logo
Atelier de vopsit ouă în zeama cojilor de ceapă, în Muzeul ASTRA
Andra MARINESCU
604 vizualizari
Atelier de vopsit ouă în zeama cojilor de ceapă, în Muzeul ASTRA
În Joia Mare, în Muzeul din Dumbrava Sibiului, va avea loc un atelier interactiv de vopsit ouă de Paști. Evenimentul se va desfășura pe 25 aprilie, între orele 11 - 14, în gospodăria din Rășinari.


Ouăle vor fi vopsite după metode tradiționale din Mărginimea Sibiului, adică în zeama cojilor de ceapă și apoi pictate cu pene de gâscă.
"Această zi a Săptămânii Mari se mai numește și Joia Verde, denumire dată de frunzele de cucută sau pătrunjel frumos imprimate pe ou. Verdele, simbol al primăverii, al renașterii, al Învierii Mântuitorului și al speranței mântuirii noaste, este asociat cu verdele ierburilor amare din precreștinism, pe care evreii le consumau cu carnea de miel în amintirea sclaviei egiptene care a durat timp de 40 de ani, eveniment menționat în cea de-a doua carte a lui Moise Exodul, din Vechiul Testament. Oul, vechi simbol ale existenței, asociat cu viața și învierea, se vopsea în trecut în culoarea roșie, culoarea soarelui la răsărit și apus, semn al renașterii timpului și spațiului prin jertfa Mântuitorului”, a spus Raluca Iliuț, muzeograf al Muzeului ASTRA.
Elementele folosite la pictura decorativă a oului vor fi inspirate din natură, din regnul vegetal și animal, sau realizate cu ajutorul motivelor geometrice.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

salonul auto

turboclima

saltsib

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia