Statul şi sfatul

Ieri ne-am adus aminte de vremurile de început ale ciufulitei noastre democraţii, când mitingurile rupeau liniştea capitalei, a domnilor Iliescu, Roman sau Văcăroiu. Bietul domn premier Boc s-a trezit, dragul de el, cu nişte manifestanţi furioşi care au avut neobrăzarea să-i ceară câteva explicaţii legate de traiul zdrenţăros pe care trebuie să-l poarte sub formă de haină bună, de duminică. Dincolo de replicile stânjenitoare schimbate de premier cu nemulţumiţii adunaţi sub fereastra ce-i luminează biroul şi cugetul, cei care au asistat la dialogul haotic au putut savura câteva momente absolut delicioase, pudrate cu răspunsuri date pe genunchi la întrebări izvorâte din nemulţumiri punctuale. Mă rog, n-o fi fost nici locul, nici momentul pentru o sesiune de întrebări şi răspunsuri lămuritoare, poate doar condiţiile meteorologice ar fi putut favoriza o analiză la rece. Păi, de unde rece, când spiritele erau fierbinţi? Nu merge nici aşa. Ei bine, atunci rămâne ca-n tren. Şi cu punctul de pensie şi cu disponibilizările şi cu tot ce ţine de tranşarea problemelor ce tranşează la rândul lor traiul multora, într-un mod cu totul şi cu totul dureros. După ce televiziunile au transmis în direct şi în reluare ciocnirea întrebărilor mulţimii cu răspunsurile primului ministru, cineva remarca ironic faptul că replicile ambigue ale domnului Boc ţin de lipsa calităţii sale de om de ştiinţă. Adică, se făcea referire la proaspătul statut al preşedintelui Băsescu, acela de membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă. Dacă aşezăm scenele de ieri alături de răspunsul reprezentanţilor respectivei Academii la întrebarea "Cărui fapt se datorează acordarea distincţiei preşedintelui ţării?", ne putem face o imagine de moment a luciului de apă pe care pluteşte barcazul România. Motivul pentru care preşedintele ţării a păşit în rândul oamenilor de ştiinţă cu flotant profesional la Academia cu pricina este - după spusele reprezentanţilor ei - acela că Traian Băsescu le-a dat un sediu şi i-a făcut bugetari. După o asemenea explicaţie, de care s-ar cruci orice neghiob, cred că Traian Băsescu are motive serioase să fie din cale afară de supărat pe academicienii care s-au grăbit să i se gudure la picioare, făcându-i de fapt un deserviciu prin decernarea titlului care a stârnit atâta vâlvă şi a dat apă la moară tuturor comentatorilor şi analiştilor ce populează studiourile televiziunilor. De altfel, am înţeles că preşedintele a refuzat distincţia. De altfel, se pare că preşedintele a refuzat distincţia. S-au întrebat mulţi, pe bună dreptate, dacă Gigi Becali ar fi trebuit uns mitropolit pe vremea când investea fără număr, fără număr, în lăcaşurile de cult? Aş vrea să cred că hotărârea acordării buclucaşului titlu a aparţinut exclusiv membrilor Academiei şi că este doar o formă de ploconire ieftină, un pupincurism plin de recunoştinţă, tipic românesc. Nu de alta, dar refuz să cred că pornirile "academicianei de renume mondial" şi-au păstrat până azi prospeţimea. Aparent, cele două tablouri par a fi aduse din galerii diferite, însă reproduc fidel preocupările de căpătâi din spaţiul mioritic, măsurile "tămăduitoare" aplicate vizitatorilor traiului de zi cu zi. Un lucru e cert: mici sau mari la stat, croitorii legilor şi măsurilor de criză stau bine când e vorba să susţină examenul la materia "sfat".