Tribuna
brukenthal museum
Tot mai mulţi urşi, tot mai multe hiene
Dragoş BAKO
2214 vizualizari

Cu toate că o ţinem dintr-o revoltă într-alta, generoasele izvoare de nemulţumire continuă să reverse şuvoaie asupra noastră. Suntem revoltaţi că nu avem drumuri, că în spitale sunt, de multe ori, condiţii insalubre, că sacrificăm timp şi nervi pe la ghişee, din cauza birocraţiei, că ne izbim zi de zi de redutele nepăsării, ce mai, e o misiune dificilă, aceea de a vieţui rezonabil în România. E greu nu doar pentru noi, oamenii, care, de bine de rău, suntem conectaţi direct la surse de hrană, de transport sau informaţie, dar nu e simplu nici pentru animalele din pădurile româneşti. Păduri subţiate de expansiunea omului, de dorinţa lui nebună de a valorifica resursele naturale cu orice preţ, de a le transforma în palate şi limuzine, barometre ale bunăstării, etalate cu opulenţă. ştirile cu urşi loviţi pe drumurile din România au devenit ceva obişnuit, ieşit din comun fiind să treacă o săptămână fără un astfel de accident. Sâmbătă, pe un drum din Harghita, un urs a fost lovit şi a agonizat ore în şir sub privirile pasive ale autorităţilor, în faţa „cameramanilor” de ocazie, opriţi să imortalizeze agonia bietului animal, pentru a umple apoi reţelele de socializare. Un selfie cu ursul chinuindu-se, un prim-plan sfâşietor ar putea fi catalogate drept simptome ale unei boli sociale din spectrul dezumanizării cronice. Când însă privitul pasiv se manifestă şi la nivelul celor care ar trebui să facă ceva pentru a salva animalul rănit, alienarea capătă accente de oficializare. Ori de câte ori se întâmplă un astfel de incident, vina e pasată de la o instituţie la alta, se caută chichiţe legislative prin care fiecare să se declare absolvit de vreo responsabilitate (amintiţi-vă de episodul penibil cu ursul împuşcat la Sibiu în 2016). Instituţii publice, ONG-uri ce toacă bani fără rezultate palpabile ar fi trebuit să diminueze efectele creşterii numerice a populaţiei de urşi din România, dar totul se rezumă la contabilizarea animalelor ucise pe drumuri şi a atacurilor acestora asupra gospodăriilor. Mereu urşii sunt de vină, omul nu. Omul nu e vinovat pentru că a tăiat pădurile, pentru că i-a diminuat sălbăticiunii habitatul natural, pentru că nu e capabil să-şi gestioneze eficient hegemonia. Autorităţile ştiu de ani de zile că pădurile au devenit prea mici pentru urşii tot mai mulţi, dar în afară de mesaje trimise prin RO-ALERT şi discuţii publice sterile nu au făcut nimic pentru a găsi soluţii rezonabile de rezolvare a problemei. La rândul lor, politicienii de toate culorile trag aidoma hienelor de hălcile dramelor tot mai dese, mestecându-le public, acuzator la adresa adversarilor. Statul, prin şarjele de mostre de nepăsare, nepricepere şi bâjbâială, ne asigură în fiecare zi că se transformă într-un monstru al dezumanizării. Oamenii, animalele şi copacii din ţara asta sunt trataţi cu drujbele nemiloase ale ignoranţei, bipezii se mănâncă între ei, într-un canibalism modern, hienele devorează urşii, totul în epoca luminii. Nu şi a iluminării.





comentarii
1 comentarii

Ma mir ca in Tribuna, citesc in sfarsit un articol in care se prezinta ursul ca victima.
Au fost zeci (fara exagerare) de articole negative la adresa ursului in Tribuna in ultimii cativa ani.
Immanuel Kant zicea asa: "Cel care este crud cu animalele devine nemilos şi în relaţiile sale cu oamenii. Poţi judeca inima unui om după felul cum tratează animalele.”
Cred ca putem extinde fara dubiu de la om la poporul roman.
ursul brun
18.11.2019 13:04
Din aceeasi categorie
sevis

targul de craciun

Comunicat de presa policrom final

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia