Tribuna
AMVONUL & TRIBUNA.
Să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat...(Ioan 17.1-13)
Pr. Constantin NECULA
1200 vizualizari
Să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat...(Ioan 17.1-13)

Înainte de prăznuirea Rusaliilor, îndată după Înălțarea la Cer a Mântuitorului, Evanghelia Duminicii acesteia ne readuce în Grădina Ghetsimani. Ceea ce reținem de obicei din rugăciunea aceasta în tâlcuirea Săptămânii Patimilor este că Hristos se roagă pentru unitatea ucenicilor Săi și deci a noastră. Ceea ce reținem este versetul de aur al unității, inclusiv creștine: „Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia să fie una, ca lumea să creadă că tu M-ai trimis.” (Ioan 17.21). Și construim întreaga noastră concepție despre unitate în jurul acestui verset. Și sporim vuietul aplauzelor și dăm mai tare sonorul încrederii noastre reciproce. Ori lucrurile nu de aici își trag unitatea. Ci tocmai din versetele, strict versetele, Evangheliei ce o avem la îndemână astăzi, în Duminica în care reamintim gândului comunității noastre creștine despre Sinodul I Ecumenic. Ce are a face un eveniment de la 325 de la Niceea cu noi, cei de azi? Ce ne interesează pe noi că Părinții Bisericii, 318 la număr, l-au pus la punct pe un preot Arie? Aici e cheia reamintirii. Când aroganța umană insistă ideologic, se transformă în sectă și când insistă în dreptate, se transformă în erezie. Momentul 325 arată cât de greu se vindecă de o erezie Biserica, oricât de puternică ar fi ea. Arie socotea că Hristos Domnul e doar un om cu urme vagi de dumnezeire. O să spuneți că asta credem și noi azi, filozofi de studio ori gânditori ad-hoc în partidele de gureșie ale trotuarului transformat în faleză a comunicării. Așa cred  toți cei care propun, de veacuri, o unitate între oameni bazată pe simpatie și nu pe empatia la Adevăr. Așa cred cei care îl confundă pe Hristos Dumnezeu cu un guru elitist ori cu un moralist de pripas. Așa cred, asemeni lui Arie, cei care nu dau doi bani pe viața pruncilor înainte de naștere ori pe sfințenia cununiei. Așa cred toți care nu văd dumnezeirea din Tainele Bisericii și le socotesc simple ritualuri de spălare ori tradiții de bifat într-un calendar familiar. Așa cred toți cei care pun omul mai presus decât Dumnezeu, rupând din drepturile lui Dumnezeu, zdrobindu-le în fire de etică inutilă. Așa cred toți cei care cred stând cu spatele la umilințele reale și inventează false valori ale suferinței. Pentru că unitatea despre care ei vorbesc nu are la miez, așezată de Însuși Hristos ce se pregătește să moară de dragul omului, tocmai aceste cuvinte ale lui: „Și aceasta este viața veșnică: Să te cunoască pe Tine, singurul dumnezeu adevărat, și pe Iisus  Hristos, pe Care L-ai trimis...” (Ioan 17.3). Cuvinte grele pentru cei care cred că Hristos viciază cunoașterea, o transformă în ceva ilicit. Nu. Nu e ilegal să cunoști, dar e inutil să te zbați inventând o cunoaștere care nu duce la Dumnezeu, la cunoașterea Lui. Care nu te ajută să te mântuiești. Școala la care ne cheamă Dumnezeu în cunoaștere nu ne exclude ca subiecți ai cunoașterii și ne provoacă să fim parte a cunoașterii. Nu vrea să-L cunoaștem fără ca noi să nu fim în El. Pare ciudat, pentru că nu-l interesează doar rezultatul final, ci fiecare efort de pe parcurs prin care ne apropiem de rezultatul final. Cunoașterea Lui e asemeni unei scări interioare în care parcurgem, atent, drumul peste prăpăstiile din suflet și din afara noastră. Nu. Hristos nu e lipsit de compasiune. Ne-o arată din plin pe Crucea Golgotei. Ne-a arătat-o din plin în toată viețuirea Lui printre noi. A nu-l cunoaște înseamnă a te întreba prostește: Unde e Dumnezeu când noi suferim, suntem bolnavi, copiii mor de cancer... Nu. Nu ne punem întrebarea unde sunt oamenii de știință care au scăpat din mână Cernobîlul ori care au creat  bomba atomică, nici unde sunt mințile democrației autentice prin care radem de pe fața pământului popoare și țări. Nu ne întrebăm cum niște incompetenți pot aduce la iveală competențele unor oameni sau în ce mod unii care fură, jefuiesc, mint și jignesc decența pot oferi unei țări siguranță ori decență în actul guvernării. Nu. Arianismul din noi caută vina în Dumnezeu, îl umanizează în sensul dez-dumnezeirii sale până ne seamănă nouă în toate. Mai ales în păcat. Îl facem după chipul și asemănarea noastră, părtaș tuturor păcatelor noastre, tuturor scăderilor noastre umane. Îl vrem un Dumnezeu slab ca să avem un vinovat. După care să ne ascundem vinile și păcatele, neputințele noastre în a înțelege Evanghelia.

            Suntem în Duminica în care Apostolii au așteptat în Ierusalim, atenți, venirea Duhului Sfânt. Inimile lor ciulite după zvonul de har ce se va transforma în Pogorâre de Duh Sfânt iar grupul de ucenici în Biserică vie, născătoare de Duh. Nu o puteau face fiecare după propria părere, după afinități ori reguli inventate de către grupuscule ce așteptau Împărăția lui Dumnezeu. Unitatea de Duh nu-i un slogan apostolic, un strigăt de piață, ci efortul constant de a căuta vestirea cunoașterii singurului Dumnezeu adevărat. Când Dumnezeu e schimonosit după interese obscure nu este cel vestit de Hristos. Așa cum caricatura nu poate fi icoană, iar mormăitul slavă adusă lui Dumnezeu. Culmea este că intuim toate acestea, căci Duhul Sfânt ne ajută, dar cădem capcană anulării intuiției de bun simț și ne aruncăm în propaganda utilului din jur, consumând Dumnezeu așa cum consumăm combustibil de la pompă. Ori Duminica aceasta ne cheamă la înțelegerea așteptării ca popas pe Cale. Ca efort de a respira normalitatea și cumințenia vederii lui Hristos Dumnezeu. Nu. Nu avem a vedea cum cunoaște pe singurul Dumnezeu adevărat dacă refuzăm să cunoaștem pe Fiul inventându-i slăbiciuni omenești. Iar pe Fiul îl cunoaștem deplin prin lucrarea Harului Dumnezeiescului Duh Sfânt. Inspiratorul care descoperă pe Mântuitorul oglindind voia Creatorului. Nu putem propovădui Evanghelia într-o lume pe care o urâm. Într-o lume ce o schimonosim cu neputința de a cunoaște. Dar cunoașterea lumii nu poate rodi dragoste decât dacă în miezul ei este efortul de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Care se lasă surprins de noi, se vrea surprins de intuițiile noastre. Om Adevărat și Dumnezeu Adevărat ne cunoaște ca oameni și ne vrea dumnezei după har. Dăruiește har pentru a-i recunoaște darul. De aceea Evanghelia insistă pe acest adevăr: Cunoașterea lui Dumnezeu este adevărata unitate de gând și trăire a fericirii. Pentru că aduce libertatea de a fi în Dumnezeu subiect de cunoaștere a marii Sale iubiri.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

jidvei

fmct

Thyssenkrupp System Engineering GmbH

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
turboclima
Licitatie publica

accentmedia