Dacă superstiţia aceea legată de călcatul în rahat aducător de noroc ar fi adevărată, ar însemna ca în Sibiu să avem o mulţime de câştigători la Loto. Nu ştiu dacă aţi remarcat, dar în ultimele luni numărul câinilor comunitari din oraş a scăzut. Şi totuşi s-au înmulţit rahaţii de câine ce te pândesc pe trotuare, obligându-te să-ţi înfigi privirea în asfalt. Cin’ să fie, cin’ să fie? Sunt ei, proprietarii de câini, care-şi plimbă patrupedul cu sau fără lesă. Nu, nu ei săvârşesc intima faptă, în mijlocul drumului, dar o fac indirect, prin reprezentanţii lor necuvântători. Cu alte cuvinte, neamul prost, proprietar de câine, se aşa pe bunul simţ şi buna convieţuire, lăsându-şi prietenul să-şi golească maţul acolo unde ar trebui să întâlneşti doar urma nevăzută a tălpilor pietonului. Am înţeles, e imposibil să-i amendezi pe aceşti neciopliţi, fiindcă ar fi uşor ridicol să organizezi pânde de felul ăsta. Rămâne să te laşi în baza unei brume de civilizaţie, pare-se topită de dogoarea mârlăniei. Câinii cu stăpân din Sibiu au un tranzit intestinal de invidiat, dacă e să judecăm după numărul mare al rahaţilor de pe trotuare, neadunaţi de stăpâni, aşa cum prevăd legile, atât cele reglementate juridic, cât şi cele din jurisdicţia bunul simţ. O dată ce ai „luat” din neatenţie un „jalon”, pe care ar fi trebuit să îl ocoleşti, s-a dus orice stare de linişte şi începi a păcătui cu vorba, căci curăţarea tălpii e un supliciu olfactiv. Ai fi tentat să-i urezi bietului animal o mulţime de lucruri stranii, dar, până la urmă, el n-are nicio vină, s-a eliberat, deh, ca omul. Toate gândurile tale ar trebui să se îndrepte către cel agăţat de lesă, care priveşte în gol până când patrupedul se uşurează, iar apoi, în loc să scoată lopăţica şi punga, spală putina, bucuros că animalul şi-a rezolvat problema şi nu mai există riscul să-i „orneze” casa ori curtea. Diferenţa de civilizaţie dintre noi şi ţările în care bastonul legii a făcut educaţie porneşte de la trotuar: în Austria, Franţa sau Elveţia te poţi plimba admirând peisajul urban, fără grijă, fără ca, atunci când simţi ceva moale sub talpă, să ai sentimentul unei catastrofe. Ce-i de făcut? Cum pe implantul de civilizaţie nu are rost să contezi, ai putea face câte ceva atunci când vezi vreun  ghiolban, care asistă pasiv la purgaţia stradală a câinelui său, fără cea mai mică intenţie de a aduna rahatul. Bunăoară, să-l pozezi cu telefonul mobil, iar apoi să-l promovezi asiduu pe site-urile de socializare (cu siguranţă, vei identifica nişte prieteni comuni, care, la rândul lor, i-ar putea face puţină imagine, prin oarece distribuiri). Ar mai fi soluţia radicală de a-i băga pe gât „ploconul”, dar asta presupune un procedeu scârbos. Poate că una, două, zece, douăzeci de astfel de mediatizări i-ar face pe unii dintre neciopliţii proprietari de câini să folosească lopăţica şi punga, păşind astfel pe tărâmul civilizaţiei, locul acela în care par să fi jurat că nu vor călca vreodată.