logo
Apulum
TRECUTUL PREZENT.
Anul Cărții în secolul trecut: „A citi e o datorie faţă de sine însuşi”
Sorana MAIER
936 vizualizari
Anul Cărții în secolul trecut: „A citi e o datorie faţă de sine însuşi”
© Reproducere din revista Luceafărul

Suntem în „Anul Cărții”. 2019 a fost decretat în România drept momentul lansării programului naţional "România citeşte", prin care în școli urmează să se pună accentul în mod deosebit pe promovarea lecturii în rândul copiilor. Dacă suntem sau nu cu adevărat în „Anul Cărții” rămâne de văzut în perioada care va urma, căci începutul nu pare prea bogat.

Am aruncat o privire din prezent spre trecut pentru a vedea modul în care sibienii din secolul trecut înțelegeau importanța cititului.

Sfaturi de la un dascăl din Șelimbăr

Un învățător din Șelimbăr, publica în anul 1935, în revista Luceafăcul cultural-social un text intitulat „Importanța gustului de cetit în şcoala primară”, în care vorbește despre cât este de important să îi învățăm pe copii de mici în dragoste de carte.

 „Sufletul învăţământului primar este gustul de cetit. Gustul de cetit pentru învăţământul primar este ceea ce sunt razele binefăcătoare ale soarelui de primăvară pentru natura amorţită de viscol şi ger. Precum razele călduroase străbat pământul amorţit de ger şi chiamă la viaţă firea naturei împodobind-o cu verdeaţă, flori şi mireasmă, ca astfel să aducă nădejdea vecinică a învierii. Tot la fel şi gustul de cetit are menirea de a pătrunde adânc în sufletul copilului, trezindu-1 din răceala şi amorţeala neştiinţei, la viaţă nouă, adecă la ştiinţă, — împodobindu-1 cu frumuseţile limbei noastre şi ce e mai mult îmbalsămându-l cu mireasma dulce şi sfântă a simţirei româneşti” (Luceafărul cultural-social, Nr. 9-10, Sibiu, decembrie 1935 p. 12), scria învățătorul Ioan Modran.

El insistă pe faptul că bucățile de citire și poeziile frumoase pot înveseli sufletul micuților, dar că, pentru a dezvolta gustul de citit în sufletul copiilor, avem nevoie de stăpânire de sine, răbdare şi bunăvoinţă, trebuie să observăm greşelile şi să le îndreptăm cu iubire părintească: „La citire vom obişnui pe scumpii noştri micuţi să cetească, fluent, corect, logic şi estetic şi numai o astfel de cetire arată că învăţătorul

şi-a făcut pe deplin datoria. Prin o muncă sistematică urmată zi de zi, prin explicare temeinică şi repetiţie deasă uşurăm elevii şi le dăm posibilitatea de a-şi valoriza forţele sufletului lor micuţ şi trezind în capul lor nevoia de a munci”.

Învățătorul de la sat amintește și orele de șezătoare, în care dascălii trebuie să le citească din diverse cărți și reviste și să-i pună pe cei mici să recite sau chiar să pregătească mici reprezentații teatrale, muncă prin care „pe lângă că desvoltăm în ei interesul nevoei de muncă îi punem în contact cu limba vie, sufletul

de viaţă al neamului românesc, care va avea menirea sfântă să cucerească pe neştiute sufletul micuţilor şi ca prin farmec să-i lege de carte, făcându-i-o dulce şi plăcută”.

 

Niciun om nu a citit prea mult

 

Și Nicolae Iorga li se adresa românilor din Ardeal îndrumându-i înspre lectură prin articolul „Ce trebuie a se ceti? Sfaturi Românilor din Ardeal”, publicat în revista Luceafărul din anul 1905.

 „A ceti e o datorie faţă de sine însuşi. Nu există nici un om destul de pricepător, de învăţat, de cunoscător al vieţii şi al oamenilor, de sigur în judecata sa asupra tuturor lucrurilor, — care să n'aibă nevoia de a ceti” (Luceafărul Nr. 1, An. IV, Budapesta, ianuarie 1905, p. 3), le scria istoricul Nicolae Iorga românilor din Ardeal.

Iorga vorbește despre foloasele pe care le aduce cititul, care dă posibilitatea de a zăbovi atunci când simți nevoia să te oprești și să meditezi la ceea ce ai parcurs, căci sufletul în timpul lecturii se frământă, se zbuciumă, se bucură. Consideră cartea ca fiind o minune care închide în ea toată zdroaba de ani de zile a unor oameni și ți-o pune la dispoziție ție, cititorului, în schimbul câtorva bănuți.

Face apoi o clasificare a cărților, în bune și rele, insistând pentru cărțile românești, în condițiile în care românii din Ardeal se aflau în acea perioadă sub stăpânire austro-ungară: „Cele mai bune din cărţile bune sînt acelea cari de la început au fost scrise în limba ta, cari au fost scrise în ţara ta, în neamul tău, în sufletul tău. Pe acelea cînd le ceteşti, te cunoşti mai bine pe tine însuţi, te întregeşti, te îmbogăţeşti în toată fiinţa ta şi, totdeodată, te legi mai strîns ca printr'un jurămînt ce nu se poate călca niciodată, cu toţi aceia cari, dintre oamenii cei nesfîrşit de mulţi de pe lume, samănă mai tare cu tine, avînd graiul, mintea şi simţirea ca şi ale tale, şi, între atîta străinătate, neîncrezătoare şi duşmană, sînt aplecaţi pentru aceasta, oricare ţi-ar fi numele şi starea şi locul de naştere, să te iubească, să te ajute, să-ţi facă bine”.

Atunci când vorbește despre scriitorii pe care românii ar trebui să îi citească Iorga îl numește în fruntea lor pe „acel om, cu viaţă nenorocită, dar cu nemuritoare glorie, care a pătruns mai deplin în firea neamului şi a scos din ea elementele celei mai înalte frumuseţi, cum nu se pot găsi decît rare ori în literaturile nouă ale altor popoare”, numindu-l pe Eminescu, cel care n-ar fi trebuit să lipsească din nicio casă de român.

Lui i se adaugă Ioan Slavici, Ion Creangă, dar și Vlahuță, Caragiale, Delavrancea, Șt. O. Iosif, Mihail Sadoveanu, Constanța Hodoș.

Astfel de texte publicate în ziarele și revistele de la începutul secolului al XIX-lea se adăugau numeroaselor scrieri de valoare ce apăreau în periodicele vremii. Ziarul Tribuna  a fost una dintre gazetele care în paginile sale a publicat scrieri valoroase ale poeților și scriitorilor români, între care Ioan Slavici, George Coșbuc, Octavian Goga și mulți alții,  îndemnându-i pe sibieni și pe toți cititorii săi să se aplece spre lectură.

© Reproducere din revista Familia






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

Garanta

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
Licitatie publica

accentmedia