Salarul succesurilor

Cei care îşi aruncă din când în când ochii peste această rubrică, au putut băga de seamă că subsemnatul este un apărător al drepturilor profesorilor, un critic al politicilor de dispreţuire a tagmei ce se face responsabilă de calitatea absolvenţilor şcolilor, liceelor şi facultăţilor româneşti. Nu mi se pare normal ca profesorii să fie plătiţi mizerabil, să fie umiliţi de fiecare guvern ce-şi testează presupuse calităţi administrative, nu mi se pare deloc firesc să se promoveze o lege a Educaţiei pe genunchi, fără ca profesorul ce stă zi de zi la catedră să fie consultat. Nu cred că desfiinţarea titularizării creşte performanţele şcolilor şi nici că angajarea profesorilor direct de către conducătorii unităţilor de învăţământ n-ar activa strămoşescul fenomen al cumetriei. Ca să nu mai vorbim despre alte idioţenii intens promovate, cu graba unei uşurări interzise, la colţul blocului, în plină zi. Săptămâna asta profesorii au ieşit în stradă, să-şi ceară drepturile; pe bună dreptate. Şi au mai cerut demisia ministrului Funeriu. Să zicem, tot pe bună dreptate. Întâmplător, am văzut pe o pancartă purtată de protestatarii de la Sibiu următorul mesaj: "Salar minim unic". Poate cei care au scris textul au legătură cu sistemul Educaţiei, poate nu; nu vreau să trag concluzii pripite. Totuşi, când pleci la război, indiferent dacă eşti lunetist profesionist sau căprar de Mogoşoaia, e bine să îţi iei o puşcă cu ţeava dreaptă, nu una îndoită. Pe lângă faptul că nicio puşcă adevărată n-ar putea rezolva problema, s-ar putea să se trezească unul dintre cei vizaţi de proteste şi să spună: "Măi băieţi, înainte de a protesta, mergeţi voi şi mai puneţi mâna pe manualul de limba română". Repet: s-ar putea ca mesajul să nu fi fost scris de vreun sindicalist din învăţământ, dar în niciun caz greşeala nu e scuzabilă. Una este să scrii pe messenger "salar", "dak", "ce faci u?" (mă rog, asta e altă boală cronicizată care sapă adânc în generaţiile ce înmuguresc) şi alta e să defilezi cu aceste formule şchioape, pe pancarte. Ştiu, termenul "salar" e încetăţenit, dar nu e corect. Dacă tot amendăm "almanahele" lui Vanghelie şi "succesurile" Ebei, de ce nu ne-am uita urât şi la destoinicul "salar"? Vor spune unii că mesajul e important. Ne-am specializat în a ne erija în mari susţinători ai fondului, în detrimentul formei. Nu mai contează dacă scriem sau vorbim corect, ne amăgim că e important să ne facem înţeleşi. Ei bine, aici e buba: preţuind excesiv mesajul brut cobori ştacheta, ceea ce îi dă posibilitatea adversarului social sau celui politic să îţi plaseze o cantitate apreciabilă de scuipat, drept în fruntea încreţită. Din moment ce tu nu spui "salariu" ci "salar", de vreme ce eşti cuprins de suficienţă şi te încălzeşte că eşti cu o jumătate de palmă peste cel pe care-l înfrunţi, se cheamă că lupţi cu armele celui pe care vrei să-l birui. Am pus problema pragmatic, dar dincolo de aceste concluzii, pândeşte stafia calităţii actului educaţional, economic şamd. Parcă de calitate ne mai arde nouă azi? Important e să ne facem auziţi, să rezolvăm probleme pe termen scurt, să cârpim, s-o ducem bine săptămâna asta. Adică să facem totul în spiritul sacru al dezorientării. .