logo
Vremea rodirii, vremea roadelor...
Constantin NECULA
14440 vizualizari
Vremea rodirii, vremea roadelor...

Am scris, cu ceva timp în urmă, un gând care mi-a responsabilizat munca în vremea din urmă: Toate roadele au fost floare, nu toate înfloririle rodesc. Și am reasumat acest gând la vremea toamnei vrajbei noastre de acum.

Suntem un popor încruntat, depășit de propria neputință de a înțelege ce anume se întâmplă cu noi. Cu libertăți asumate meschin și...numai pentru cunoscători, cu o școală a tensiunii sociale îndărătnic crescute, răniți de deznădejde și lipsa de coerență a soluțiilor sociale. Și asta ne face agresivi, mai neatenți la celălalt, aproapele nostru ce ni l-am vrea tot mai departe. Un virus al antropofagiei ne bântuie cultura cotidiană, răzbunând adânc lipsa de cumințenie și harul transparent al iertării, încrâncenați în dreptăți ale absurdului.

Ni se rânjește în zâmbetul liniștii de canalii, iar caraliii temniței celei mari își zângăne amenințător  cheile la porțile de sânge ale dependenței noastre de libertate. Nu mai putem fi altfel decât liberi, în adâncul nostru asta fiind cea mai importantă mișcare, singura pentru care mai trăim. Asta este greu să înțeleagă celor care, indiferent de nuanțe ideologice, confundă părerea lor despre libertate cu Libertatea.

Nu Libertatea noastră nu este o Statuie cu flacără în mână, momind, de departe, drumeții din vârful unui istm, pentru mulți, prea departe. Libertatea noastră respiră în fiecare scâncet de așteptare a rodirii. Ori tocmai roadele Libertății sunt furate, anulate, aruncate, mărgăritar de preț, hrăniților din dramele noaste, spasmelor culturale ce se autoinstituie ca instanțe, morale și civice, ale Țării.

De partea cealaltă, pescarii ce așteaptă Pescarul cel Mare, cel care îndeamnă la vânarea în adânc a hranei celei adevărate (Luca 5.1-11). Osteniții de vântul aprig al furtunii, cu fețele brăzdate de nesomn și frigul unei nopți ce pare fără sfârșit. Un popor obosit își aruncă mreaja în apa sărată de lacrimi a așteptării.

Nimeni nu are dreptul să-i batjocorească liniștea și decența, munca și iertarea din care și-a clădit Așteptarea roadelor. Au murit câteva generații de dezamăgiți în România post-decembristă. Dacă nu putem să facem mai mult, măcar să nu mai naștem amăgiri, să nu mai îngăduim stricarea roadelor celor noi celor care nu iubesc rodirea. Copiii noștri trec cu noi printr-o istorie de moment zbuciumată de minciună, de nesiguranță și lipsă de orizont. Fiți voi, părinții lor, dascălii și profesorii lor, medicii și preoții lor, bunicii și contemporanii lor, pescarii încercați care-i învățați cum să supraviețuiască.

Țineți-le zâmbetul în palmele răcoroase ale curăției, umblați în pacea învățăturii care luminează firea lor ce abia înflorește. Nu le rupeți înflorirea. Nu ne vom împlini ca Neam până nu vom învăța că rodirea începe cu grija pentru flori. Iar copiii noștri sunt plata tuturor nesomnurilor noastre...

 

 

 

.



comentarii
1 comentarii

Exceptional articol! Multumim, Parinte!
Sibian
19.09.2017 01:27
5.15.105.239
Din aceeasi categorie
Fabrica de lactate Sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
targul de cariere
Licitatie publica