Tribuna
Astra film
AMVONUL & TRIBUNA.
În iubirea lui Dumnezeu se găsește totul... (Marcu 2.1-12)
Pr. Constantin NECULA
1226 vizualizari
În iubirea lui Dumnezeu se găsește totul... (Marcu 2.1-12)

                   Dintre episoadele evanghelice dăruite sufletului nostru spre liniștire, acesta cu patru prieteni punându-și efortul în slujirea celui de-al cincilea, spre bucuria lui Dumnezeu, recunosc, e dătător de speranță. Capernaum. Un spațiu al întâlnirii între diferite popoare, la confluența culturii ce se năștea în orizontul sirian, fenician și iudaic. Un loc de vămuire pentru imperiu și regalitatea iudaică. Spațiu al conviețuirii cotidiene, la marginea Mării Tiberiadei. Aici alege Hristos Domnul să-și așeze axa misiunii Sale pământene, oricât de mult ne-ar tenta să credem că Ierusalimul este centru misiunii Lui. Alege să trăiască între oameni vii, plini de ale lor, uitați și răniți, urmașii celor care se opuseseră cu puțin timp în urmă ocupației romane, trădați de Irod care prin uciderea lor ajunsese rege. Un spațiu al trădaților. Poate de aceea cuvântul Lui prinde, oamenii simțind că Hristos e adevărat. Refuză să-i trădeze. Inclusiv pe cruce. Sau mai ales pe Cruce. Devine icoană gestul celor patru prieteni ce-l poartă pe cel paralizat, cu targa suferinței sale ce părea fără sfârșit, prin mulțime și acoperiș dinaintea Mântuitorului. Cei care acordă atenție textului spun mereu că spărtura din acoperiș pentru a fi adus dinaintea Vindecătorului este o spărtură în conștiința socială a lumii. Nu putem trăi singuri, rupți de suferința celuilalt. Nu e comunitate aceea în care la Hristos se înghesuie ascultătorii nu și împlinitorii Evangheliei Sale. Care sufocă orice acțiune de ajutorare a neputincioșilor ori țin departe pe cei care au nevoie de El la modul imediat. Din simpla dorință de a fi primii. ..Cât de minunat spune aceasta Sfântul Porfirie Kavsokalivitul: „În iubirea Domnului se găsește totul, totul rezidă în veritabila iubire pentru El, pentru  Mirele Hristos. Deveniți vrednici de iubirea lui Hristos. Pentru a nu trăi în întuneric, întoarceți comutatorul rugăciunii, astfel încât în sufletul vostru să se pogoare lumina dumnezeiască. Și înlăuntrul vostru se va arăta Hristos. Acolo, în acea profunzime, se află Împărăția lui Dumnezeu” (Alain Durel, Să ne rugăm cu Părinții de la Muntele Athos, Meteor Press, 2018, p. 45).

De aceea Hristos dă iertare paraliticului, ca să-i arate publicului gâlcevitor că vindecarea vine din exercițiul iertării, din creșterea cea dinspre interior. Că omul sănătos e sănătos mai întâi în cele ale sufletului. Forțat de puriști, Hristos dă comanda finală. Vindecă paraliticul. Îl trimite acasă, ce fel de casă va fi avut el.

                      Cred că episodul acesta este fundamental vieții noastre sociale. Purtat de prieteni, Paraliticul devine din victimă erou. Cum va fi fost privit de concetățeni? Dar de către prieteni, care nu par să se laude guraliv cu mâinile puse sprijin revenirii camaradului lor. O icoană mută, de curaj, care calcă marea de indiferență pentru a naște, din prietenie și cuvânt al Cuvântului,  o vindecare ca un pod peste neputințele noastre. Suntem martorii unei lumi aflate sub dictatura unei publicități care are misiunea de a ne face să dorim ceea ce nu avem și să disprețuim ceea ce avem deja, reactivând mereu tensiunea unei dorințe frustrate. Glasurile cele mai aprinse ale acestei publicități ucigașe de sens se autodefinesc drept „negustori de nemulțumire” (Carlos Taibo). Îi vedem aprinși de interese pe care ni le transmit cu ușurință. Și noi, cu ușurătate, le acceptăm. La polul opus, oamenii din pilda aceasta. Concentrați pe aproapele, sparg acoperișul, fac un gest al unei disperări luminoase. Poate pentru aceea se potrivește Evanghelia aceasta cu pomenirea Sfântului Grigorie Palama, cel care avea să definitiveze gândirea teologică asupra energiilor necreate, lucrătoare și descoperitoare ale prezenței lui Dumnezeu în lume. Dumnezeu nu poate fi văzut fără împreună-trăire a întâlnirii și comuniunii cu sinaxa de prietenie a Bisericii și fără ca lumina să cuprindă chipul lui Hristos aflat în așteptare în pragul dintre lumi prin spărtura ce o facem conștiințelor noastre. Dinaintea unei astfel de provocări în cunoașterea lui Dumnezeu, sufletul nostru se ridică din paralizie. Dar pentru a merge mai departe, sănătos, are nevoie să iasă din paralizia cea dinlăuntru, a păcatelor care usucă sufletul. O știm cu toții. Ruptura morală din suflet usucă, rupe de viață sufletul, îl transformă într-un zombi emoțional. Păcatul e un șantajist ce ne cere mereu ca preț de eliberare liniștea noastră sufletească. Pentru aceea în Duminica aceasta ni se reamintește, îndată după nevoia de content a Ortodoxiei ce o sărbătorim ca mod de viață, să redescoperim pocăința care luminează sufletul. Care îl scoate din robia neghiobiei noastre faptice, îl reașază la îndemâna lui Hristos. Cei patru prieteni ce poartă sufletul dinaintea Mântuitorului pot fi identificați cu ușurință, în gândirea Părinților Ortodoxiei. Rugăciunea, smerenia, bucuria și dragostea sunt sprijinitorii unei arătări de preț dinaintea lui Hristos. Atât de minunat surprinse de cuvintele aceluiași Părinte Porfirie: „Un creștin care nu se roagă este un creștin slab, pentru că, așa cum soarele este lumina trupului, rugăciunea este lumina sufletului (...). Roagă-te ca și cum totul depinde de Dumnezeu și acționează ca și cum totul depinde de tine (...)” sau, parcă mai frumos decât oricare din cele scrise despre aceasta, „smerenia este o tornadă cerească ce poate ridica sufletul din abisul păcatelor până la cele mai mari înălțimi ale cerului” (Alain Durel, op.cit, pp. 64-65). Cei patru prieteni ce ne poartă sufletul paralizat dinaintea Mântuitorului sunt legați de noi prin propria râvnă. Aduc dintâi dinamica apropierii de Hristos, apoi îi deschid Domnului o fantă în sufletul nostru prin care Lumina Lui să ne lumineze cu iertare sufletul. Căci despre lumina iertării ce aduce nemurirea ne vorbește teologia vederii lui Dumnezeu.

            Pot părea cuvinte grele și încărcate, prea încărcate, acestea scrise în chip de meditație la textul Scripturii. Dar nu putem uita în ce mod ne-a vorbit Hristos, vindecând umanitatea de paralizie. Mecanismul ridicării din păcat se blocase în neputința noastră. În neîncrederea noastră în ridicarea din păcat. O paralizie ce ne ținea parcă în block-startul alergării noastre întru mântuire. Gestul prietenilor, lecție de îndrăzneală smerită întru arătarea sufletului dinaintea lui Hristos. Iar în iubirea lui Dumnezeu se găsește totul...





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

Imbunatatirea accesului..SMIS 125263

Asigurarea SMIS 125264

Transylvanian Grand Prix

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia