logo
275 de ani de la transmigrarea landlerilor
275 de ani de la transmigrarea landlerilor
Denumirea de "Landler" are o conotaţie regională desemnând locul de origine al acestora, în germană "Land", denumirea unei regiuni istorice cuprinse între Wels, Gmunden şi Vöcklabruck. Istoria lor începe pe 9 iulie 1734 când, sub domnia lui Carol al VI-lea, din ţinuturile din Austria au fost deportaţi în Transilvania protestanţii, foşti catolici ce trecuseră la confesiunea evanghelică luterană.
Motivul deportării a fost unul politic, monarhii impunând ca religie de stat religia catolică. A fost iniţiată o masivă recatolicizare (Rekatholizisierung), au fost interzise slujbele reformate după Luther, preoţii luterani au fost expulzaţi alături de capii familiilor lutherane cu cea mai mare influenţă în regiune. Ulterior, după încheierea Păcii Westfalice s-a instituit o "lege a emigraţiei libere". Pentru a nu se respecta această lege, deportarea celor peste 800 de persoane a fost mascată sub denumirea germană de Transmigration. Ravagiile ciumei abătute asupra Transilvaniei în 1738, şi ale războiului austriaco-turc din 1736-1739, culminând cu moartea împăratului, au stopat pe moment transmigraţia, care s-a înteţit însă sub domnia împărătesei Maria Terezia, când au fost transmigraţi (deportaţi) alţi 3000 de "eretici" Aceştia s-au stabilit în trei sate din apropiere de Sibiu: Neppendorf (Turnişor, azi cartier al Sibiului), Grosau (Cristian, Sibiu) şi Großpold (Apoldu de Sus, Sibiu), şi sunt cunoscuţi sub denumirea de Landler, iar aşezarea lor în această zonă ca Landlersiedlung. Prin lege, acestora le era interzis să se întoarcă în ţinuturile natale din Austria.
Ei bine, la finele săptămânii trecute Academia Evanghelică Transilvania a celebrat sărbătoarea anuală de vară, eveniment ce a coincis cu sărbătorirea celor 275 de ani de la transmigrarea Landlerilor şi stabilirea lor în Transilvania. Gazdele evenimentului au dedicat această sărbătoare istoriei Landlerilor în Transilvania, punctul culminant fiind inaugurarea unei expoziţii pe tema transmigrării. În preambulul momentului, preotul Wolfgang Rehner a săvârşit o slujbă religioasă urmată de discursuri şi prelegerea festivă. Prezenţi într-un număr ce i-a surprins plăcut chiar şi pe organizatori, Landleri din ţară şi de peste hotare au venit de la mic la mare, la Sibiu, pentru a asista, conform tradiţiei, şi la ridicarea coroanei de flori, moment urmat de un spectacol de dansuri populare şi de reprezentaţia unei fanfare tradiţionale săseşti. Cei 275 de ani de la transmigrarea Landlerilor au fost prezentaţi în succesiune istorică în cadrul unei expoziţii de fotografie, unde panourile expuse au avut ca temă: "Contrareforma“, „Landlerii“, „Transmigrarea“, „Stabilirea în Transilvania“, „Adoptarea Landleri-lor de către saşi“, „Sate ale Landleri-lor“, „Credinţă/Confesiune“, „Economie“ şi „Viaţa în comunitate“. Landlerii au în Transilvania un muzeu dedicat special istoriei lor. Baza colecţiilor Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Săsească „Emil Sigerus”de la Sibiu a constituit-o patrimoniul etnografic aflat în proprietatea Muzeului Carpatin (Siebenbürgischer Karpatenverein), care a funcţionat în perioada anilor 1895-1920. Un rol important în formarea şi organizarea primului muzeu cu profil etnografic l-a avut colecţionarul Emil Sigerus, care a donat peste 500 de obiecte valoroase cuprinzând textile, mobilier pictat, sticlă, vase din cositor, argintărie, dar cu precădere ceramică transilvăneană. La evenimentul ce a avut loc în Turnişor a participat şi familia Bottesch. Preşedintele Consililui Judeţean Martin Bottesch s-a născut în comuna Apoldu de Sus, zonă de tradiţie pentru landleri. Bottesch este un pasionat de istorie, fiind şi autorul unor apariţii editoriale istorice legate de Landlerii transilvăneni. În contextul amintit, prof. dr. Cornelia Schlarb şi-a lansat cartea intitulată „Tradition im Wandel – Die evangelisch–lutherischen Gemeinden in Bessarabien".





comentarii
2 comentarii

preotul.. a savarsit o slujba religioasa??? Es klingt gar nicht gut!
callas
22.06.2009 08:34
Es klingt schon gut! Er konnte, " preotul o tras o slujba religioasa de toata...p..frumusetea", schreiben.
Cisnadianu' Turmentat
22.06.2009 11:58
Din aceeasi categorie
sevis

tdc sibiu

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
brukenthal
Licitatie publica

accentmedia