Tribuna
Astra film
50 de ani de la înfiinţarea Universităţii „Lucian Blaga”, sărbătoriţi împreună cu preşedintele României, ambasadori şi zeci de personalităţi ale lumii academice din ţară şi străinătate
50 de ani de la înfiinţarea Universităţii „Lucian Blaga”, sărbătoriţi împreună cu preşedintele României, ambasadori şi zeci de personalităţi ale lumii academice din ţară şi străinătate

„Prima tinereţe” a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu – aşa au numit invitaţii manifestările ocazionate de împlinirea a 50 de ani de existenţă a învăţământului superior în judeţul nostru. Au participat la eveniment personalităţi ale lumii academice din ţară şi străinătate, ambasadori, rectori ai altor universităţi, dar preşedintele României, Klaus Iohannis, şi vicepremierul Republicii Moldova, Andrei Năstase.

Evenimentul a debutat, vineri, când şeful statului a sosit la Universitate şi a avut o întâlnire cu rectorii, apoi a participat la şedinţa solemnă din Aula Magna a Facultăţii de Medicină „Victor Papilian” din Sibiu.

 

Ședinţa din Aula Magna a început cu intonarea imnului naţional al Românie

 

Printre participanţii la eveniment s-au numărat rectorul Academiei Forţelor Terestre, Ghiţă Bârsan, Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu, primvicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, consulul Germaniei la Sibiu, Hans Erich Tischler, ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm şi rectori ai universităţilor din ţară.

Evenimentul a fost deschis de rectorul Ioan Bondrea.

„Vă mulţumesc, domnule preşedinte, că v-aţi ţinut promisiunea pe care aţi făcut-o acum în urmă cu ceva timp, când aţi promis şi aţi spus: 'Cum să nu vin la sărbătoarea Universităţii din oraşul meu?'.  E o zi deosebită pentru noi, chiar dacă vremea nu e aşa cum ne-am dori-o. (...) 50 de ani de maturitate pentru un om, dar de tinereţe, aşa cum se spune pentru o instituţie academică. Apreciez în mod deosebit prezenţa rectorilor şi prorectorilor din ţară, ceea ce demonstrează că Universitatea este apreciată şi vă mulţumesc încă o dată! Sibiul a fost şi este un oraş al educaţiei şi culturii. De mai bine de 800 de ani, a avut în permanenţă dorinţa de a ridica nivelul de cultură al locuitorilor lui, ştiind că ceea ce înseamnă cunoaştere înseamnă şi putere", a spus Bondrea.

 

ULBS şi-a început povestea în 1969, când a luat fiinţă Facultatea de Istorie

 

„Cei 50 de ani înseamnă un drum sinuos, cu dificultăţi şi succese, cu provocări şi împliniri. Este rodul eforturilor depuse de-a lungul anilor de toţi cei care au făcut parte din corpul de conducere, corpul profesoral şi administrativ. Cei care au trecut pragul facultăţilor noastre au găsit aici dascăli care s-au dovedit a fi adevăraţi îndrumători spirituali, surse de cunoaştere, dar şi de umanitate", a mai spus rectorul ULBS.

 

Mesajul lui Klaus Iohannis

 

Klaus Iohannis a felicitat Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu pentru împlinirea primei tinereţi. 

„Știţi, de obicei când stai un timp într-o poziţie, îţi dai seama că acolo unde mergi cunoşti din ce în ce mai mulţi oameni. Aşa mi se întâmplă şi mie. Dar aici, în Sibiu, credeţi-mă, cunosc foarte mulţi, mi-aş dori să-i salut pe toţi cu numele, dar cred că ar dura un pic cam mult. (...) Trebuie să generăm valoare adăugată, trebuie să construim reţele de colaborare internaţională şi să avem un număr suficient de specialişti pentru a stimula o creştere economică sustenabilă. Multe dintre aceste obiective pot fi atinse doar prin creşterea simultană a calităţii şi a participării la învăţământul superior. Efectele acestui mod păgubos de a legifera se văd în special în învăţământul superior, acolo unde autonomia este un pilon central în creşterea calităţii, atât în educaţie, cât şi în cercetare. De exemplu, universităţile nu pot în multe cazuri să cheltuiască banii pe care ii obţin ca urmare a includerii fondurilor de care ar trebui să dispună în procedura de calcul a deficitului naţional. E foarte ciudat. Fără a descătuşa potenţialul managerial şi creativ al universităţilor româneşti, nu avem şanse reale de a deveni competitivi într-o economie bazată pe cunoaştere. Aş dori, totuşi, să închei pe un ton optimist, fiindcă astăzi este sărbătoare aici la Universitatea "Lucian Blaga". Pentru universităţile întreprinzătoare precum cea în care ne aflăm există numeroase veşti foarte bune. În urmă cu aproape doi ani eu am sprijinit în Consiliul European o serie de măsuri noi de modernizare a educaţiei. În următorul ciclu de finanţare, din bugetul UE vor exista mai multe fonduri pentru mobilitate şi cercetare. Se va extinde, cel mai probabil, şi sprijinul pentru organizarea de reţele universitare europene şi se vor eficientiza chiar unele procese administrative. Parteneriatele ULBS îmi arată că instituţia dumneavoastră va fi printre câştigătorii acestei curse meritocratice pentru vizibilitate şi atragerea de talente. şi pentru că mâine este ziua internaţională a profesorului şi ziua mondială a educaţiei, aş dori să le urez la mulţi ani tuturor celor care preţuiesc şi onorează cu activitatea lor şcoala românească. Daţi-mi voie să închei cu urarea tradiţională „Vivat crescat, floreat Universitatis Lucian Blaga”, a declarat şeful statului.

 

Rectorul ULB Sibiu i-a prezentat preşedintelui maşina de „Formula Student”

 

După ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat în cartea de onoare a universităţii, rectorul ULBS prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea i-a prezentat maşina de „Formula Student”, realizată de studenţii şi profesorii Facultăţii de Inginerie.

„Vă prezint unul din exemplele concrete ale colaborării excelente pe care Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu o are cu mediul economic. Această maşină de Formula Student a fost realizată în parteneriat cu compania Continental”, a explicat rectorul Ioan Bondrea.

„Un circuit mai lipseşte acum. Am avut la un moment dat intenţia de a constui unul, dar din păcate nu s-a materializat”, a răspuns preşedintele Iohannis.

 

Primarul Astrid Fodor: „ULBS este un generator important de evenimente educative şi culturale"

 

Invitată să ia cuvântul a fost, apoi, Astrid Fodor, primarul Sibiului, ce a apreciat în discursul său că ULBS este unul dintre reperele care definesc identitatea Sibiului de o jumătate de secol.

„Este un pilon important al comunităţii sibiene, care a avut şi are un rol notabil în dezvoltarea economică şi socială a oraşului nostru. Mediul academic performant din Sibiu este unul din factorii care atrag tinerii din toate regiunile ţării, mulţi dintre aceştia decizând să rămână în Sibiu datorită ofertei bogate de locuri de muncă bine plătite, dar şi a mediului de viaţă destul de atractiv. Rolul ULBS nu se rezumă doar la instruirea studenţilor. ULBS este un generator important de evenimente educative şi culturale, de la conferinţe, seminarii, congrese, expoziţii, editare de cărţi şi până la festivaluri, toate au devenit puncte de inters pentru studenţi şi cadre universitare, dar şi pentru comunitatea interesată de cultură şi de cunoaştere.

În alocuţiunea sa, Sorin Cîmpeanu, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor a apreciat parteneriatele ULBS cu mediul de afaceri. 

„Este absolut obligatoriu ca în orice universitate să existe un consiliu consultativ -  aşa cum există la dumneavoastră la Sibiu - format din reprezentanţii mediului academic şi economic. Fără acest parteneriat, universităţile româneşti nu se vor putea dezvolta - ca să nu spun ceva mai dur, că nu vor putea supravieţui. (...) şi eu, nu de mult timp, am împlinit 50 de ani, şi am considerat că încep să mă dezvolt. Aşa urez şi ULBS, de aici încolo să se dezvolte", a spus Cîmpeanu.

Gigel Paraschiv, secretar de stat din Ministerul Educaţiei Naţionale,  şi-a amintit, cu această ocazie, de o altă vizită în Sibiu, întreprinsă de el acum cinci ani.

„Mi-am amintit că în urmă cu aproape cinci ani, la o altă festivitate, am făcut o afirmaţie: Cetatea fără universitate şi Universitatea fără cetate nu pot exista. Astăzi, în filmul de prezentare, am remarcat că Sibiul e ULBS, iar ULBS e Sibiul. E un mare adevăr, iar cei cinci ani care s-au scurs de atunci nu au făcut decât să întărească lucrul acesta", a declarat Paraschiv.

Invitată să vorbească a fost şi  Andreea Ioana Puchianu, masterandă a ULBS. 

Tânăra a povestit despre ce emoţii au încercat-o acum mai bine de 1.000 de zile. 

„Acum 1.096 de zile, am decis să vin la Sibiu şi să dedic cei mai importanţi ani ai formării mele ULBS. Încă de dinaintea primei zile de studenţie, am fost întrebată de ce am ales Universitatea din Sibiu. şi o să recunosc că atunci nu am avut un răspuns. Între timp, am găsit răspunsul. ULBS nu e perfectă, însă atuurile Universităţii nu stau de fapt în nişte date statistice pe o hârtie. ULBS este despre oportunităţile pe care le oferă, despre dorinţa şi efortul constant de a se schimba continuu, de a se adapta nevoilor studenţilor şi profesorilor", a spus Andreea.

 

După şedinţa solemnă, la teatru

 

Evenimentele din cadrul Zilele Academice ale Universităţii Lucian Blaga” din Sibiu au continuat tot vineri, cu întâlnirea de lucru a Consiliului Naţional al Rectorilor, de la ora 15.00, în Aula Avram Iancu a Facultăţii de Litere şi Arte.

De la ora 18.00, invitaţii vor urmări piesa de teatru „Ulciorul sfărâmat”, la Teatrul Naţional „Radu Stanca”. Consiliul Naţional al Rectorilor a continuat şedinţa în 5 octombrie, de la ora 09.30, iar între 11.30 şi 19.00 invitaţii au luat parte la un program special de Tradiţii Multiculturale în Muzeul Astra.

Zilele Academice ale Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu este un proiect cofinanţat de Primăria Sibiu, prin Agenda Culturală.

 






comentarii
5 comentarii

Hahahaha...." Mi-ar placea sa va salut pe toti"...... dar n-o fac ptr ca sunt mai limitat. Doamne fereste!!!!!!!!!!
#farawerner
04.10.2019 11:25
atita stie atita poate
ghinion si ore de fizica
pacat de el cai fudul
in rest hai la vot sa voteze cine vrea ce vrea
adi3
04.10.2019 12:38
Eu va spun de acum -NU-L mai votez pe claus ma facut -FANATIC RELIGIOS - Votez independentii
mike
04.10.2019 18:13
Cine voteaza o marioneta?
04.10.2019 22:27
nimeni nu mai voteaza o marioneta.

tocmai de asta o sa ajungem sa il votam din pacate tot pe Iohannis: pentru a nu vota cu agramata teleghidata de la psd !
da
07.10.2019 08:30
Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

Profesional PN

acedo

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia