logo
Sibiu, capitala filmelor cuminţi, făcute cu minte
Dragoş BAKO
448 vizualizari

Dacă e începutul verii, la Sibiu e Festivalul Internaţional de Teatru, iar dacă e toamnă, e ASTRA Film Festival. Asemănări între cele două evenimente culturale: ambele împlinesc 25 de ani de viaţă în 2018, ambele aşază Sibiul pe harta culturală a lumii, îl transformă într-un magnet pentru turişti şi, poate cel mai important, educă, deschid porţi ale gândirii, luminează drumurile interculturalităţii. Deosebiri: dacă FITS permite amestecul dintre turismul obişnuit şi cel cultural, aducând laolaltă pasionaţii de teatru şi spectatorii ocazionali, ASTRA Film Festival e un eveniment de nişă. Spectacolele stradale de la FITS pot fi urmărite şi de la terasă, din faţa unei cafele ori a unei beri, în timp ce proiecţiile de la AFF presupun accesul într-un spaţiu bine delimitat, pe baza unui bilet. Festivalul a crescut în timp, şi-a consolidat complexitatea, depăşind etapa simplelor proiecţii clasice, care sau fost completate cu dezbateri, ateliere, concerte şi proiecţii 360 şi VR– unice în România. Într-o lume posedată de ficţiune, devorată de găselniţe ce reinterpretează firescul, documentarele despre oameni reali, locuri, îndeletniciri şi tradiţii fascinante, prea puţin promovate, nu fac altceva decât să ne împingă pe drumul normalităţii de pe care ne abatem, ademeniţi de un evantai de himere, cu mirosuri şi culori narcotizante. Filmul documentar, înfipt în solul realităţii, capabil să nască întrebări, răspunsuri şi punţi de legătură, cu spaţii şi civilizaţii diferite, are ceva din sunetul unui ceas deşteptător. În plus, nu supune mintea la descifrarea unor subiecte înfăşurate în simbolistici exagerate, ci dezvăluie taină într-o manieră frustă, accesibilă. Ficţiunea, falsele conflicte şi introspecţiile artificial provocate nu-şi găsesc locul într-un documentar ce pune sub lupă realităţi palpabile, trecute sau prezente. şi mai are ASTRA Film Festival o componentă pe care am putea-o numi vindecătoare: ASTRA Film Junior aduce în faţa ecranului pe care se proiectează documentare domestice, pline de învăţătură, aproximativ 25.000 de copii. Poate că mulţi dintre ei se vor lăsa cuceriţi de filmele care educă, luminează, de filmele în care personajele nu-şi zboară creierii, nu împroaşcă pereţii cu sânge şi nu-şi spintecă toracele. E un exerciţiu de modelare sănătoasă a unui material bun, căci copiii nu au apucat să se contamineze de toate aplecările nesănătoase ale adulţilor, spre formele nocive ale subculturii. Timp de o săptămână, începând cu 15 octombrie,  Sibiul oferă, prin intermediul ASTRA Film Festival, oricui are ochi de văzut, urechi de auzit şi dorinţă de cunoaştere, crâmpeie de viaţă netrecute prin filtrele ficţiunii ori pâlnia subţierii, care pot înşuruba în mintea spectatorului întrebări şi în egală măsură pot deşuruba răspunsuri. Ce are de câştigat Sibiul de pe urma acestui eveniment? În niciun caz lucruri convertite în faimă sau cifre record de turişti. Să spunem că îşi întăreşte ţinuta, fiind gazda unor manifestări la care cei ce participă aderă conştient, cu interesul activat, nicidecum în virtutea unei tendinţe de sezon. În plus, timp de o săptămână la Sibiu vor palpita bucăţi desprinse din locuri fascinante, vor glăsui poveşti netratate cu substanţele chimice (şi toxice) ale spoielii ce-şi propune să transforme obişnuitul într-un produs vandabil.

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

tdc sibiu

Vacanta Eurotrip
espressor
sport
info
filarmonica
brukenthal
Licitatie publica

accentmedia