logo
spartan
AMVONUL & TRIBUNA.
Acolo va fi și inima voastră (Matei 6. 21-34)
Pr. Constantin NECULA
1105 vizualizari
Acolo va fi și inima voastră (Matei 6. 21-34)

Dintre textele despre sărăcia asumată, acesta, care ne arată comoara din noi, îmi pare o bucurie de text. Hristos Domnul, după ce ne învață despre postire, milostenie și rugăciune, ne aduce aminte și că nu merită să ne străduim doar după cele pământești. Este un text practic. Arată că tot ce ține de strângerea noastră umană este atacat de molie, rugină ori furi. Merită să ne evaluăm bogățiile după aceste atenționări. Și să fim corecți cu noi. Dacă tot ce avem se supune acestor pericole e semn că nu prea suntem bogați. Poate avuți, potenți financiar - cum descrie lumea puterea din bani. Dar departe de a fi bogați. Mai ales că Hristos Mântuitorul atrage atenția și că unde ne este comoara noastră este și inima  noastră. E vremea în care ne-am cam uitat inimile. Ni le-am lăsat scufundate în apa tulbure a unui trai incredibil de fragil sufletește. Ne-am scos inimile din piept și circulăm pe arterele parvenirii cu seninătatea unei uri aprovizionate din lipsă de cord. Credem că ni-i mai important cardul decât cordul și din năucirea aceasta ne sunt defazate sentimentele. Se lipesc doar de realitățile materiale care pot fi prăduite ușor. Oricât am părea de puternici, chiar puternici a zilei, părem irecuperabil pierduți dinaintea unei necuprinse dorințe de mai mult, pe care îl socotim a fi mai bine. Dar mai binele nu e dat de mai mult. Întrebați-i pe cei cărora li s-au părut banii ori averile importante până și-au pierdut sănătatea ori oameni dragi și veți afla cât costă viețile noastre. Nu. Evanghelia aceasta nu este împotriva acumulării de bani ori împotriva unui efort de emancipare materială. Nu. Ortodoxia nu se opune dezvoltării capitaliste și cine îl ia pe Max Weber drept Dumnezeu al cercetării în sociologia economiei ar trebui să-și actualizeze bibliografia. Cred că devine tot mai vizibil că nu avem probleme cu sărăcia noastră ci cu modul lipsit de morală în care acumulăm bunuri. Nu. Nu e o Evanghelie împotriva oamenilor care au angajați pe care-i sprijină în munca lor. Dar, da. Este o Evanghelie care atrage atenția celor care confundă puterea banilor cu dreptul de a jigni oamenii, de a-i socoti pe angajații lor proprietate particulară. Nu. Nu e creștin cel care pornește de la ideea că a fi patron sau șef înseamnă să înjosești omul, să-i strici inima cu acreala ta. Cordialitate înseamnă a avea cord în comun cu celălalt. Cu atât mai grav devine ruperea aceasta de cordialitate în mediile colegiale, acolo unde camaraderia ducea altă dată la pacea din care se nășteau valorile României. Acum, eludate de demagogie, populism și politicianism gălăgios, le-am pierdut inima. Ne-am pierdut unitatea de vocație ca profesori, medici, preoți, jurnaliști, politicieni sau ce vom mai fi fiind și asta pentru că ne-au furat comorile și adunarea lor ritmul iubitor al inimilor noastre. Ne-am suspendat cordialitățile și nu le-am mai socotit comori. Le-am aruncat peste bordul libertăților asumate inconsecvent. De aici și textul din miezul Evangheliei Duminicii : „Luminătorul trupului este ochiul: de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat (...). ...dacă lumina care este în tine este întuneric, dar întunericul cu atât mai mult!” (Matei 6. 22-23). Ne spune astfel Hristos că nu doar cele din afara noastră sunt de vină pentru întunericul în care ne zbatem sufletul și viața, ci și cultivarea unui hău de întuneric înlăuntrul nostru. Prin nelucrarea Binelui, prin evitarea compasiunii, prin vinderea inimilor noastre celor care măsoară totul în bani și putere izvorâtă din bani. Repet. Asta nu înseamnă că suntem chemați la lene organizată ori hoție programată, ascunsă în legi ori deasupra lor. Nu. E o chemare la vindecarea de sine, a omului care crede că a parveni cu orice preț este scopul vieții și că acest efort nu fură din elanul Împărăției lui Dumnezeu. Onestitatea Mântuitorului este dezarmantă. Ca să înțelegem mecanismul vieților noastre ne explică asemeni unor copiii în a căror înțelepciune stă curăția vieții. Mută atenția de pe efortul nostru pe efortul Lui teologic numit Pronie. De aceea e așezată Duminica aceasta aici. După ce am învățat despre Dumnezeu Creatorul, Mântuitorul, Sfințitorul...Suntem așezați dinaintea Dumnezeului nostru Proniator. Purtătorul nostru de Grijă. Dacă ar fi să extrapolăm ceea ce ne-a spus să facem la El am înțelege. Noi suntem inimă purtării Lui de Grijă. Ca Cel ce Este Bogăția- căci cine poate fi mai bogat decât El- înțelegem și cum și-a agonisit această bogăție care nu este numai lumea ci și omul ce o locuiește ca rege al creației Sale. Poate părea greu de înțeles dar dacă privim la păsările cerului „care nici nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitnițe” înțelegem cum Tatăl nostru Cel ceresc le hrănește (Matei 6.26). Hristos ne cere să înțelegem că suntem mai presus decât aceste viețuitoare protejate prin iubire de Dumnezeu. Ba, mai mult, ne întreabă: „Oare nu sunteți voi cu mult mai presus decât ele? Și cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot?” (Matei 6. 27). Dacă am reuși să ne răspundem corect la aceste două interogații dumnezeiești ne-am apropia, fără nici o îndoială, de modul Lui de a privi creația și omul. Așezați regi peste viețile noaste ne comportăm adesea fie ca niște tirani, fie ca niște slugi ieftine. Prea ades. Prea vizibil inimii noastre. Profilele  acestea umane ne distrag de la creșterea propriei noastre omenii. Un tetrastih al Sfântului Grigorie de Nazianz îmi pare fericitul mod de a încheia meditația aceasta la comoara ce ne este inima: „Lasă toate și agonisește-L numai pe Dumnezeu,/ căci ești împărțitorul banilor altora./ Dacă nu vrei să-I dai toate, dă-I cele mai bune;/ dacă nu vrei nici aceasta, fii cucernic în cele de prisos” (Maxima morale în tetrastihuri în vol. Sfaturi înțelepte pentru o viață creștină. Maximele Părinților, Deisis, Sibiu, 2010, p. 93) . Apoi continuă: „Frumos este să răpești ceva viermilor și invidiei,/și în loc să ai toate să-L ai datornic pe Hristos,/ Care dăruiește Împărăția cerurilor./ Lui Hristos Îi dai adăpost și pe El îl hrănești când hrănești pe cel sărac...” (Idem, pp. 93-94).  Minunea proniei divine este aceasta: să fii cucernic în cele de prisos ca să-L ai datornic pe Hristos. Pentru aceasta inima ta trebuie să fie mai presus de toate comorile lumii căci este palatul în care se odihnește Hristos. E locul unde locuiesc ai tăi, pe care-i iubești. Ba uneori și cei care-i urăști și faci din ei posibili aliați în mântuirea ta. Asta însemnă să fii un investitor bun. Să știi să investești dragostea ta și mărinimia iertării și a bunului simț în Rai. Împărăție  care, desigur, nu valorează deloc în ochii celor care vor aici și acum toată viața lor. Trăiește clipa? Probabil. Dar mai adevărat îmi pare a trăi veșnicia ca pe o comoară. Cu inima ta plină de Hristos. Adevărata bogăție. Datornicul  nostru zâmbitor de Bine.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

sounds

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
turboclima
artmania
Licitatie publica

accentmedia