Tribuna
brukenthal museum
AMVONUL & TRIBUNA.
Sindromul Gadara sau supărarea pe binele celuilalt (Matei 8. 28-34)
Pr. Constantin NECULA
2030 vizualizari
Sindromul Gadara sau supărarea pe binele celuilalt (Matei 8. 28-34)

Suntem dinaintea unei Evanghelii care doare. Hristos trece prin Gadara. Acolo doi demonizați îl întâmpină. Doi eșuați în temnița de întuneric a iadului. Alungați din cetate, ne spune Evanghelia în alt loc (Marcu 5.1-5; Luca 8.26-27). În cimitir. Loc nu tocmai la îndemână celor vii. Pe buzele lor, cuvintele demonilor: „Ce ai Tu cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte vreme ca să ne chinuiești?” (Matei 8.29). Se vădesc cunoscători de vocabular teologic și extrem de atenți să joace rolul pocăinței. De aceea și cer de la Domnul să-i scoată, dar să-i lase să se vâre în turma de porci. Ei știu că numai Dumnezeu poate face asta și-i cer să-i trimită în turmă. Domnul îngăduie aceasta. Nu știa cu cine vorbește, oare? Nicidecum. Dar cum ne-ar dovedi, o dată în plus, că avem de a face cu tatăl minciunii? Unul care minte Adevărul. Se aruncă în mare. Iar paguba nu e iertată de localnici. Porcii sunt mai importanți decât oamenii. Povestea se vădește dureroasă și extrem de actuală. Cetatea iese în întâmpinarea lui Hristos, dar îi cere să treacă din hotarele ei. Pierderea porcilor declanșează în ei frica de pierdere a câștigurilor. Domnul știm că pleacă liniștit. Vom vedea, în Evanghelia Duminicii ce vine, că își continuă vindecările în Capernaum (Matei 9. 1-8). E în firea Sa. Nu așteaptă mulțumiri sau aplauze. Merge mai departe cu liniștea celui venit să mântuiască lumea. Dacă ne mutăm duhovnicește în acele zile, cum am fi reacționat? Cât de tare ne-ar durea astăzi pierderile economice în favoarea izolaților din cimitir? Nu e greu de răspuns și nici nu facem un efort de imaginație prea greu. Suntem de fapt în plin sindrom Gadara. Când se întâmplă câte ceva ne emoționăm un pic. Apoi, dacă nu suntem noi victima, lăsăm să treacă. Poate avem un tresărit de omenie și gândim mai mult de o secundă la greutatea celuilalt. Dar câtă vreme nu ne afectează... gândim pozitiv. Domnul se lasă prins în păruta capcană a demonilor pentru a ne arăta și cât de neatenți suntem la victime. Nu a mai contat nimic din cele întâmplate îndrăciților desdrăciți. Paznicii le vestesc celor din cetate paguba. Nu biruința vieții împotriva iadului. Nu-i altfel astăzi. Păzitorii profiturilor imediate, porcii modernității, scheaună a milă și jertfelnicie mereu când e vorba să dea bine ca imagine publică, dar nu reușesc să accepte Binele care poate vindeca deplin și adânc rana de drac ce zguduie societatea. Inventăm legi, instituții și societăți, organizații și structuri care să ne păzească de cei care dăunează liniștii. Care ne păzesc cu aceeași ardoare și porcii. Dar nu îngăduim ca Hristos să facă minunea izbăvirii din moarte și deznădejde. Îl găsim mereu de vină când pierdem câte ceva. Niciodată nu-i aflăm vreo valorizare în împlinirile noastre. Nu-i îngăduim un loc în viețile noastre în care să se odihnească. Lui nu-i este însă teamă să înfrunte cu iubire indiferența noastră. Gadarenii nu țineau de Legea lui Israel. Dovada? Creșteau porci. Domnul nu are așteptări de la ei. Merge să facă binele. Să spulbere cuibul de demoni care pricinuiau atâta zdroabă de viață amărâților concetățeni ai gadarenilor. Știu. Unii îmi vor zice, iarăși, că demonii sunt miturile Bisericii. Până te întâlnești cu ei. Apoi devin partea pe care niciodată n-ai fi vrut să o cunoști din construcția lumii în care trăim. Mie mi-au spus des tinerii, lor le este îngăduit, că nu cred în diavol. Și le-am răspuns că nici eu nu cred în diavol. Eu cred în Dumnezeu. Pe diavol mi-l divulgă aroganța din jur și din inima mea, lipsa de compasiune, nebunia și fascinația pentru urât din viețile noastre. Ca oameni. Și cetăți. Mi-l descoperă despuierea de valori în care ne fluturăm falsele biruințe. Mi-l arată incredibila lipsă de înțelepciune în care ne zbatem proiectele. Ca oameni. Ca Țară. Mi-l descoperă cultivarea absurdului prin răutăți ieftine, lipsa de scrupule în viețile noastre, carierismul debusolat în care ne-am vârât generații pe mulți ani de acum înainte.

Gestul de a-l da afară pe Dumnezeu din cetate nu ține de răutate. Ci de greutatea suportării unei  pagube. În fond, gadarenii, asemeni nouă uneori, poate nici nu aveau informația toată. Poate că păzitorii porcilor nici nu le povestiseră de cei doi desdrăciți. Ci doar de porci. Preocupare lor centrală era doar ceea ce păzeau. În fond este o continuare a Evangheliei din Duminica trecută, aceea în care Hristos vindecă sluga ocupantului militar, sutașului (Matei 8. 5-13). Acum alte slugi duc vestea pierderii turmei. Lecția e și pentru proprii săi ucenici. Să înțeleagă că nici unul din oameni nu e de lepădat și că îi vrea slujitori nu slugi. Despre gadareni Scriptura ne spune că, după momentul exorcizării, toată cetatea iese înaintea Lui și „îl roagă să treacă din hotarele lor”. Ciudată zonă. Dintâi întâmpinat de demonizați. Apoi rugat de demoni să-i lase să treacă în porci. Apoi întâmpinat de cetate. Și rugat de comunitate să plece din hotarele în care Gadara viețuia. Pare o simetrie de sensuri. De sensuri legate de noi. Matei, evanghelistul, cunoscut ca vameș mai întâi, nu scrie lucrurile acestea la întâmplare. Simte trădarea din superficialitatea oamenilor. Lasă textul fără concluzii și-L trece pe Hristos marea înapoi, așezându-l în Capernaum. Locul de siguranță al propovăduirii Mântuitorului. E frumoasă și emoționantă grija aceasta a Apostolului-povestitor. Nu-l lasă descoperit pe Hristos dinaintea furtunii dezamăgirii oamenilor. Diavolii par dintâi că au câștigat. Au reușit să anuleze biruința Domnului Hristos printr-o trăsătură de... copită. Și-o aruncare în mare. Dar noi știm astăzi că diavolii nu au biruit. Că Acesta Care scoate dracii din oamenii înlănțuiți de ei nu se teme să ne fie Dumnezeu. E un Dumnezeu curajos care-i poate birui oricând. Îngăduind uneori câte un astfel de examen de păgubire. Tocmai pentru a diferenția păguboșii de iubitori de oameni. Astăzi nouă ne pare pierdere orice gând care nu se transformă în bani ori putere ori... păcat. Credem mai mult în turma de porci decât în frățietate cu cel rănit, uitat, alungat. Și asta ne costă. Hristos trece printre noi. Dar nu rămâne. Suntem insistenți tare să-l scoatem dintre noi. Dintru ale noastre. Care sunt, în ultimă instanță, ale Lui. Poate că e vremea să ne privim cu atenție și să vedem cât valorează pentru noi cei care ne alcătuiesc limita de îngrijorare. Nu, nu doar ca oameni, ci și din perspectiva comunității. Riscăm mereu să ne aducem aminte doar de Paști și de Crăciun că sunt oameni înfometați de sărăcie, fără de acoperiș și fără minimă îngrijire medicală. Nu. Nu-i normal să ne fie teamă să-i ajutăm crezând că efortul de a sta în sprijinul lor este prilej de destabilizare a propriei noastre bunăstări. Nu. Nu săracii ne fură banii și nici bolnavii care au nevoie de sprijin. Nu. Doar atât că din grija de porci am uitat de omenia noastră. Și de Hristos. Cel Care a dat omeniei sens dumnezeiesc. Și măsură nemuririi noastre. Întors peste Marea Tiberiadei, Hristos continuă să ne fie Dumnezeu. Din adâncul în care s-au aruncat demonii încă grohăie căutând să păgubească omul. Inclusiv pe cei care se cred mai în siguranță cu ei. În adânc. Grohăindu-și bunăstarea.





comentarii
1 comentarii

Competita face oamenii rai . In ziua de azi oamenii sunt competitivi in absolut orice: in bani,in job,in averi si ce e cel mai grav in copiii de frageda pruncie. Nu exista sa se intalneasca 2 mame sa nu inceapa competitia: al meu copil e mai...a inceput sa faca cutare lucru de la 3 luni...etc.Tatii cam la fel,ca de nu,seara nu mai pupa nimic de la femei,daca nu le sustin. Adica o lume bolnava de rautate si isterie.Daca nu cumva aceste 2 lucruri sunt sinonime!
O parere
21.07.2019 11:25
Din aceeasi categorie
sevis

targul de craciun

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia