Tribuna
100 de ani de la Marea Unire, marcaţi la Gala Centenarului de la Mediaş
100 de ani de la Marea Unire, marcaţi la Gala Centenarului de la Mediaş
În anul celebrării a 100 de ani de la Marea Unire, Primăria Municipiului Mediaș a organizat miercuri, 5 decembrie, Gala Centenarului, cu scopul de a premia în cadrul unei festivități de neuitat cetățenii de onoare și veteranii Municipiului.


Evenimentul s-a desfășurat în Sala Traube și a avut ca scop recunoașterea meritelor deosebite, a eforturilor depuse în folosul comunității, atât ale tinerilor, cât și ale veteranilor de război, respectiv ale personalităților vieții culturale și spirituale locale.
Prin acest eveniment, organizatorii și-au dorit să atragă un public cât mai divers, multicultural, aparținând unor categorii diverse de vârstă, pentru a crește gradul de implicare și conștientizare asupra evenimentelor istorice de la 1918.
În deschiderea Galei, micuții de la Clubul Copiilor din Mediaș au intonat imnul național. Apoi, primarul Municipiului Mediaș, Roman Gheorghe, a premiat veteranii și cetățenii de onoare ai orașului. Au fost acordate 10 diplome pentru veterani și 15 pentru cetățenii de onoare ai orașului.
"A urmat un spectacol folcloric extraordinar, susținut de Centrul Cultural al MAI. Ansamblul folcloric Ciocarila a susținut un spectacol unic, de înaltă ținută. Pentru că este anul celebrării Marii Uniri și pentru că ne dorim să fim “Uniți prin cântec”, soliști din mai multe regiuni istorice, Oltenia, Moldova, Banat și Ardeal, au interpretat melodii populare. Trupa de balet a încântat publicul cu dansuri populare românești, pline de dinamism și culoare", explică organizatorii-
După spectacol, au fost premiate 21 de unități de învățământ, 36 de ONG-uri și 10 voluntari, aceste distincții fiind oferite de Christine Thellmann, viceprimarul Municipiului Mediaș.
Evenimentul s-a desfășurat sub patronajul Primăriei Municipiului Mediaș, al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Instituției Prefectului Județului Sibiu.
Evenimentul face parte dintr-o serie de manifestări cultural-artistice organizate de către Primăria Municipiului Mediaş, în anul Centenarului, cu scopul de a transmite întregii țări “La mulţi ani, români!”, “La mulți ani, România!”. 250 profesori s-au implicat în 2018 în cele peste 150 de activități organizate sau susținute de Primaria Mediaș cu ocazia Centenarului.
Mai multe detalii puteți afla pe pagina oficială de Facebook: Mediaș – Anul Centenarului Marii Uniri. (A. M.)







comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
adi eco

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA