logo
spartan
A murit Daniel Thellmann, primarul Mediaşului
Vasile ANTIPA
7793 vizualizari
A murit Daniel Thellmann, primarul Mediaşului
Daniel Thellmann s–a stins din viaţă azi dimineaţă într–un spital din Germania, la doar 49 de ani. Edilul şef al Mediaşului suferea de cancer la sistemul limfatic. Vestea morţii primarului din Mediaş a şocat un întreg oraş şi pe angajaţii primăriei. Corpul neînsufleţit al lui Daniel Thellmann va fi adus în ţară miercuri. Colegii de partid, dar şi oamenii politici din Mediaş şi–au exprimat regretul pentru decesul primarului oraşului. Daniel Thellmann a fost ales pentru prima dată primar al Mediaşului în 2004, anul trecut recîştigând din primul tur alegerile locale.
Veste şoc la Mediaş luni dimineaţa. Primarul oraşului, Daniel Thellmann a încetat din viaţă în noaptea de duminică spre luni, după o lungă şi extrem de grea suferinţă. Daniel Thellmann se afla într-un spital din Germania, la tratament.Edilul şef al Mediaşului suferea de cancer şi de-a lungul acestui an a avut extrem de puţine apariţii în public. Thellmann avea 49 de ani şi se afla la al doilea mandat de primar al oraşului de pe Târnava Mare. Vestea a şocat întregul oraş şi angajaţii municipalităţii medieşene. Viceprimarul oraşului, Teodor Neamţu a convocat de urgenţă o şedinţă internă, toţi lucrătorii primăriei fiind anunţaţi despre decesul lui Daniel Thellmann. Extrem de afectat de decesul primarului, Teodor Neamţu a spus că pierde în primul rând un bun prieten şi un caracter deosebit. „În această noapte, după o grea suferinţă, s-a stins din viaţă cel care a fost primarul Mediaşului, Daniel Thellmann. Este o pierdere foarte grea pentru oraşul nostru, iar eu personal am pierdut un prieten. Dumnezeu să-l ierte”, a declarat extrem de emoţionat, viceprimarul Medaşului, Teodor Neamţu. Cel mai probabil, Daniel Thellmann va fi adus în cursul zilei de miercuri din Germania. Corpul neînsufleţit va fi depus la sediul primăriei, unde toţi cei care vor să îşi ia rămas-bun o pot face în cursul după-amiezii şi serii de miercuri. Daniel Thellmann va fi înmormântat cel mai probabil în cursul zilei de joi.
Prşedintele filialei locale a Partidului Democrat Liberal, Florin Muntean a spus că în aceste momente extrem de grele, toţi cunoscuţii trebuie să fie alături de familia celui care a fost Daniel Thellmann. „Este o grea pierdere pentru întreaga comunitate medieşeană şi probabil şi pentru judeţul Sibiu. Daniel Thellmann a fost un om deosebit, un caracter deosebit. În acest clipe doresc să transmit sincere condoleanţe familiei. Aş vrea să vorbim mai puţin şi să facem mai mult pentru familia şi cei apropiaţi lui. Dumnezeu să-l odihnească”, a spus Muntean.
Colegul de partid al lui Daniel Thellmann, deputatul Gheorghe Roman a spus că ştia de suferinţa primarului, însă a sperat tot timpul că acesta va reuşi să treacă peste boala de care suferea. „Am aflat şi eu în drum spre Bucureşti de decesul domnului primar. Ştiam de suferinţa domniei sale, dar am sperat mereu să se facă sănătos, să-l văd din nou alături de noi. Nici acum nu îmi vine să cred că vorbesc de Daniel Thellmann la trecut. Am pierdut un bun coleg, un prieten, un om iubit de tot oraşul. Sincere condoleanţe familiei şi Dumnezeu să-l odihnească”, a spus la rândul săui, Roman.
Extrem de afectat de decesul primarului Mediaşului a fost şi senatorul social-democrat Viorel Arcaş. Acesta îl ştia de mulţi ani pe Daniel Thellmann şi a rememorat vremurile când erau colegi în cadrul Consiliului Judeţean Sibiu. „Am primit vestea cu mare tristeţe. Nu pot să spun decât că îmi pare rău şi să transmit sincere condoleanţe familiei. Ne cunoaştem încă de când eram colegi la Consiliul Judeţean Sibiu şi vreau să spun că indiferent ce facem, indiferent ce poziţii ocupăm, în faţa bolii şi mai ales a morţii nu mai suntem nimic. Vreau să transmit sincere condoleanţe familiei”, a spus senatorul medieşean.
Daniel Thellmann a fost ales primar al Mediaşului în 2004, şi reales la 6 iunie 2008. Născut la 1 martie 1960, Thellmann a absolvit Facultatea de Inginerie - Braşov şi Facultatea de Drept “Simion Barnuţiu” Sibiu-secţia Ştiinţe Politice. Era căsătorit şi avea 2 copii. A intrat în politică în 2000, când a fost ales consilier judeţean FDGR. Tot din postura de membru FDGR a câştigat şi primul mandat de primar. În 2008 a candidat din partea PD-L şi a recîştigat funcţia de primar al Mediaşului din primul tur.
Dumnezeu să-l ierte!




comentarii
19 comentarii

Dumnezeu sa-l odihneasca !
andy
28.09.2009 14:45
A fost cel mai bun sef pe care il poate avea cineva vreodata! Dumnezeu sa-l odihneasca.
Corina
28.09.2009 14:51
Dumnezeu sa-l ierte.A fost un bun om si primar.
un om
28.09.2009 14:53
Dumnezeu sa-l odihneasca!
Marius
28.09.2009 16:35
Dumnezeu sa il odihneasca.A fost un primar model.
Diana
28.09.2009 17:27
DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN PACE
MARIA
28.09.2009 18:42
Dumnezeu să-l ierte toate păcatele şi să-l odihnească. Chiar dacă a plecat din FDGR, a făcut-o pentru un crez.
Un militar activ
28.09.2009 18:47
DUMNEZEU SA IL ODIHNEASCA!
d
28.09.2009 18:56
Condoleante familiei, mamei, sotiei si fiicelor. Dragostea sa pentru orasul nostru si oamenii lui va ramane cu noi. Dumnezeu sa-l odihneasca! Iti multumim din suflet, Daniel!
REH
28.09.2009 19:31
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace . A fost unul dintre cei care s-au opus hegemoniei lui Klaus Johanis in judetul Sibiu .
Anonimus
28.09.2009 20:05
DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN PACE
ioan- LONDRA
28.09.2009 20:11
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace,a facut atat de multe lucruri pentru medieseni.
anonima
28.09.2009 21:09
sa-l odihneasca Dumnezeu!
nora damian
28.09.2009 21:30
DUMNEZEU SA
un medesan get-beget plecat demult
28.09.2009 21:34
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. A fost un om deosebit.
relu
28.09.2009 21:37
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!A fost un om bun si un primar la fel de bun.S-a numarat printre putinii care i-a respectat pe cei ce l-au ales,si a facut multe pentru ei.Va multumesc in numele tuturor concetatenilor mei pentru tot ce ati facut pentru noi,domnule Daniel Thellmann!Iar familiei,condoleante!Si nu va pierdeti credinta in Dumnezeu!El va va da putere sa depasiti aceasta grea incercare.Capul sus!
crys
28.09.2009 21:50
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. A fost un om pe care l-am respectat f.mult.
Alexandra
01.10.2009 12:59
Manfred Schinker
01.11.2009 00:40
dumnezeu sa-l odihneasca in pace .ai fost un primar bun domnul daniel iti raman ca un frate pt mn ca un prieten bun drum bun spre inaltarea domnului si dumnezeu sa-l ierte odihneste in pace daniel cu drag jiga-claudiu-nicolae
jiga.claudiu-nicolae
10.07.2010 02:50
Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

sounds

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
turboclima
artmania
Licitatie publica

accentmedia