Regat sa scape, inclusiv bunica mea.
8 principalul lor oponent, nu este statul Roman (deoarece este corupt si condus de tradatori . vezi tariceanu , ungureanu... cu mostenirea Gojdu , insula Serpilor). Este Biserica Ortodoxa si autenticitatea noastra. (vezi actiunile Generalului Bucov, ne recunoasterea religiei Ortodoxe in timpul stapanirii lor, si retrocedarile care se refera exclusiv doar la perioada stapaniri lor,
vezi si stirile care se dau la TVR in perioada Craciunului , Pastelui cele mai multe vin de la Bisericile Reformata, Catolica . despre Ortodocsi se vorbeste doar de rau ex. daca un preot ortodox daca da un mesaj politic imediat apare la TV. Dar despre cei catolici. unguri nimic . Acestea au dreptul legal sa faca politica pe fata )


Sa nu uitam ca sa nu repetam!

Sa continuam lupta anti coruptie si anti tradatori.
ROMANIA TREZESTETE IN STRADA TOTI !
Calin S
05.02.2017 13:13
Astea-s minciuni, nici un maghiar intreg la cap nu urmareste autonomia. E doar o tactica de dezbinare. Noi suntem alaturi de voi in strada,pentru ca si noi luptam pt Romania, tara pe care o numim "acasa".
Norbert
05.02.2017 14:24
To?i ungurii care vor autonomie ?i alte baliverne s?-?i ia t?lp??ita p
bogdan
05.02.2017 18:27
Din aceeasi categorie
sevis



classic junior

targul de craciun

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia