logo
60 de "bătrâne" au făcut senzaţie în Piaţa Mică
Andra MARINESCU
4106 vizualizari
60 de
O parte din istoria automobilelor a putut fi văzută, sâmbătă dimineaţă, între orele 9 - 13, în Piaţa Mică. Aici a avut loc Retro Parada Primăverii, un eveniment organizat de Retromobil Club România, care a adunat circa 60 de maşini de epocă ale colecţionarilor din Sibiu, Bucureşti şi Braşov. În cadrul expoziţiei a putut fi admirată şi Dacia Estafette, din 1977, un model unicat în România.


Maşinile istorice au parcat, timp de patru ore, în centrul Sibiului, unde s-au "lăsat" admirate de trecători şi curioşi.
"Ne-au impresionat multe modele de maşini, dar nu am mai cumpăra nimic. Avem multe în curte, şi mai mici, şi mai mari, şi mai noi, şi mai vechi. Soţul a fost automobilist şi de-a lungul timpului am tot adunat. Avem una din '75, alta din '85. Le-am fi adus, dar nu am avut timp să le pregătim", spun soţii Nirişteanu, din Sibiu, care s-au numărat sâmbătă printre vizitatori.
Printre modelele care au făcut parte din expoziţie s-au numărat un Cadillac din 1968, un Volvo Bertoune Coupe din 1977, un Mercedes 300 CE, din 1988, un Mercedes Benz W123 din 1978, Mercedes 115 - 230 Automatic din 1974, Suzuki  LJ80 din 1980, Ford Cortina XL din 1973, MG, şi maşini militare, care au fost atracţia îndeosebi a celor mici, ei urcând în automobile şi cerând să fie fotografiaţi de către părinţi.
Colecţionarii îşi iubesc maşinile şi nu vor să le vândă nici pe cele mai mari sume. "Asta e bătrână, are 42 de ani. Am cumpărat-o din Cluj, la Revoluţie. O folosesc des, dar nu am recondiţionat-o niciodată. E originală. Nu o vând niciodată, indiferent de sumă!", spune Ştefan, unul dintre colecţionarii care a venit cu  Mercedes 123, din anul 1976.
În centrul expoziţiei s-a aflat Dacia Estafette, un model funcţional unicat în România, din 1977. Aceasta a fost adusă de un braşovean, Levente Dudi, care spune că a cumpărat-o acum şapte ani din Constanţa, cu 1.500 de euro. "Daciile Estafette a fost în proprietatea statului şi s-au fabricat între anii 1975 - 1978. A mea e din 1977 şi e exemplarul 444. Am înţeles că mai sunt doar două în România, în lucru", povesteşte colecţionarul, care adaugă că o foloseşte numai în weekend, când e vremea frumoasă.
Potrivit organizatorilor, în Piaţa Mică au fost parcate circa 60 de maşini de epocă. "Ne bucurăm că de la an la an numărul colecţionarilor creşte. Avem expozanţi şi din Bucureşti şi din Braşov. Încercăm în fiecare an să aducem o noutate. În toamnă, am avut Renault-ul din 1921, iar acum Dacia Estafette din '77", spune Ana Giurgiu, vicepreşedinte al Retro Mobil Club - Filiala Sibiu.
Retro Parada Primăverii a fost organizată, în aceeaşi zi, în alte 26 de oraşe din România.

FOTO: Răzvan NEGRU

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

brukenthal

Targul de Craciun Selimbar

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia