logo
Uşa cortului e geloasă că n-are aşa scandal
Dragoş BAKO
629 vizualizari

Fără a fi monarhişti convinşi, poate fără a şti prea multe despre istoria şi destinul Casei Regale, foarte mulţi români aveau (şi probabil mai au) un respect pentru această instituţie, pe care o priveau cu un soi de sfială, manifestată îndeosebi în întâlnirea cu cele sacre. În tot marasmul românesc, ce dănţuie de 27 de ani, aducând pe scenă clovni politici, demagogi, escroci de talcioc, cu pretenţii de domni şi caţe deghizate în femei de succes, Casa Regală rămăsese un reper al decenţei, un model al echilibrului, tocmai de aici venind admiraţia multor români. Ultimele scandaluri, petrecute la uşa imobilului în care se spune că Majestatea Sa Regele Mihai îşi trăieşte ultimele clipe din viaţă, aruncă însă, Casa Regală în derizoriu, alături de altfel de case, şi ele neoficial regale. Incidentul, pe care cei care au grijă de imaginea acestei instituţii ar fi trebuit să-l gestioneze discret, s-a transformat într-o pată urâtă, mărită, zice-se, de sugativa unor interese pecuniare crâncene. Acuzaţiile de tentativă de violare de domiciliu, aduse fostului prinţ Nicolae, defăimarea acestuia de însăşi mama sa, comunicatul de presă uşor belicos al Casei Regale, amestecate cu secretomania manifestată de cei ce stau în preajma Regelui i-au făcut pe jurnalişti să ia cazmaua investigaţiilor şi să sape în căutarea unor adevăruri. Astfel au apărut în spaţiul public o seamă de conexiuni între întâmplări din trecut, toate ducând la ideea că circul acesta ieftin poartă pe umeri şi tresele unor interese materiale. S-a vorbit despre legi date pentru Casa Regală, pe care Principesa Margareta le-a tot cerut de ani de zile, despre interese directe ale mamei fostului Prinţ Nicolae şi despre rolul lui Radu Duda în parcursul Casei Regale din ultima perioadă. Dacă măcar o parte dintre aceste încrengături sunt adevărate, respectul şi smerenia cu care mulţi români priveau spre această familie vor păli, lăsându-ne pe papilele gustative senzaţia metalică a dezamăgirii. Se spune că, pe lângă interesele financiare, nici cele politice n-ar fi tocmai străine de episoadele sordide din ultima vreme, dar repet, deocamdată sunt doar supoziţii ce prind rădăcini pe fondul gafelor celor ce ar fi trebuit să administreze cu mult mai multă eleganţă aceste incidente. Dincolo de presupusele interese materiale, de istorioarele cu dezmoşteniri puse la cale într-un mod discutabil, de implicări ale unor persoane şi instituţii neavenite în destinul Casei Regale, rămâne percepţia pe care o au românii faţă de aceasta. Când cineva admiră verticalitatea şi soliditatea unui stâlp al societăţii o lungă bucată de vreme, iar altcineva vine şi-i arată că „edificiul” abia se ţine în două şuruburi, iar de la el trag curent, pe şest, unii şi alţii, se cheamă că s-a mai prăbuşit un reper, că s-a mai năruit una dintre puţinele speranţe. Societatea românească e tot mai săracă în modele, crede cu adevărat în tot mai puţine instituţii, admiră sănătos, tot mai rar. Indecenţa cu care s-au derulat şi prezentat întâmplările de la uşa casei în care se afla Regele Mihai asigură o nouă victorie pentru marele duşman al românilor, neîncrederea.



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
burduf sevis

Vacanta Eurotrip
Fundatia APT
Auchan
Licitatie publica