logo
Gaudeamus
APIA - apel către fermieri pentru a depune cererea unică de sprijin
Sorana MAIER
1148 vizualizari
APIA - apel către fermieri pentru a depune cererea unică de sprijin

APIA – Centrul județean Sibiu face un apel către fermierii care nu au depus până la această dată cererea unică pentru sprijinul pe suprafață și pentru sectorul zootehnic, să se prezinte în cel mai scurt timp la Centrul județean și Centrele locale cu documentele necesare în vederea întocmirii dosarelor. În sectorul zootehnic se preiau cererile pentru Ajutorul Național Tranzitoriu și Sprijinul Cuplat.

Perioada de depunere a cererilor unice se încheie la15 mai, însă până la această dată au loc Sărbătorile Pascale și Summit-ul UE, când vor fi restricții de trafic, astfel că timpul rămas este scurt și numărul fermierilor care încă nu s-au prezentat este mare.

„Adresăm fermierilor rugămintea de a se prezenta în zilele următoare să își depună cererile, indiferent de dată la care au fost programați, pentru a evita aglomerarea în ultimele zile de campanie, și riscul de a nu fi în măsură să preluăm cererile acestora, determinat de timpul scurt și volumul mare de lucru”, se arată într-un comunicat al APIA.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

turboclima

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Covoare
Licitatie publica

accentmedia