Tribuna
15 universități și companii din străinătate îi ajută pe studenți să își dezvolte competențe noi
Andra MARINESCU
734 vizualizari
15 universități și companii din străinătate îi ajută pe studenți să își dezvolte competențe noi

 

Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu organizează, joi și vineri, conferința internațională de deschidere a proiectului strategic "Erasmus+ Knowledge Alliance Key Action 2", intitulat “The FoF-Designer: Digital Design Skills for Factories of the Future”.


Coordonat de Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu și implementat în colaborare cu un număr de 15 instituții de învățământ superior și companii din străinătate, respectiv din țări precum Franța, Italia, Polonia, Finlanda, Austria, Portugalia sau Germania, proiectul se desfășoară pe o perioadă de trei ani începând cu 1 ianuarie 2019, având un buget total de 999.259 euro și fiind finanţat prin mecanismul financiar al agenției EACEA (Education, Audiovisual and Culture Executive Agency). 

”Scopul proiectului este de a implementa o platformă organizațională în care instituțiile de învățământ superior, companiile din industrie și instituțiile de formare se reunesc pentru a dezvolta competențe noi necesare studenților – în curând angajați ai fabricilor viitorului, în care digitalizarea produce schimbări atât la nivelul proiectării și implementării, eficientizării procesului de producție dar și generează calificări noi”, spun reprezentanții ULBS.
Conferința de deschidere va avea loc în Sala "Lucian Blaga" de pe bulevardul Victoriei, nr. 10, joi, începând cu ora 15.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

jidvei

Sibiul de odinioara

fmct

Comunicat de presa smart city parking

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Covoare
turboclima
Licitatie publica

accentmedia