logo
240 de persoane selectate la "Bursa generală a locurilor de muncă”
240 de persoane selectate la
Sibienii și-au putut căuta, vineri, un job, la Bursa generală a locurilor de muncă, care a fost organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, atât în Sibiu, cât și în Mediaș.


Potrivit lui Mircea Dorin Crețu, directorul executiv al AJOFM Sibiu, au participat 758 de persoane, respectiv 598 la Sibiu și 160 de Mediaș, care au avut de ales dintr-un număr de 892 de locuri de muncă puse la dispiziție de 45 de agenți economici. La Sibiu, 31 de firme au oferit 687 de joburi, iar la Mediaș 14 agenți economici au venit cu o ofertă de 205 locuri de muncă.
Cele mai multe locuri de muncă au fost pentru persoane fără studii superioare şi s-au adresat meseriilor/calificărilor următoare: montatori subansamble, operatori la maşini unelte, operatori confecţioneri,lucrători comerciali, stivuitorişti, muncitori necalificaţi şi altele, oferta fiind completată de posturi pentru persoane cu studii superioare (economişti, ingineri de sistem în informatică, ingineri proiectanţi, ingineri textile pielărie, traducători limba germană etc).
"Dintre persoanele intervievate, 240 au fost selectate în vederea încadrării (144 la Sibiu, 96 la Mediaş), urmând a ocupa un loc de muncă după susţinerea unui interviu sau a unei probe de lucru la sediul angajatorului”, spune Crenguța Dana Radu, consilier superior în cadrul AJOFM Sibiu.
Obiectivul principal al acestui eveniment l-a constituit creşterea gradului de ocupare prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă. Agenţii economici care au participat la „Bursa generală a locurilor de muncă” au avut prilejul să-şi recruteze personalul direct, fără intermediari, în funcţie de cerinţele concrete ale locului de muncă pe care îl oferă. (A. M., I. V.)

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

kogalniceanu

smeralda

marquardt

artmania

sound

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
Licitatie publica

accentmedia