logo
Acţiune antibraconaj pe Olt. Au scăpat câţiva peşti, dar braconierii n-au picat în plase! VIDEO
Rareș BIŢU
2796 vizualizari
Acţiune antibraconaj pe Olt. Au scăpat câţiva peşti, dar braconierii n-au picat în plase! VIDEO

Plase de 400 de metri, de diferite tipuri şi câteva zeci de kilograme de peşte capturat. Asta au găsit joi dimineaţa angajaţii Filialei Pescarilor din Sibiu în apele barajului de la Porumbacu. 
Până aici, nimic nou. Nici măcar că de data asta braconierii au scăpat, iar peştii prinşi în plase au fost eliberaţi. Acţiunile antibraconaj vor continua, iar rezultatele vor fi mai mult sau mai puţin mulţumitoare. Mai degrabă mai puţin. De ce? Pentru că, dacă sunt prinşi, braconierii riscă un soi de dojană, apăsătoare ca o batere de obraz, că nu-i pot spune altfel unei amenzi c-un maxim de câteva sute de lei. Vreo şase sute, dacă nu mă înşel. De ce? Fiindcă aşa e - aplauze! - legea. Iar braconajul înfloreşte şi va face-n continuare roade câtă vreme e lăsat să se înhaite cu astfel de măsuri şchioape şi complet ineficiente. Şi fiindcă amenda e achitată de braconajul următor sau poate chiar de unul vechi. 
În ţara asta ologită de amestecul ăsta toxic care rezultă din împerecherea nepăsării cu prostia, autorităţile duc aproape o luptă cu Natura. Un veritabil război cu Mediul. Mediul pe care alţii nu mai prididesc să-l apere, să-l ia cumva la oblojit. Probabil că mult timp de aici încolo vom mai auzi ba c-au mai picat nişte braconieri în plase, ba c-au scăpat, amuşinând la timp filajul, iar peştele care are de luptat şi cu poluarea va deveni, într-o zi, un detaliu de atlas. 
De ce nu schimbă nimeni legea? De ce nu-i face nimeni o ordonanţă, să taie craca braconajului? De ce nu-s amenzi care să usture? Şi pentru braconieri, şi pentru descreieraţii care aruncă toate mizeriile pe unde îi taie capul. Cum de ce? Nu vedeţi că indivizii deghizaţi în parlamentari - parlamentari care să ne apere, chipurile, interesele - nu-s în stare  nici despre un viitor spital să discute civilizat şi fără să se îmbăloşeze, expectorând cactuşi? Nu vedeţi că-i încaieră ba telemeaua, ba nu-ş ce pancarte cu ifose şi sudălmi. Bani pentru un viitor spital de unde să vină? De la Guvern, nu? Spitalul cine să-l facă? Consiliul Judeţean, da? Păi, cum să dea bani stânga ca să mi se laude dreapta? Adică să-şi dea cu stângu- dreptu`? 
E măcar acum mai clar că războiul unora cu ăilalţi le ocupă tot timpul?
Şi atunci vă mai miraţi că braconajul se simte ca peştele-n apă? Şi că păcătoasei ăsteia de lege nu-i face nimeni un filaj, o pândă, un năvod, o momeală, s-o adune-ntr-un mincioc, să nu mai toot înoate toot contra curentului? 

# Dintre toate comentariile, ăsta mi-a atras atenţia: 

  • Arpad Arpy · 1:25 "Mai bine dati la oameni de munca si nu o sa se ajunga sa traiasca de pe urma la pesti si bage plase ca sa isi creasca copii aia ar trebuii sa se faca in romania locuri de munca si salarii din ce sa poti sa traiesti".

Trosc - pleosc! Ce să mai spui? Că unora furatul le este mult mai la îndemână sau că avem aproape 300.000 de asistaţi social care habar n-au ce-i aia o zi de muncă? A, ştiu: uite, de braconierii prinşi cu Audi şi Mercedes la "locul de muncă" o fi auzit? 

 

 

 



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Licitatie publica