De 100 de zile de guvernare a fost nevoie ca să aflăm că economia iar duduie şi creştere ca la noi n-a mai pupat ea, coana UE, cam de multişor. Suntem, cică, premianţii clasei după primul trimestru, iar la coadă statele occidentale, cu economii straşnice şi nivel de trai sănătos, abia aşteaptă să afle dacă nu reţeta, barem cum s-o iscăli campioana de-o îndemni să (scri)jelească un autograf la catafa ... pardon, la căpătâiul reuşitei.
Mai mult, guvernanţii se laudă că până şi "FMI a revizuit , în creştere, de la 4,2% la 5,5%, estimările privind evoluţia economiei româneşti pentru acest an". Bănuiesc că e vorba de acel FMI care ne îndoapă cu împrumuturi şi ne ţine loc de agricultură şi turism, industrii în stare să ridice economia de pe targă, s-o facă să umble şi s-o înveţe ce-i elanul.
Na poftim! Poţi să verifici? Te duci la FMI să-i baţi în geam? Îi faci un mail şi te pui pe aşteptat răspunsuri? Suni o Mafaldă? N-ai cum să verifici bazaconia, aşa că o iei de bună aşa cum de ani buni ne-am obişnuit să tot luăm.
Mai contează că această creştere e periculoasă fiindcă e bazată pe consum şi nu pe investiţii şi locuri de muncă? Nţţ. La 100 de zile nu se iese nici cu bocetul, nici cu văicăreala. 100 e prilej de confetti şi de veşti bune tăvălite în paiete. Zurgălăi să fie, să-i audă norodul. Mai ales că-i obişnuit cu ispitele, de când a prins gustul batjocurii.
Poate pune iar botul şi iar uită că mâncarea iar e tot mai scumpă, că preţurile la benzină iar au luat-o razna, că facturile la curent şi gaze o să ne cocoşeze din nou. Că scena politică - pardon - cortul politic - e animat de aceiaşi birjari convinşi că e norodu-n slujba lor, nicidecum invers.
La teve, o coţofană explică, sfătoasă, cum nu o afectează pe ea preţul carburanţilor: "Dar nici n-am maşină, dragă! Merg cu bicicleta, ce-mi pasă mie de benzina lor!?" În loc să fie centrul unui loc geometric dintr-un staul, cum s-ar cuveni, coţofana e angajată la tv unde e plătită să susure cuvinte şi să suspine păreri. Şi nu pe holuri, ci-n direct, la lumina zilei.
A mai duduit economia şi-n vremurile când pufăiau trenuri încărcate - ochi cu căpşunari bucuroşi să scape de această pacoste care ne ţine loc de ţară. Între timp, autostrăzile au rămas pe drumuri, iar potecile şi-au văzut de drum.
Evaziunea zburdă ca un tăune în grădina cu mai, infrastructura zace cu perfuzia sub nară, iar autorităţile nu par să fi priceput, aşa cum până şi romanii au priceput la vremea lor, că transporturile decente nu pot fi înlocuite cu sforăreli şi burzuluieli opintite în direct, chiar şi-n reluare. Ca să părăseşti peştera, e musai să faci drumuri, nu poteci care când nu se scufundă, se surpă şi crapă. Dacă pe la noi nu s-a înţeles asta vreme de două mii de ani, vă daţi seama cam cât ne-ar lua ca să şi pricepem?
Bulibăşeala a ajuns să ţină loc de guvernare. Au născocit impozitul pe gospodărie, amânat, pricep, o vreme, au inventat taxa de solidaritate, reoblojită chiar zilele astea de înfiorătorul proptit la finanţe, i-au meşterit OUG una bucată Split TVA, iar legea salarizării a devenit un soi de cârdăşia prostiei în care s-au înrolat aceşti simbriaşi ai neputinţei. Mulţi dintre ei, idioţi veritabili, unii cu sminteli aproape de perfecţiune.
Pilonul II de pensii tuşeşte ca un junghi, bunăstarea îndelung trâmbiţată aşteaptă, politicoasă, ca americanii să colonizeze întâi Luna, iar nivelul de trai va părăsi targa în ziua când chinezii vor anunţa primele producţii record la orezul cu bobul cât para, cultivat, mălăieţ, pe Marte. Orez, evident, sălbatic. Până atunci, înarmaţi cu răbdarea de care n-am prea dus lipsă, nu ne rămâne decât să ne bucurăm că, om fi noi vraişte, dar suntem, iote, campionii Europei la creşteri economice! Bagă confetti! Confetti, am zis, mă, n-auzi? Aşa, da` mai cu viaţă ...