logo
Sopranele nu pot cânta cu maneliştii
Dragoş BAKO
494 vizualizari

Din avalanşa de zvonuri ce se rostogolesc ciclic peste publicul debusolat românesc, unul a făcut câteva „bis-uri”, ca şi când spectatorii şi telespectatorii l-ar fi rechemat pe scenă. Chiar dacă mai era vreme berechet până la alegerile prezidenţiale, încă de acum doi ani ni se livrau scenarii în centrul cărora erau zugrăviţi candidaţi surpriză, cu potenţial macronian. Dereticătorii de prin televiziuni îşi ţin în viaţă audienţele de noapte cu ipoteze în jurul cărora înfăşoară candidaturi surpriză, încercând să ne convingă de providenţialitatea celui ce devine omul serii. Repetitiv, ni se vorbeşte despre intenţia unora sau altora de a şi-l adjudeca pe preşedintele Academiei Române, profesorul Ioan-Aurel Pop şi a-l trimite în bătălia prezidenţială. L-am ascultat de câteva ori pe academicianul de la Cluj vorbind despre salvarea României prin educaţie, despre normalitatea pierdută şi n-am simţit niciun moment că s-ar putea integra în portretul robot al politicianului român contemporan. Constatarea nu e în avantajul clasei politice, ci doar a lui Ioan-Aurel Pop, care, neidentificându-se cu matriţa politicianului român, se cheamă că e o personalitate nealterată. Părând preocupat de chestiuni situate mult deasupra intereselor meschine şi retoricii demagogice, preşedintele Academiei Române e personajul nepotrivit din scenariile care îl plasează forţat în postura de candidat al stângii sau al dreptei, pentru funcţia supremă în stat, lucru de altfel recunoscut chiar şi de câţiva politicieni şi analişti nu tocmai echilibraţi. Fireşte, într-un stat cu o clasă politică responsabilă şi preocupată cât de cât de soarta ţării, un intelectual de talia lui Ioan-Aurel Pop ar fi o soluţie de luat în calcul. Cum însă clasa politică românească aduce, în bună parte mai degrabă cu o gaşcă de golănaşi, ce vagabondează pe coclaurii intereselor subterane, profesorul Pop e figura care nu intră în poză, pentru că nu e de acolo. România ar fi şi mai caraghioasă dacă ar avea în frunte un om de bun simţ, cu reale preocupări intelectuale, căruia i-ar râde în nas nişte gealaţi politici pentru care noţiunea de carte nu poate depăşi limita impusă de asul de treflă ori de cartea de telefon. A-l împinge pe Ioan-Aurel Pop într-o tabără politică şi a-l pune să ducă o bătălie electorală cu arme precum invectiva, minciuna şi mitocănia e ca şi cum ai sili o soprană să cânte în duet cu un manelist la o nuntă cu participare interlopă sporită. Oricât şi-ar dori oamenii de bun simţ din această ţară popularea clasei politice cu exemplare decente, cruda realitate ne reaminteşte că mârlănia şi promiscuitatea sunt principalele trăsături ale politichiei româneşti. Negarea intenţiei de a intra în această horă insalubră de către academicianul Ioan-Aurel Pop e totuşi o veste bună, în sensul că în România mai rămân şi cauze nepătate, nealterate de putregaiul politic. Să-i ţină Dumnezeu năravul refuzului!





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

tdc sibiu

traistuta culturala

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
brukenthal
Licitatie publica

accentmedia