Să–ţi iei lumea şi sticla în cap, nu alta!

Doi bugetari: un poliţist şi un medic. Ambii au salariile diminuate cu 25 la sută, ambii se luptă cu moartea. Poliţistul din Târgovişte lovit cu o sticlă în cap de un interlop se zbate între viaţă şi moarte pentru că încerca să-şi facă meseria, în timp ce medicul face tot ce poate pentru a-l păstra în viaţă. E o poveste de un neobişnuit... obişnuit. Fără a ţine seama de "măsurile anticriză" emanate de minţile lui Băsescu şi Boc, poliţiştii şi medicii luptă cu moartea deplin, nu în proporţie de 75 la sută, după cum sunt plătiţi. Nici poliţistul din Târgovişte nu şi-a riscat viaţa pe trei sferturi, nici medicul n-a ieşit din sala de operaţie înainte de a-şi termina treaba. Interlopul care stătea bine mersi în libertate este rodul înfloritor al bunelor relaţii dintre lumea interlopă şi cei puşi să dirijeze bunul mers al lucrurilor. Mă întreb câţi dintre poliţiştii care vor să-şi facă meseria cu dăruire vor mai fi atât de convinşi după acest episod? Care ar fi motivaţiile care i-ar determina să acţioneze fără şovăială pentru slăbirea şuruburilor infracţionalităţii? Bătaia de joc, umilinţa la care sunt supuşi de duetul sus amintit? Balivernele legate de creşterile salariale din 2011 cu 10 procente, creşteri raportate, desigur, la remuneraţiile amputate cu un sfert? Într-o ţară în care legea e luată peste picior de interlopi respectaţi de judecători, în care clanurile ţigăneşti terorizează comunităţi întregi, în care Sănătatea şi Educaţia sunt sectoare de sacrificiu, mai încape vorbă despre speranţă? S-a vorbit pe nas, pe un ton - vezi Doamne - european despre micşorarea pedepselor în cazul unor infracţiuni. Vorbim despre coduri de procedură penală şi civilă, pe fundalul unui dispreţ faţă de lege, cuibărit din ce în ce mai adânc în mintea românului. În fond, dacă tupeul se manifestă de la cel mai înalt nivel prin confiscarea de telefoane mobile, pălmuirea participanţilor la trafic, la ce să ne aşteptăm de la un şmecheraş de Capitală sau de provincie? În România nu conduc legile, ci relaţiile. Poţi face orice trăsnaie: dacă ai intrare la cine trebuie, eşti scăpat de răspundere. Dacă eşti nimeni în drum, glasul aspru al legii şi mâna ei de fier împart numaidecât dreptatea. M-am întrebat dacă toate măsurile astea de tăieri salariale au fost din întâmplare precedate de o analiză a efectelor, în plan psihologic. Pe scurt: câtă tragere de inimă va mai avea un poliţist să-şi rişte viaţa, cât suflet va mai pune un medic în salvarea vieţii altora, sau cât îşi va bate capul un profesor să lumineze mintea elevului? Greu de aproximat. Vor spune unii că fiecare trebuie să-şi facă meseria cu pasiune, dar asta e doar o declaraţie cu glazură de ipocrizie. Are şi pasiunea o limită, iar când ghiorăitul maţelor prinde o sonoritate deranjantă, începi să gândeşti pragmatic. Sau, poate că aceiaşi "unii" vor repeta un îndemn prezidenţial la pus coada pe spinare şi luat drumul pribegiei. Numai că atunci s-ar putea ca nimeni să nu-i mai deranjeze pe interlopi, deci medicii nu vor mai avea pe cine salva. Uite cum s-au rezolvat, dintr-un foc, toate problemele! Nimeni nu va mai fi deranjat..