Tribuna
Astra film
Astrid Fodor a contestat decizia prin care a fost suspendată
Astrid Fodor a contestat decizia prin care a fost suspendată

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a contestat, miercuri, ordinul prefectului, prin care s-a dispus încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului. Edilul cere ca instanța să constate nulitatea actului emis de prefect, repunerea în funcție, dar și plata indemnizației cuvenite de la data emiterii ordinului până la reluarea funcției.

Dosarele nr. 2075/85/2019 și 2080/85/2019 sunt pe rolul Tribunalului Sibiu, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Potrivit Tribunalului Sibiu, dosarul nr. 2075/85/2019 are ca obiect „Contencios administrativ şi fiscal - constatare nulitate act - Constatare nulitate Ordin nr. 262/03.07.2019”, iar ca părți, în calitate de contestator, pe Fodor Astrid Cora,  iar ca intimați, Instituția Prefectului Județului Sibiu și prefectul județului Sibiu – Muntean Maria Adela.

„Prin contestația formulată împotriva Ordinului nr. 262/3.07.2019 privind constatarea încetării, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului primarului municipiului Sibiu, doamna Fodor Astrid Cora din 03.07.2019, emis de Instituția Prefectului Județul Sibiu, și prefectul județului Sibiu - Muntean Maria-Adela, s-a solicitat ca în baza probatoriului ce va fi administrat, instanța să dispună: constatarea nulității Ordinului nr. 262/03.07.2019, întrucât este emis în mod nelegal; repunerea părților în situația anterioară cu plata indemnizației cuvenite începând cu data emiterii ordinului și până la reluarea funcției de primar al municipiului Sibiu; cu cheltuieli de judecată”, arată reprezentanții Tribunalului Sibiu.

Dosarul nr. 2080/85/2019 are ca obiect „Contencios administrativ şi fiscal - suspendare executare act administrativ - Ordinul nr. 262/03.07.2019”. Acest dosar are ca părți, în calitate de contestator, pe Fodor Astrid Cora, iar ca intimați, Instituția Prefectului Județului Sibiu și Prefectul județului Sibiu, Muntean Maria Adela.





comentarii
2 comentarii

Se agata de functie ! Si injura psd -ul de practici de genul asta ! Nu ii e rusine ?
Gilu
11.07.2019 13:48
Institutia prefecturii exista, cu rezultate notabile, in Niger, Volta Superioara, Burkina Faso , Congo Brazzavile, Republica Centrafricana, Gabon ,Mali si in alte locuri unde on parle francaise...
Dardu Nicolaescu - Plopsor
11.07.2019 14:37
Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

Imbunatatirea accesului..SMIS 125263

Asigurarea SMIS 125264

Transylvanian Grand Prix

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia