logo
Apucătură devenită obicei la Carrefour-ul din centrul Sibiului: căpşuni din Turcia cu etichetă de ... Spania! Preinfarctul bunului simţ
Rareș BIŢU
5216 vizualizari
Apucătură devenită obicei la Carrefour-ul din centrul Sibiului: căpşuni din Turcia cu etichetă de ... Spania! Preinfarctul bunului simţ

E clar: tupeul nu mai are margini. Trebuie redefinit. Un referendum întreg ar merita mostra care mi-a ieşit în cale zilele trecute. Cu lista de cumpărături scrisă citeţ pe Wa - prescurtat-am bine? - nimeresc la Carrefour, pacostea de lângă Turnul Sfatului. C-aşa-i când te prinde seara şi n-ai nişte legume să le-ndeşi într-o zamă şi nici iaurt, căpşuni sau pită, iar pofta-i setată pe opţiunea "ghes". 
În loc să scrie pe uşă "Cine vrea mizerii din Turcia şi-a găsit naşul!" popândăii nu mai umblă pe vârfuri, discreţi ca liliecii, ci cu fofârlica la vedere: ce credeţi că scrie pe lădiţele cu căpşuni? Că-s din ... Spania! Mai contează că pe lădiţe provenienţa turcească e scrisă explicit? Mai crede careva că Turkey e vreun meleag din Catalunia? Păi, când scrie clar Turcia, cum să trânteşti, mă, o Spanie deasupra mărfii? Cât de mizerabil să fii? Clientul cu ce-o fi greşit de a ajuns să fie luat de prost? Dar cât de mizerabilă să fie şi jigodia, până la urmă? 
E şi mai clar: grija pentru detalii a păşit în zona indiferenţei: c-aşa-i când nu te controlează nimeni şi, deghizată în comerţ, bişniţăreala merge ca unsă. Ajungi să ignori până şi etichetele care atestă provenienţa mărfii. Etichete fără de care vama ar fi fost trecută mai greu spre deloc. Teoretic. 

Meteahna nu-i nici pe departe vreuna nouă. Apucătura am întâlnit-o şi la (teri)Billa, răposata de pe centru. La fel scria la fructe că-s din Spania, iar când i-am atras atenţia unui guşter a întors lădiţa să nu i mai vadă Turcia. Simplu şi eficient, nu?
E din cale-afară de clar: în altă dezordine de idei, vina, sigur, nu e doar a lor. Cel puţin la fel de vinovate sunt autorităţile care dorm cu ochii larg deschişi. Iar când nu dorm ignoră ce se întâmplă în supermarketuri şi pieţe. Protecţia Consumatorului a ajuns o glumă de gang, un stand up de măcelărie. Recent, pe şeful instituţiei l-am auzit sfătuind populaţia cum să evite Imazalilul şi Thiabendazonul cu care turcii îndoapă legumele şi fructele: cică să citim etichetele, ca să nu luăm plasă! Bravo, taică! Trăsnet sfat, stai să-l notez: deci când îmi vine să cumpăr aşa ceva musai să citesc eticheta, buun. Apoi cumpăr mult mai relaxat, este? Hai, c-am prins tâlcul, ce naiba, chiar credeaţi că nu mă prind?
Mbine, eu de citit am fost în stare că mi-e ochiul încă ager, dar ce s-o face o privire mai leneşă  când are de-a face cu un scris nu mărunt, ci al naibii de mărunt? O bunică, să zicem, care vrea cireşe ori căpşuni pentru nepoţi cum citeşte mizeria de etichetă scrisă cu corp înadins micit să-i crape lizibilitatea? Şi după ce citeşte eticheta, să citească şi cartonaşul cu preţul pe care scrie mare "Spania", da? Şi să ia tot de bune spoturile prin care Protecţia Cosumatorului ne povesteşte la tv basme cu drepturile consumatorului european? 

A, da: Paul Anghel, aşa-i intitulat şeful de la ANPC. Şef care deunăzi s-a autodepăşit, recomandându-ne ca - ţineţi-vă bine! - în cazul cireşelor să fim atenţi, că-s tratate cu Imazalil şi Thiabendazon. Motiv pentru care ne-a sfătuit - sigur vă ţineţi? - să nu le consumăm cu coajă, că cică ne facem praf rinichii şi ficatul! Hmm, oare până reuşesc să decojesc corect cireşe - încep de la dreapta la stânga sau direct de la nord la sud? - dacă-ncerc să exersez mişcarea pe căpşuni, tre să-mi pun şi mască sau ajunge o pereche de mănuşi? Mască de sudură sau de pompier? Merge şi-una de chirurg ori musai de Crăciun în Bucovina? Hai, luminează-ne, nea Paule! Că cum ne înveţi matale, nimeni n-a mai izbutit! 
Colac peste pupăză, nen-tu Daea - Daea Dintâiul - s-a împricinat hodoronc-tronc, punând coadă cireşei de pe tort:  

  • "Dacă am ajuns să curăţăm o cireaşă de coajă, înseamnă că am ajuns acolo unde nu trebuia. Importurile nu se pot opri, se pot verifica în aşa fel încât calitatea să corespundă, iar produsul să poată să intre în circuit în aşa fel încât să fim siguri că populaţia mănâncă produse sănătoase".

E ca şi cum ai încerca să pescuieşti cu bâta-n baltă: dacă se încăpăţânează carasul să nu muşte la bâtă, treaba lui! Habar n-are decât, că de prins, îl poţi prinde şi lovindu-l, pe nepusă masă, direct în creştet! 

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

brukenthal

Targul de Craciun Selimbar

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia